ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.02.2018

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 418/2018

HOTĂRÂRE
14.02.2018
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 418/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Decizia nr.

418/2018

Asupra cauzei

de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Judecătoriei Târgu-Cărbunești la data de 27 februarie

2017, reclamantul Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova

l-a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând să fie obligat

acesta la plata sumei de 791.04 RON, reprezentând contravaloarea zilelor de

spitalizare ocazionate de spital cu serviciile medicale.

Prin

Sentința civilă nr. 1.247 din 19 mai 2017, Judecătoria

Târgu-Cărbunești a respins, ca neîntemeiată, acțiunea

formulată de reclamantul Spitalul Clinic Județean de

Urgență Craiova, în contradictoriu cu pârâtul A.

Prin Decizia

nr. 1.726/2017 din 25 octombrie 2017, Tribunalul Gorj, secția 1

civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul Spitalul

Clinic Județean de Urgență Craiova împotriva Sentinței

civile nr. 1.247 din 19 mai 2017, pronunțată de Judecătoria

Târgu-Cărbunești.

Împotriva

acestei decizii, reclamantul Spitalul Clinic Județean de Urgență

Craiova a declarat recurs, înregistrat la Tribunalul Gorj, la data de 22

noiembrie 2017 și transmis spre soluționare Înaltei Curți de

Casație și Justiție, la data de 13 decembrie 2017.

Dosarul a

fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția I civilă, la data de 27 decembrie 2017 și

trimis, spre soluționare, prin repartizare computerizată aleatorie,

completului de filtru nr. 10.

Prin

rezoluția completului din data de 8 ianuarie 2018, s-a fixat termen de

judecată la 14 februarie 2018, în vederea discutării competenței

materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în

judecarea cererii de recurs.

La acest

termen, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției

necompetenței sale materiale în soluționarea recursului de

față, în raport de dispozițiile art. 97 pct. (1) coroborate cu

art. 5 alin. (3) și art. 483 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând

excepția, Înalta Curte de Casație și Justiție constată

că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit

dispozițiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și

Justiție judecă: "1. recursurile declarate împotriva

hotărârilor curților de apel, precum, și a altor hotărâri,

în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3.

cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru

dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în

competența sa".

Din norma de

competență citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta

Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri

declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de

apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres

competența ratione materiae a Înaltei Curți.

Prin urmare,

art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație

și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a

recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și

numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor

împotriva altor hotărâri.

Astfel

formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de

competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor,

indiferent de instanța care a pronunțat hotărârea supusă

recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu

statuează în sensul că Înalta Curte soluționează toate

recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor

instanțe.

O asemenea

formulare de principiu nu se regăsește în conținutul art. 97

pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul

competenței de atribuțiune a tribunalelor pentru judecata în

primă instanță, ceea ce relevă că legiuitorul a optat

pentru o soluție legislativă diferită, prin indicarea

expresă și limitativă a cazurilor de atribuire a

competenței în favoarea Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

Reformularea

art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanță

de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu

este prevăzută competența altei instanțe, ar echivala cu

nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu

extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în

care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți la cazurile de

atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o

regulă nouă de competență, prin adăugare la lege,

rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit

cărora "Reguli noi de competență pot fi stabilite numai

prin modificarea normelor prezentului cod".

Constatări

similare se impun și în privința art. 483 alin. (3) C. proc. civ.,

care prevede că "Recursul urmărește să supună

Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în

condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu

regulile de drept aplicabile".

Nici

această normă nu conține o formulare de principiu în sensul

că Înalta Curte de Casație și Justiție

soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în

competența altor instanțe, formulare ce s-ar fi impus dacă

legiuitorul ar fi intenționat consacrarea Înaltei Curți ca

instanță de drept comun pentru soluționarea recursurilor.

Rațiunea

normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum

indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curți îi

revine prin lege competența de soluționare a recursului. De altfel,

același scop îl urmărește și recursul soluționat de

alte instanțe de recurs decât Înalta Curte, astfel cum se prevede în art.

483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia "Dispozițiile

alin.(3) se aplică în mod corespunzător".

Este

incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea și

aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din

Constituție, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de

competență în soluționarea recursurilor, în absența unei

norme exprese de competență în acest sens. Astfel, art. 126 alin. (3)

din Constituție prevede că acest rol se exercită de către

Înalta Curte de Casație și Justiție "potrivit

competenței sale".

Din

considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C.

proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art.

97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă,

competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva

hotărârilor curților de apel și numai prin excepție

competența de soluționare a recursurilor împotriva altor

hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.

Pornind de la

această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se

constată că nu este prevăzută în mod expres competența

Înaltei Curți de Casație și Justiție de soluționare a

recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale

în apel.

Noul C. proc.

civ. păstrează principiul ierarhiei instanțelor, astfel încât,

coroborând acest principiu cu dispozițiile art. 483 alin. (4) C. proc.

civ., curțile de apel sunt competente să soluționeze recursurile

împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, procedând la

examinarea, în condițiile legii, a conformității

hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, conform art. 483 alin.

(3) C. proc. civ.

Cum în

speță, judecătoria a fost instanța învestită cu

soluționarea fondului, iar soluționarea în apel a cauzei a realizat-o

tribunalul, rezultă că nu este incidentă norma art. 97 pct. 1 C.

proc. civ., care reglementează competența în materia recursului a

instanței supreme.

Aceasta

întrucât, pe de o parte, nu este supusă cenzurii o decizie a curții

de apel și, pe de altă parte, nu este vorba despre un caz

prevăzut de lege (cu privire la alte hotărâri ale instanțelor),

care să atragă competența de judecată în recurs a Înaltei Curți

de Casație și Justiție.

O altfel de

interpretare care să atribuie competența de drept comun a

instanței supreme în materia recursului, indiferent de hotărârea ce

face obiectul acesteia, ar însemna, în realitate, crearea pe cale

jurisprudențială, a unei norme noi de competență, în

contradicție cu dispozițiile constituționale (conform art. 126

alin. (2) din Constituție "competența instanțelor

judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute

numai de lege") și cu cele ale art. 122 C. proc. civ. ("reguli

noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor

prezentului cod").

În aplicarea

acestor norme, competența de soluționare în cauză a recursului

declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către

Tribunalul Gorj revine instanței ierarhic superioare, respectiv

Curții de Apel Craiova, instanță în favoarea căreia Înalta

Curte urmează a declina competența de soluționare a recursului,

văzând și dispozițiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

LEGII

Admite

excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație

și Justiție.

Declină

competența de soluționare a recursului declarat de reclamantul

Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova împotriva Deciziei

nr. 1.726/2017 din 25 octombrie 2017, pronunțată de Tribunalul Gorj,

secția I civilă, în favoarea Curții de Apel Craiova.

Fără

cale de atac.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 14 februarie 2018.

Procesat de

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-02-14
1,00
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 417/2018
Decizia nr. 417/2018 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-Cărbunești la data de 24 noiembrie 2016, reclamantul Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova a solicitat obligarea
ÎCCJ
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3243/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 07.08.2017, pe rolul Judecătoriei Tg Jiu, sub numărul x/2017, reclamantul Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova a chemat în judecată pe pârâtul A., soli
ÎCCJ 2018-03-14
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 796/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova la data de 15.12.2016, reclamantul Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând insta
ÎCCJ 2018-04-19
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1329/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 18.01.2017, reclamantul Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova a chemat în judecată pe pârâtul A. solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța,
ÎCCJ 2018-04-19
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1330/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 4.05.2017, reclamantul Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., obligarea acestuia la plata sumei de 351,66
Sursă