ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 8/2019

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 424 din 30/05/2019

Daniel Grădinaru - președintele Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție - președintele completului

Ana Hermina Iancu - judecător la Secția penală

Săndel Lucian Macavei - judecător la Secția penală

Rodica Cosma - judecător la Secția penală

Simona Cristina Neniță - judecător la Secția penală

Rodica Aida Popa - judecător la Secția penală

Florentina Dragomir - judecător la Secția penală

Mirela Sorina Popescu - judecător la Secția penală

Andrei Claudiu Rus - judecător la Secția penală

Pe rol soluționarea sesizării formulate de Curtea de Apel Suceava - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. 65/206/2018, prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a chestiunii de drept: "dacă noțiunea de rănire a uneia sau mai multor persoane prevăzută de art. 75 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice raportat la art. 338 alin. (3) din Codul penal, articol care definește accidentul de circulație ca situație premisă a infracțiunii de părăsire a locului accidentului prevăzută de art. 338 alin. (1) din Codul penal are în vedere și autorănirea, când singura persoană rănită este însuși conducătorul singurului autovehicul implicat în accident."

Completul competent să judece sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile ce formează obiectul Dosarului nr. 228/1/2019 este legal constituit conform dispozițiilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală și ale art. 27

5

alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare.

Ședința a fost prezidată de către președintele Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, domnul judecător Daniel Grădinaru.

La ședința de judecată a participat doamna Marioara Cioaric, magistrat-asistent în cadrul Secției penale, desemnat în conformitate cu dispozițiile art. 27

6

din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de doamna procuror Marinela Mincă, procuror în cadrul Secției judiciare.

Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, învederând obiectul Dosarului nr. 228/1/2019 aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

A menționat că la dosar au fost transmise puncte de vedere cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării de către Direcția legislație a Înaltei Curți de Casație și Justiție, facultățile de Drept din cadrul Universităților din Cluj, Craiova și Universitatea de Vest din Timișoara, Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Constanța, Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Galați, Curtea de Apel Iași, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Pitești, Curtea de Apel Ploiești, Curtea de Apel Târgu Mureș și Curtea de Apel Suceava și instanțele arondate acestora, opinia majoritară fiind în sensul că rănirea unei sau a mai multor persoane prevăzută de art. 75 lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare (O.U.G. nr. 195/2002), raportat la art. 338 alin. (1) și (3) din Codul penal nu poate cuprinde și ipoteza autorănirii, când singura persoană rănită este însuși conducătorul singurului autovehicul implicat în accident.

Totodată, a învederat că, la data de 13 martie 2019, au fost depuse la dosarul cauzei concluzii scrise formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În continuare, a arătat că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, doamna judecător Ana Hermina Iancu, care a fost înaintat părților la data de 25 martie 2019, potrivit dispozițiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală.

Președintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, domnul judecător Daniel Grădinaru, constatând că nu sunt alte cereri sau excepții de formulat, a solicitat doamnei procuror Marinela Mincă să susțină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la problema supusă dezbaterii în Dosarul nr. 228/1/2019.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, a arătat că sesizarea formulată de Curtea de Apel Suceava este admisibilă, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală.

A apreciat că dezlegarea ce ar trebui dată chestiunii de drept evocate de instanța de trimitere să fie în sensul că noțiunea de rănire a uneia sau mai multor persoane, prevăzută de art. 75 lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002 cu referire la art. 338 alin. (1) și (3) din Codul penal, nu are în vedere și autorănirea atunci când singura persoană rănită în urma accidentului de circulație este conducătorul vehiculului întrucât în opinia parchetului trebuie avut în vedere că dispozițiile art. 338 alin. (1) și alin. (3) lit. b) și d) din Codul penal sunt menite să asigure punerea în aplicare a art. 77 din O.U.G. nr. 195/2002, referitor la ipoteza în care accidentul de circulație este soldat cu victime. Alin. (3) lit. a) din același text de lege are în vedere aplicarea dispozițiilor art. 79 din O.U.G. nr. 195/2002, respectiv, când accidentul de circulație este urmat doar de pagube materiale.

Prin urmare, a apreciat că față de modul de interpretare teleologic al dispozițiilor art. 338 din Codul penal rezultă indubitabil că noțiunea de rănire nu poate avea în vedere și persoana conducătorului auto, când unica persoană rănită este el însuși și aceasta, pe de o parte, pentru că legiuitorul nu a prevăzut între cauzele justificative și împrejurarea în care părăsirea locului accidentului ar fi justificată de faptul că el însuși are nevoie de îngrijiri medicale.

De asemenea, un alt argument îl constituie faptul că noțiunea de rănire presupune producerea consecințelor prevăzute la art. 193 și 194 din Codul penal, texte care exclud autorănirea.

A arătat că atunci când legiuitorul a dorit să dea eficiență unor consecințe juridice produse de autorănire a incriminat faptele în mod expres, ca în cazul faptelor de înșelăciune privind asigurările de sănătate sau provocarea de răni în vederea evitării încorporării în caz de război, ceea ce nu se poate susține în cazul dispozițiilor art. 338 din Codul penal.

Față de argumentele prezentate, în temeiul art. 477 din Codul de procedură penală, reprezentantul Ministerului Public a solicitat admiterea sesizării și pronunțarea unei hotărâri prealabile în sensul că noțiunea de rănire nu se referă și la persoana conducătorului auto atunci când este vorba de autolezare.

Președintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a declarat închise dezbaterile și a reținut dosarul în pronunțare.

