ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 13/2018

Decizia

nr. 13/2018

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin acțiunea introdusă pe rolul Tribunalului Bihor, secția I civilă, la data de 8.06.2015, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții SC B. SRL și C., solicitând, în principal, pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare având ca obiect autoturismul marca x, pentru care a arătat că a achitat prețul de 68.000 euro, și să fie obligați pârâții la plata de daune interese în favoarea sa, în cuantum egal cu valoarea amortizării autoturismului marca x, înregistrată în contabilitatea SC B. SRL.

În subsidiar, a solicitat să se dispună rezoluțiunea promisiunii de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. 32 din 9 iunie 2012 de B.N.P. D., cu consecința repunerii părților în situația anterioară, urmând să fie obligați pârâții ia restituirea către reclamantă a contravalorii în lei la data plății a sumei de 68.000 euro și actualizarea ei cu dobânda legală calculată de la data punerii în întârziere până la data plății efective și să se dispună instituirea unui drept de retenție în favoarea reclamantei asupra autoturismului sus-menționat până la data restituirii de către pârâți a contravalorii în lei a sumei de 68.000 euro.

Prin sentința civilă nr. 200/C din 21 noiembrie 2016, Tribunalul Bihor a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C., excepție invocată de pârât.

A admis în parte acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții C. și SC B. SRL, prin administrator C., având ca obiect hotărâre care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare, în sensul că:

A luat act de renunțarea la judecată declarată de reclamantă cu privire la capătul de cerere având ca obiect acordarea de daune-interese.

A anulat, ca netimbrat, capătul de cerere având ca obiect instituirea unui sechestru asigurător asupra bunurilor pârâților.

Hotărârea ține loc de contract de vânzare-cumpărare între pârâta SC B. SRL, în calitate de vânzător, și reclamanta A., în calitate de cumpărător, cu privire la autoturismul marca x.

A respins cererea de rezoluțiune a promisiunii de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. 32 din 09 iunie 2012 de B.N.P. D., privind autovehiculul sus-menționat și cererea de instituire a unui drept de retenție în favoarea reclamantei asupra aceluiași autovehicul.

A obligat pârâta SC B. SRL să plătească reclamantei, cu titlul de cheltuieli de judecată, suma de 5.321 lei, din care suma de 3.321 lei reprezintă contravaloarea taxei de timbru achitate de reclamantă, iar suma de 2.000 lei, onorariu avocațial, redus de la suma de 4.500 lei în baza art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

A obligat reclamanta să achite pârâtului C. suma de 300 lei, reprezentând onorariu avocațial.

Prin decizia nr. 462/A din 29 iunie 2017, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, a respins, ca nefondat, apelul principal declarat de pârâții C. și SC B. SRL, prin administrator C., împotriva sentinței civile nr. 200/C din 21 noiembrie 2016, pronunțată de Tribunalul Bihor.

A admis, ca fondat, apelul incident introdus de reclamanta A. împotriva aceleiași sentințe, pe care a schimbat-o în parte în sensul că:

A înlăturat din sentință dispoziția privind admiterea cererii subsidiare a reclamantei privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare.

A admis în parte cererea principală a reclamantei în sensul că:

A dispus rezoluțiunea promisiunii de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. 32 din 09 iunie 2012 de Biroul Notarului Public D., privind autoturismul marca x.

A obligat pârâta SC B. SRL să restituie reclamantei contravaloarea în lei a sumei de 68.000 euro, cu dobânda legală, de la data pronunțării prezentei hotărâri până la data plății efective.

A menținut restul dispozițiilor sentinței.

A dispus darea în debit a apelantei reclamante A. cu suma de 1.660 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru în apel.

A obligat apelanții-pârâți C. și SC B. SRL să plătească apelantei-reclamante suma de 3.660 lei cheltuieli de judecată parțiale în apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC B. SRL, invocând în drept motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu obligarea intimatei Ia plata cheltuielilor de judecată.

Analizând recursul în condițiile dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ. cu referire la cele ale art. 499 teza finală C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte reține următoarele:

Decizia nr. 462/A din 29 iunie 2017 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă, este definitivă.

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Art. 483 alin. (1) C. proc. civ. dispune că „Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului”, iar conform alin. (2) „Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 lei inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursuiui hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.”

Potrivit art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. „Dispozițiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016”, iar conform alin. (2) al aceluiași articol, „în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate m cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în. cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.”

Litigiul de față are ca obiect o acțiune evaluabilă în bani, în valoare de până la 1.000.000 lei, înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la data de 8.06.2015, astfel încât, în raport de textele legale menționate decizia nr. 462/A din 29 iunie 2017 a Curții de Apel Oradea nu este supusă recursului, fiind pronunțată de curtea de apel în cadrul soluționării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.

Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și ca exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

De asemenea, modul de reglementare a căilor de atac nu este de natură sa afecteze procedura judiciară echitabilă, astfel cum este aceasta consacrată de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât dreptul la un tribunal nu impune obligativitatea dublului grad de jurisdicție în materie civilă sau instituirea căii de atac a recursului în toate situațiile, dacă accesul la un tribunal cu plenitudine de jurisdicție este efectiv, statele având o marjă de apreciere în organizarea sistemului căilor de atac.

Așadar, accesul liber la justiție nu înseamnă accesul la toate structurile judecătorești și la toate gradele de jurisdicție, acest drept putând fi supus unor condiționări de fond și de formă, iar existența uneia ori a mai multor căi de atac nu este impusă, pentru toate cazurile, nici de Constituție și nici de vreun tratat internațional la care România este parte.

Totodată, este de reținut că nu poate fi primită solicitarea formulată de recurenta-pârâtă SC B. SRL, prin punctul de vedere la raport, privind aplicarea în cauză a Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, ce a fost publicată în M. Of. al României nr. 582/20.07.2017.

Prin această decizie, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma „precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv” cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. este neconstituțională.

Ca efect al constatării neconstituționalității sintagmei sus-menționate, Curtea Constituțională a reținut în considerentele deciziei că „de la data publicării prezentei decizii în M. Of. al României, urmează a se aplica prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunțate, după publicarea prezentei decizii în M. Of. al României, în cererile evaluabile în bani, mai puțin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.”

Or, în speță, decizia recurată a fost pronunțată la data de 29 iunie 2017, deci, anterior datei de 20 iulie 2017, când a fost publicată în M. Of. Decizia nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale.

Față de considerentele expuse, decizia civilă nr. 462/A din data de 29 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Oradea nu este supusă căii de atac a recursului, Înalta Curte urmând să respingă recursul deciarat de pârâta SC B. SRL, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta SC B. SRL împotriva deciziei nr. 462/A din data de 29 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă.

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 ianuarie 2018.