Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
21 ianuarie 2015

Decizia nr. 147/2015 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal

Decizia nr. 147/2015 Asupra cererii de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia nr. 3312 din 14 martie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 7770 din 20 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Împotriva acestei hotărâri, reclamanta a formulat contestație în anulare. La termenul din 6 noiembrie 2013, instanța a dispus suspendarea judecării cauzei pentru lipsa nejustificată a părților, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. Cauza a fost repusă pe rol, întrucât a rămas în nelucrare timp de un an, în vederea discutării excepției perimării.

Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Cum, în cauză, nu au fost îndeplinite acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda perimarea, potrivit prevederilor art. 249 - 251 C. proc. civ., instanța va face aplicarea dispozițiilor art. 252 alin. (1) C. proc. civ. și va constata perimată contestația în anulare.

DECIDE Constată perimată contestația în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 3312 din 14 martie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 ianuarie 2015.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.