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE,

a

supra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I. Titularul și obiectul sesizării

Prin încheierea din 18 ianuarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Suceava - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. 65/206/2018, în baza art. 475 din Codul de procedură penală s-a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept:

"Dacă noțiunea de rănire a uneia sau mai multor persoane prevăzută de art. 75 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice raportat la art. 338 alin. (3) din Codul penal, articol care definește accidentul de circulație ca situație premisă a infracțiunii de părăsire a locului accidentului prevăzută de art. 338 alin. (1) din Codul penal, are în vedere și autorănirea, când singura persoană rănită este însuși conducătorul singurului autovehicul implicat în accident."

Cauza a fost înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție cu nr. 228/1/2019, cu termen de soluționare fixat la data de 21 martie 2019.

II. Dispozițiile legale incidente

- Art. 338 din Codul penal - Părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia.

"(1) Părăsirea locului accidentului, fără încuviințarea poliției sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei, de către conducătorul vehiculului sau de către instructorul auto, aflat în procesul de instruire, ori de către examinatorul autorității competente, aflat în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere, implicat într-un accident de circulație, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

(...)

(3) Nu constituie infracțiune părăsirea locului accidentului când:

a) în urma accidentului s-au produs doar pagube materiale;

b) conducătorul vehiculului, în lipsa altor mijloace de transport, transportă el însuși persoanele rănite la cea mai apropiată unitate sanitară în măsură să acorde asistență medicală necesară și la care a declarat datele personale de identitate și numărul de înmatriculare sau înregistrare a vehiculului condus, consemnate într-un registru special, dacă se înapoiază imediat la locul accidentului;

c) conducătorul autovehiculului cu regim de circulație prioritară anunță de îndată poliția, iar după terminarea misiunii se prezintă la sediul unității de poliție pe a cărei rază de competență s-a produs accidentul, în vederea întocmirii documentelor de constatare;

d) victima părăsește locul faptei, iar conducătorul de vehicul anunță imediat evenimentul la cea mai apropiată unitate de poliție."

- Art. 75 din O.U.G. nr. 195/2002

"Accidentul de circulație este evenimentul care întrunește cumulativ următoarele condiții:

a) s-a produs pe un drum deschis circulației publice ori și-a avut originea într-un asemenea loc;

b) a avut ca urmare decesul, rănirea uneia sau a mai multor persoane ori avarierea a cel puțin unui vehicul sau alte pagube materiale;

c) în eveniment a fost implicat cel puțin un vehicul în mișcare."

III. Expunerea succintă a cauzei

Prin Rechizitoriul nr. 617/137/P/2016 din data de 4.01.2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Costea Ștefan Valentin sub acuzația de săvârșire a infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prevăzută de art. 335 alin. (1) din Codul penal și a infracțiunii de părăsire a locului accidentului prevăzută de art. 338 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal.

S-a reținut în sarcina inculpatului că, la data de 2.05.2016, în jurul orelor 08,40, a condus autovehiculul marca VW GOLF, înmatriculat în Bulgaria, pe DJ 176 din localitatea Moldovița, județul Suceava, fără să posede permis de conducere, împrejurare în care a fost implicat într-un accident rutier, având ca urmare vătămarea corporală a celui în cauză, după care acesta a părăsit locul accidentului fără încuviințarea lucrătorilor de poliție, fiind identificat ulterior, la data de 3.05.2016.

Prin Sentința penală nr. 128 din 14.09.2018 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, în Dosarul nr. 65/206/2018, pronunțată în procedura simplificată, în condițiile art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, pe baza probelor administrate la urmărirea penală, persoana trimisă în judecată declarând că recunoaște faptele reținute în sarcina sa, astfel cum acestea erau descrise în actul de inculpare, s-a dispus, între altele, în baza art. 338 alin. (1) din Codul penal cu aplicarea art. 375 și art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală și art. 38 alin. (1) din Codul penal, condamnarea inculpatului Costea Ștefan Valentin la pedeapsa de 1 (un) an și 4 (patru) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de părăsire a locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor infracțiunii. În temeiul art. 65 alin. (1) din Codul penal a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din Codul penal, și anume dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și, respectiv, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

În baza art. 67 alin. (1) din Codul penal a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din Codul penal, pe o durată de 2 ani, urmând ca acestea să se execute după executarea pedepsei principale, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.

În baza art. 38 alin. (1) și (2) din Codul penal raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal a fost contopită pedeapsa aplicată pentru infracțiunea mai sus menționată cu pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare aplicată aceluiași inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prevăzută de art. 335 alin. (1) din Codul penal, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an și 4 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 2 luni închisoare, reprezentând o treime din totalul pedepsei de 6 luni închisoare, în final, pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (5) raportat la art. 65 alin. (1) din Codul penal a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din Codul penal, și anume dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și, respectiv, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

În baza art. 45 alin. (3) din Codul penal raportat la art. 67 alin. (1) din Codul penal a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și i) din Codul penal, și anume dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și, respectiv, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, precum și dreptul de a conduce autovehicule, pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.

În baza art. 91 din Codul penal s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată inculpatului, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, conform art. 92 din Codul penal.

Pe durata termenului de supraveghere au fost stabilite în sarcina inculpatului măsurile de supraveghere prevăzute de art. 93 alin. (1) lit. a -e) din Codul penal.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 din Codul penal, a căror nerespectare atrage revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Cu referire la infracțiunea prevăzută de art. 338 alin. (1) din Codul penal, instanța de fond a reținut în fapt că la data de 2.05.2016, în jurul orelor 08,40, inculpatul Costea Ștefan Valentin a condus autoturismul marca VW Golf, cu număr de înmatriculare TX-7326-XK Bulgaria, pe DJ 176 de pe raza localității Moldovița, județul Suceava, fără a poseda permis de conducere, împrejurare în care a pierdut controlul asupra direcției de deplasare a autovehiculului și, părăsind partea carosabilă a șoselei, a intrat în coliziune cu gardul imobilului de la nr. 51, proprietatea familiei Albu. Imediat după aceasta, inculpatul a părăsit locul accidentului deși prezenta unele leziuni corporale, constatate ulterior cu ocazia examinării interiorului și exteriorului autoturismului. Conform Raportului de constatare medico-legală nr. 52CM/A2 din data de 4.05.2016 al Spitalului Județean de Urgență "Sfântul Ioan cel Nou" Suceava - Cabinetul de Medicină Legală Câmpulung Moldovenesc, inculpatul a necesitat pentru vindecare un număr de 14-16 zile îngrijiri medicale; leziunile nu i-au pus viața în primejdie.

În drept, instanța de fond a reținut că prin incriminarea faptei de părăsire a locului accidentului, prevăzută de art. 338 alin. (1) din Codul penal, se protejează relațiile sociale privitoare la siguranța circulației pe drumurile publice, rațiunea impunerii în sarcina conducătorilor auto implicați în accidente rutiere a obligației de a nu părăsi locul accidentului, fără încuviințarea organelor de poliție, fiind aceea a creării premiselor și asigurarea cadrului necesar pentru stabilirea cu acuratețe a împrejurărilor producerii accidentului, identificarea persoanelor suspecte de comiterea acestuia, strângerea probelor concludente în vederea conturării unei imagini cât mai clare asupra condițiilor cu relevanță în operațiunea de tragere la răspundere penală a celor vinovați.

Așa fiind, s-a arătat de către instanță că reglementarea în discuție protejează în subsidiar și relațiile sociale privitoare la înfăptuirea justiției, părăsirea locul accidentului producând consecințe și impietând asupra stabilirii modului în care a avut loc accidentul de circulație și tragerea la răspundere penală a persoanelor vinovate de producerea acestuia.

În considerarea acestor argumente și reținând că în speță a avut loc un accident de circulație, în accepțiunea art. 75 din O.U.G. nr. 195/2002, precum și faptul necontestat al părăsirii locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție în condițiile în care inculpatul prezenta unele leziuni medicale, produse prin autorănire, ulterior evaluate ca necesitând pentru vindecare un număr de 14-16 zile îngrijiri medicale, instanța de fond a constatat îndeplinite toate cerințele impuse de norma de incriminare de la art. 338 alin. (1) din Codul penal, pentru angajarea răspunderii penale.

În analiza efectuată, instanța de fond a arătat că pentru existența infracțiunii nu prezintă importanță dacă leziunile au fost suferite de conducătorul autoturismului care a provocat accidentul de circulație sau de un alt pasager al autoturismului, singura cerință impusă de lege fiind aceea ca din accidentul de circulație să rezulte rănirea unei persoane, ceea ce în cauză se întâmplase.

Cu alte cuvinte, s-a arătat că obligația conducătorului auto, de a nu părăsi locul accidentului, subzistă și în ipoteza în care din accidentul de circulație a rezultat numai rănirea persoanei în cauză, el însuși conducătorul singurului autovehicul implicat în accident.

Cu această motivare a fost înlăturată teza avansată în apărare, conform căreia nu se putea reține îndeplinirea elementelor de tipicitate ale infracțiunii prevăzute de art. 338 alin. (1) din Codul penal dacă din accidentul rutier nu a rezultat rănirea unei altei persoane decât conducătorul auto răspunzător de producerea accidentului de circulație.

Împotriva sentinței au declarat apel Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc și inculpatul Costea Ștefan Valentin.

IV. Punctul de vedere al instanței care a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la problema de drept a cărei dezlegare se solicită

Cu privire la admisibilitatea sesizării, instanța Curții de Apel Suceava a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală întrucât există o problemă de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a apelului, asupra acestei chestiuni nu s-a statuat de către Înalta Curte de Casație și Justiție printr-o hotărâre prealabilă sau prin recurs în interesul legii și nu face obiectul unui recurs în interesul legii sau a unei sesizări în curs de soluționare.

Cu privire la problema de drept analizată, Curtea de Apel Suceava - Secția penală pentru cauze cu minori și de familie nu a prezentat un punct de vedere care să exprime soluția propusă în cauză. S-a arătat însă că erau posibile două interpretări ale textelor de lege relevante.

Astfel, într-o opinie, se apreciază ca noțiunea de rănire a uneia sau a mai multor persoane, prevăzută de art. 75 lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002 raportat la art. 338 alin. (1) și (3) din Codul penal, nu poate cuprinde și ipoteza autorănirii, când singura persoană rănită este însuși conducătorul singurului vehicul/autovehicul implicat în accident. Nu se poate accepta ca autorul și victima accidentului de circulație în sensul legii penale să fie una și aceeași persoană. S-a arătat că, pe lângă interpretarea gramaticală, literală, a textului de lege în discuție și a principiului potrivit căruia dispozițiile de drept penal sunt de strictă interpretare, ceea ce implică și face necesar ca interpretarea să se realizeze cu respectarea principiului previzibilității normei de incriminare, trebuie avută în vedere și interpretarea sistematică a dispozițiilor legale în materie.

Astfel, dispozițiile art. 338 alin. (1) din Codul penal se completează cu prevederile art. 75 din O.U.G. nr. 195/2002, în ceea ce privește definiția "accidentului de circulație". Luând în considerare cauza justificativă specială prevăzută de art. 338 alin. (3) lit. a) din Codul penal, rezultă că situația premisă a infracțiunii are în vedere, în mod necesar, consecințe vătămătoare, constând în decesul sau rănirea uneia sau a mai multor persoane. Că este vorba de rănirea uneia sau a mai multor persoane, altele decât însuși autorul accidentului, rezultă din interpretarea coroborată cu dispoziția prevăzută de art. 338 alin. (3) lit. b) din Codul penal, cauză justificativă specială care prevede că "nu constituie infracțiunea de părăsirea locului accidentului când: b) conducătorul vehiculului, în lipsa altor mijloace de transport, transportă el însuși persoanele rănite la cea mai apropiată unitate sanitară în măsură să acorde asistență medicală necesară și la care a declarat datele personale de identitate și numărul de înmatriculare sau înregistrare a vehiculului condus, consemnate într-un registru special, dacă se înapoiază imediat la locul accidentului;".

Or, dacă legiuitorul ar fi avut în vedere ipoteza ca autorul accidentului să fie în același timp și victima propriei acțiuni, pentru identitate de rațiune ar fi prevăzut drept cauză justificativă și posibilitatea conducătorului vehiculului/autovehiculului, el însuși rănit, în lipsa altor mijloace de transport, de a părăsi locul accidentului pentru a se deplasa la cea mai apropiată unitate sanitară în măsură să acorde asistență medicală necesară (dreptul la viață și sănătate fiind protejat în mod egal de lege, indiferent de titular), sub condiția de a se întoarce imediat la locul accidentului.

S-a arătat că o astfel de interpretare este susținută și de dezlegarea cu caracter obligatoriu dată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin Decizia nr. 5/2018, prin care s-a statuat că - în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 338 alin. (1) din Codul penal privind infracțiunea de părăsire a locului accidentului - termenul de rănire prevăzut de art. 75 lit. b) teza a II-a din O.U.G. nr. 195/2002 se interpretează în sensul de "leziuni traumatice sau afectarea sănătății unei persoane, a căror gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale (cel puțin o zi) ori printr-una din urmările prevăzute de art. 194 alin. (1) lit. a), c), d) și e) din Codul penal".

În opinie contrară, s-ar ajunge în situația ca tragerea la răspundere a autorului sub aspectul infracțiunii de părăsire a locului accidentului să depindă de propria-i voință, de modalitatea în care acesta declară sau nu, în mod real și complet, leziunile suferite în urma accidentului de circulație, de disponibilitatea acestuia de a obține acte medicale constatatoare a leziunilor suferite ca urmare a propriei acțiuni (certificat medico-legal care să ateste numărul de zile de îngrijiri medicale etc.), aspecte care ridică probleme din perspectiva dreptului acuzatului de a nu se autoincrimina și de a nu contribui la propria acuzare.

Pe de altă parte, s-a arătat că, în situația analizată, incriminarea nu se justifică nici din perspectiva relațiilor sociale ocrotite prin dispozițiile art. 338 alin. (1) din Codul penal, prezența la fața locului a celui implicat în accidentul rutier neputând fi în mod rațional susținută cu argumente vizând necesitatea înfăptuirii justiției, tragerea la răspundere penală sau civilă a autorului accidentului de circulație intervenind doar în ipoteza rănirii unei alte persoane, nu în cazul propriei răniri (autorănire).

Este real că apărarea siguranței circulației pe drumurile publice impune anumite obligații în sarcina tuturor participanților la trafic, fie ei pietoni, fie ei conducători de vehicule și autovehicule. Dar nu orice încălcare a acestor reguli a fost ridicată la rangul de ilicit penal, ci doar acele încălcări care prezintă o anumită gravitate care să facă necesară prevederea lor ca infracțiuni. Or, așa cum nu constituie infracțiunea de părăsire a locului accidentului, prevăzută de art. 338 alin. (1) din Codul penal, fapta conducătorului de vehicul, implicat într-un accident de circulație din care au rezultat doar pagube materiale, de a pleca de la locul faptei (situație în care există un accident de circulație în accepțiunea art. 75 din O.U.G. nr. 195/2002, dar nu și în sensul legii penale, prevăzut de art. 338 alin. (1) cu raportare la art. 75 din O.U.G. nr. 195/2002 și art. 338 alin. (3) din Codul penal), se apreciază că, de asemenea, nu constituie infracțiunea de părăsire a locului accidentului, prevăzută de art. 338 alin. (1) din Codul penal, fapta conducătorului de vehicul, implicat într-un accident de circulație din care a rezultat doar propria-i rănire, de a pleca de la locul faptei (situație în care fie există un accident de circulație doar în sensul prevăzut de art. 75 din O.U.G. nr. 195/2002 - dacă a avut ca urmare avarierea a cel puțin unui vehicul sau alte pagube materiale, fie nu există un accident de circulație, nici în sensul prevăzut de art. 75 din O.U.G. nr. 195/2002 - în lipsa avarierii a cel puțin unui vehicul sau a altor pagube materiale, nici în sensul legii penale, prevăzut de art. 338 alin. (1) cu raportare la art. 75 din O.U.G. nr. 195/2002 și art. 338 alin. (3) din Codul penal - în lipsa rănirii uneia sau mai multor persoane, altele decât conducătorul singurului vehicul sau autovehicul aflat în circulație pe drumurile publice implicat în eveniment). În fine, s-a arătat că deși infracțiunea de părăsire a locului accidentului este o infracțiune de pericol, prin care se apără în principal relațiile sociale privind siguranța circulației pe drumurile publice, care presupun prezența la fața locului a celui implicat în accidentul rutier, în analiza tipicității infracțiunii nu se poate face însă abstracție de cerința rănirii uneia sau a mai multor persoane ca o condiție intrinsecă a accidentului de circulație în sensul legii penale, prin raportare și la considerentele Deciziei nr. 5/2018 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în dezlegarea unei chestiuni de drept, prin care se statuează asupra termenului de rănire prevăzut de art. 75 lit. b) teza a II-a din O.U.G. nr. 195/2002, perspectivă din care sunt protejate și relațiile sociale privind înfăptuirea justiției, întrucât părăsirea locului accidentului poate impieta asupra stabilirii modului în care s-a produs accidentul și asupra tragerii la răspundere (penală și civilă) a persoanelor vinovate de rănire.

În cea de-a doua opinie, se apreciază că noțiunea de rănire a uneia sau a mai multor persoane prevăzută de art. 75 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002 raportat la art. 338 alin. (1) și (3) din Codul penal cuprinde și ipoteza autorănirii, când singura persoană rănită este însuși conducătorul singurului vehicul/autovehicul implicat în accident.

În acest sens s-a arătat că pentru corecta stabilire a conținutului normei de incriminare trebuie să se țină seama de definiția legală a accidentului de circulație, cuprinsă în art. 75 lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002, care face referire la "rănirea uneia sau a mai multor persoane", fără a distinge în funcție de numărul și calitatea acestor persoane (șoferul/șoferii autovehiculului/autovehiculelor implicat/implicate în accident ori pasagerii acestor autovehicule) așa încât acolo unde legea nu distinge nici interpretul nu trebuie să o facă.

Pe de altă parte, calitatea de subiectiv activ al infracțiunii de părăsire a locului accidentului prevăzută de art. 338 alin. (1) din Codul penal se deduce și din natura infracțiunii, fiind lipsită de relevanță împrejurarea că evenimentul rutier a implicat un singur conducător de vehicul/autovehicul și că tot el este singura victimă a accidentului rutier.

Au fost, de asemenea, evocate și considerentele Deciziei nr. 5 din 28.02.2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în partea considerată relevantă în analiza impusă de obiectul sesizării, și anume statuările instanței supreme în legătură cu calificarea infracțiunii de părăsire a locului accidentului ca fiind o infracțiune de pericol, a cărei urmare imediată, ca element component al laturii obiective a infracțiunii, constă într-o stare de pericol, ce nu trebuie confundată cu urmările produse de accidentul de circulație (rănirea uneia sau mai multor persoane).

S-a arătat, totodată, că atât obiectul juridic principal al infracțiunii prevăzute de art. 338 alin. (1) din Codul penal, cât și relațiile sociale ocrotite în subsidiar prin aceeași normă de incriminare determină concluzia că obligația stabilită în sarcina conducătorilor de vehicule/autovehicule, aceea de a nu părăsi locul accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, își păstrează justificarea și pentru cazul în care urmarea produsă de accidentul de circulație constă în rănirea singurului conducător de vehicul/autovehicul implicat în accident, care este și singura victimă a accidentului (autorănire).

În același sens s-a făcut trimitere și la opiniile exprimate în literatura de specialitate, concluzia fiind aceea că prin incriminarea infracțiunii de părăsire a locului accidentului s-a urmărit sancționarea penală a tuturor persoanelor implicate într-un accident rutier care părăsesc locul faptei, indiferent dacă sunt vinovate sau nu de producerea accidentului și indiferent dacă au fost sau nu rănite în accidentul rutier.

În altă ordine de idei s-a arătat că prin dispozițiile art. 77 alin. (1) și (2) și ale art. 79 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 a fost prevăzută în sarcina oricărui conducător auto implicat într-un accident rutier obligația legală de a anunța organele de poliție despre producerea accidentului rutier, indiferent dacă accidentul a avut ca urmare rănirea unei persoane ori doar provocarea de daune materiale, în primul caz obligația trebuind îndeplinită de îndată, iar în cel de-al doilea caz, în termen de cel mult 24 de ore. Obligația de a înștiința organele de poliție în cazul conducătorului unui vehicul implicat într-un accident de circulație în urma căruia a rezultat moartea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății unei persoane este însoțită de obligația de a nu părăsi locul accidentului, indiferent dacă din accidentul rutier a rezultat doar rănirea singurului conducător de vehicul implicat în accident, îndeplinirea obligației legale de a înștiința organele de poliție despre producerea accidentului neechivalând cu o autoincriminare.

V. Punctul de vedere al procurorului și al părților cu privire la problema de drept a cărei dezlegare se solicită

Opinia Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, astfel cum rezultă din încheierea de dezbateri din data de 14 ianuarie 2019, a fost în sensul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, apreciindu-se că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru o astfel de sesizare.

Opinia apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat a fost în sensul achiesării la concluziile procurorului privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. A apreciat că este necesară pronunțarea unei hotărâri prealabile asupra acestei chestiuni de drept, problema în dezbatere având o înrâurire hotărâtoare asupra fondului cauzei, inculpatul cumulând și calitatea de victimă în prezentul dosar.

VI. Jurisprudența și punctele de vedere exprimate de către curțile de apel și instanțele de judecată arondate

În conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală s-a solicitat punctul de vedere al instanțelor judecătorești asupra chestiunii de drept supuse dezlegării.

Curțile de apel și instanțele arondate nu au înaintat hotărâri judecătorești referitoare la problema de drept ce face obiectul sesizării, iar instanțele care și-au exprimat punctul de vedere cu privire la problema de drept analizată au comunicat că nu dețin practică judiciară cu privire la problema de drept în dezbatere. Au comunicat puncte de vedere asupra problemei de drept în discuție curțile de apel: Alba Iulia, Bacău, Cluj, Constanța, Craiova, Galați, Iași, Oradea, Pitești, Ploiești, Târgu Mureș și Suceava.

Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că în această materie au fost conturate două opinii, după cum urmează:

În opinia majoritară, s-a apreciat că noțiunea de rănire a uneia sau a mai multor persoane prevăzută de 75 lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002 raportat la art. 338 alin. (1) și (3) din Codul penal nu poate cuprinde și ipoteza autorănirii, când singura persoană rănită este însuși conducătorul singurului vehicul implicat în accident.

S-a precizat că autorănirea nu poate constitui situația premisă pentru existența infracțiunii de părăsire a locului accidentului.

În considerarea argumentelor invocate de către Curtea de Apel Suceava prin încheierea de sesizare s-a arătat că legea penală nu incriminează faptele de autolezare (sinuciderea, lovirea, vătămarea corporală etc.) ceea ce conduce la concluzia că sintagma rănirea uneia sau mai multor persoane avută în vedere de prevederile art. 75 lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002 trebuie interpretată în sensul lezării altei/altor persoane decât însuși conducătorul singurului vehicul implicat în accident.

Noțiunea de "accident de circulație" este definită de art. 75 din O.U.G. nr. 195/2002 și trebuie interpretată prin raportare la dispozițiile art. 338 alin. (3) din Codul penal, pentru a constitui situația premisă a tipicității obiective a infracțiunii de părăsire a locului accidentului.

În consecință, nu se poate accepta ca autorul și victima accidentului de circulație în sensul legii penale să fie una și aceeași persoană, cu precizarea că subzistă raționamentul juridic ce a fundamentat Decizia nr. 5/2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

În sensul celor precizate anterior și-au exprimat opinia judecătorii din cadrul Curții de Apel Galați, Curții de Apel București (Secția I penală - în unanimitate, Secția II-a penală - în majoritate), Curtea de Apel Brașov - în majoritate, Curții de Apel Cluj, Curții de Apel Craiova, Curții de Apel Oradea, Curții de Apel Pitești, Tribunalului Brașov, Tribunalului Bacău, Tribunalului Bihor, Tribunalului București în majoritate și din cadrul judecătoriilor sectoarelor 1-6 București, Tribunalului Covasna, Tribunalului Dolj, Tribunalului Gorj, Tribunalului Ialomița și judecătoriile arondate, în majoritate, Tribunalului Iași, Tribunalului Teleorman și Tribunalului Timiș, precum și Judecătoriei Alexandria, Judecătoriei Babadag, Judecătoriei Bistrița, Judecătoriei Brăila, Judecătoriei Caransebeș, Judecătoriei Constanța, Judecătoriei Hârlău, Judecătoriei Iași - în majoritate, din cadrul Judecătoriei Medgidia, Judecătoriei Odorheiu Secuiesc, Judecătoriei Onești, Judecătoriei Tulcea, Judecătoriei Galați - în majoritate, Judecătoriei Moldova Nouă, Judecătoriei Năsăud, Judecătoriei Pașcani, Judecătoriei Roman, Judecătoriei Vaslui, Judecătoriei Reghin, Judecătoriei Sighișoara, Judecătoriei Șimleu Silvaniei, Judecătoriei Zalău și Judecătoriei Zărnești.

În opinie minoritară, s-a apreciat că noțiunea de rănire a uneia sau a mai multor persoane prevăzută de art. 75 lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002 raportat la art. 338 alin. (3) din Codul penal, articol care definește accidentul de circulație ca și situație premisă a infracțiunii de părăsire a locului accidentului prevăzut de art. 338 alin. (1) din Codul penal, are în vedere și autorănirea, respectiv ipoteza în care singura persoană rănită este însuși conducătorul singurului vehicul/autovehicul implicat în accident.

În sprijinul acestei opinii se are în vedere definiția accidentului de circulație statuată în art. 75 lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002, care face referire la "rănirea uneia sau a mai multor persoane", fără a face distincție în funcție de numărul și calitatea acestor persoane.

Totodată, se apreciază că această concluzie se deduce și din rațiunea incriminării, raportat la valoarea socială protejată, infracțiunea de părăsire a locului accidentului fiind una de pericol.

În acest sens s-au exprimat judecătorii din cadrul Curții de Apel Iași - în majoritate, Curții de Apel Timișoara, Tribunalului Caraș-Severin, Tribunalului Maramureș, Tribunalului Vaslui - în majoritate, Judecătoriei Bârlad, Judecătoriei Carei, Judecătoriei Huși, Judecătoriei Lugoj, Judecătoriei Măcin și Judecătoriei Negrești-Oaș.

VII. Jurisprudența Curții Constituționale

Nu s-au identificat decizii relevante în problema de drept analizată.

Jurisprudența Curții Constituționale cuprinde însă mai multe decizii care pot prezenta interes în problema analizată din perspectiva considerațiilor și statuărilor referitoare la obiectul relațiilor sociale protejate de norma de incriminare de la art. 338 alin. (1) din Codul penal.

Astfel, dispozițiile art. 338 alin. (1) din Codul penal, incidente în sesizarea de față, au făcut obiectul controlului de constituționalitate, fiind pronunțate deciziile nr. 154 din 24 martie 2016 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 450 din 16 iunie 2016), nr. 140 din 14 martie 2017 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 13 iulie 2017) și nr. 340 din 11 mai 2017 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 696 din 29 august 2017), prin care excepțiile de neconstituționalitate au fost respinse ca neîntemeiate, în raport cu criticile formulate.

Chiar dacă prin aceste decizii Curtea Constituțională nu a formulat un punct de vedere cu privire la problema de drept ce face obiectul sesizării de față a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost examinat conținutul laturii obiective a infracțiunii de părăsire a locului accidentului prevăzută de art. 338 alin. (1) din Codul penal, fiind exprimate considerații în legătură cu obiectul juridic special al infracțiunii și rațiunile care au condus la incriminarea faptei.

Astfel, Curtea Constituțională a reținut că "elementul material al laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art. 338 alin. (1) din Codul penal constă în acțiunea de părăsire a locului accidentului, care se poate realiza în două modalități, respectiv printr-un act de comisiune, ce presupune plecarea efectivă de la locul accidentului, și prin acte de omisiune - neîntoarcerea la locul accidentului a persoanei care l-a părăsit legal, în baza dispozițiilor art. 338 alin. (3) lit. b) sau c), ori neoprirea la locul accidentului. Urmarea imediată în cazul acestei infracțiuni o reprezintă crearea unei stări de pericol pentru relațiile sociale privitoare la siguranța circulației pe drumurile publice, relații ocrotite prin norma de incriminare, iar legătura de cauzalitate între acțiunea incriminată de lege și urmarea imediată nu mai trebuie dovedită, întrucât rezultă din materialitatea faptei" (paragraful 15 din Decizia nr. 340/2017).

De asemenea, exprimând un punct de vedere cu privire la înțelesul sintagmei "rănire", Curtea Constituțională a reținut: "Din coroborarea dispozițiilor alineatului (1) cu cele ale alineatului (3) lit. a) din art. 338 al Codului penal rezultă că legiuitorul a înțeles să incrimineze fapta de părăsire a locului accidentului în orice situație în care respectivul eveniment rutier a avut ca urmare decesul sau rănirea uneia sau a mai multor persoane, prin «rănire» înțelegându-se orice atingere adusă integrității corporale sau sănătății unei persoane, indiferent de gravitate. Curtea reține că integritatea corporală și sănătatea unei persoane implicate într-un accident de circulație pot fi afectate chiar dacă nu apar imediat modificări perceptibile cu ajutorul simțurilor, ci este necesară, în acest sens, examinarea medicală a victimei accidentului." (paragraful 17 din Decizia nr. 154/2016, punct de vedere menținut și preluat apoi în Decizia nr. 140/2017 și Decizia nr. 340/2017).

VIII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

Din perspectiva deciziilor obligatorii, menite să asigure unificarea practicii judiciare, a fost identificată Decizia nr. 5 din 28.02.2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în Dosarul nr. 3.147/1/2017, prin care s-a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. 8.618/279/2016, referitoare la pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept: "Ce se înțelege prin termenul de rănire prevăzut de art. 75 lit. b) teza a II-a din O.U.G. nr. 195/2002, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 338 alin. (1) din Codul penal privind infracțiunea de părăsire a locului accidentului?" și s-a stabilit că:

În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 338 alin. (1) din Codul penal privind infracțiunea de părăsire a locului accidentului, termenul de rănire prevăzut de art. 75 lit. b) teza a II-a din O.U.G. nr. 195/2002 se interpretează în sensul de "leziuni traumatice sau afectarea sănătății unei persoane, a căror gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale (cel puțin o zi)".

Decizia evocată prezintă interes din perspectiva examenului pe care îl face cu privire la elementele de tipicitate ale infracțiunii prevăzute de art. 338 alin. (1) din Codul penal și a relațiilor sociale protejate prin respectiva incriminare.

Ca decizii de speță ale Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție au fost identificate:

Decizia nr. 472/RC din 7 noiembrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală referitoare la infracțiunea de părăsire a locului accidentului, în care se face distincția între conducătorul vehiculului implicat în accidentul de circulație și victimă, pasager în autovehicul;

Decizia nr. 78/A din 29 martie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală referitoare la infracțiunea de părăsire a locului accidentului în care se face distincția între conducătorul autovehiculului implicat în accidentul de circulație și victimele aflate în autovehiculul cu care a intrat în coliziune.

IX. Jurisprudența CEDO

Nu au fost identificate decizii relevante în problema de drept analizată.

X. Opinia specialiștilor consultați

În conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală a fost solicitată opinia scrisă a unor specialiști recunoscuți cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării.

Facultatea de Drept a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a opinat în sensul că noțiunea de rănire a uneia sau a mai multor persoane prevăzută de art. 75 lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002 raportat la art. 338 alin. (3) din Codul penal nu are în vedere și autolezarea (când singura persoană rănită este conducătorul singurului autovehicul implicat în accident).

S-a arătat că răspunsul la problema de drept supusă analizei trebuie să aibă în vedere trei aspecte: rațiunea incriminării art. 338 alin. (1) din Codul penal, interpretarea sistematică raportat la infracțiunile din perspectiva cărora autolezarea este relevantă juridic și consecințele unei interpretări contrare.

Astfel, din perspectiva rațiunii incriminării și interpretării teleologice, s-a arătat că instanța de trimitere a înțeles și a interpretat eronat opinia exprimată în literatura de specialitate, referitor la rațiunea incriminării art. 338 alin. (1) din Codul penal. S-a arătat că instanța de trimitere a apreciat că autolezarea poate fi relevantă din punct de vedere juridic având în vedere opinia doctrinară potrivit căreia rațiunea incriminării art. 338 alin. (1) din Codul penal ar fi în principal reprimarea unui comportament susceptibil să afecteze înfăptuirea justiției, iar în subsidiar diminuarea consecințelor accidentului de circulație (S. Bogdan, D.A. Șerban, G. Zlati, Noul Cod penal. Partea specială, Ed. Universul Juridic, București, 2014, p. 612). Cu privire la această chestiune s-a subliniat că autorii nu au avut intenția niciun moment de a sugera că rațiunea incriminării ar oferi valabilitate interpretării potrivit căreia autolezarea poate intra în accepțiunea noțiunii de "rănire". De asemenea s-a arătat că autolezarea este lipsită de semnificație juridică și din perspectiva diminuării consecințelor accidentului de circulație câtă vreme s-ar ajunge la generarea unor obligații pozitive în sarcina unei persoane cu privire la propria ei persoană. S-a mai arătat că autolezarea nu este susceptibilă să pună în discuție aspecte legate de înfăptuirea justiției. Rănirea unei persoane prezintă relevanță juridică din perspectiva înfăptuirii justiției prin raportare la posibilitatea reținerii unor infracțiuni contra persoanei sau care protejează la nivel de valoare socială inclusiv viața, integritatea fizică sau sănătatea unei persoane. Din această perspectivă, în baza unei interpretări teleologice a textului de incriminare, autolezarea în cazul "accidentelor" rutiere nu intră în sfera noțiunii de "rănire". În fine, s-a subliniat că a genera o astfel de obligație pozitivă în sarcina persoanei care se autolezează ar ridica serioase probleme de constituționalitate, cel puțin din perspectiva art. 53 alin. (2) din Constituție. Nu există interes relevant din perspectiva dreptului penal pentru a sancționa conduita celui care refuză să aducă la cunoștința autorităților o autolezare.

Din perspectiva unei interpretări sistematice s-a arătat că, potrivit art. 338 alin. (3) lit. d) din Codul penal, nu constituie infracțiune părăsirea locului accidentului atunci când victima părăsește locul faptei. Or, din interpretarea per a contrario a dispoziției de lege reiese faptul că victima trebuie să fie un terț, neputând exista identitate de persoană între victimă și autorul infracțiunii.

Deopotrivă, s-a subliniat că autolezarea este relevantă în materia dreptului penal doar cu titlu excepțional, și anume, atunci când legiuitorul a creat un regim derogatoriu expres prevăzut de textul de incriminare (în cazul infracțiunii prevăzute de art. 245 din Codul penal - înșelăciunea privind asigurările ori a infracțiunii prevăzute de art. 432 din Codul penal - sustragerea de la serviciul militar în timp de război), introducând în sfera ilicitului penal fapta persoanei care își provoacă vătămări integrității corporale sau sănătății.

Din perspectiva consecințelor de neacceptat în plan juridic s-a arătat că o altă interpretare decât cea propusă în cauză ar avea ca urmare situația absurdă ca autorul unei tentative de suicid să fie obligat să se autodenunțe.

Pentru toate aceste motive se consideră că noțiunea de rănire a uneia sau a mai multor persoane prevăzută de art. 75 lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002 raportat la art. 338 alin. (3) din Codul penal nu are în vedere și autolezarea (când singura persoană rănită este conducătorul singurului autovehicul implicat în accident).

În același sens este și opinia grupului de lucru în materie penală din cadrul Universității de Vest Timișoara - Facultatea de Drept - Departamentul de Drept public care a concluzionat că noțiunea de "rănire" la care face referire textul art. 75 lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002 nu implică și situațiile de autolezare (situații în care unica victimă a accidentului este chiar conducătorul vehiculului implicat în evenimentul rutier), astfel că fapta de părăsire a locului accidentului prevăzută de art. 338 alin. (1) din Codul penal nu există într-un asemenea caz.

S-a apreciat că rațiunea incriminării instituită de dispozițiile art. 338 alin. (1) din Codul penal este aceea a sancționării celui ce creează o stare de pericol pentru siguranța rutieră, a conservării locului accidentului în sensul facilitării tragerii la răspundere penală a celor vinovați, precum și a protejării victimelor accidentului de circulație. Or, o persoană nu ar putea fi, în același timp, și sancționată penal, și protejată prin aceeași normă care îi atrage sancționarea penală.

Referitor la admisibilitatea sesizării, grupul de lucru din cadrul Universității de Vest Timișoara a opinat că aceasta este inadmisibilă, întrucât criteriul de admisibilitate, dezvoltat pe cale jurisprudențială de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, acela al unui anumit grad de dificultate a chestiunii de drept, nu este îndeplinit în cauză, problema de drept nefiind una veritabilă, de o dificultate rezonabilă, conform considerentelor Deciziei nr. 4 din 28 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 19 aprilie 2018.

În sensul că noțiunea de "rănirea uneia sau a mai multor persoane" prevăzută în art. 75 lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002, cuprinsă în definiția accidentului de circulație la care se raportează dispozițiile art. 338 alin. (1) și (3) din Codul penal, referitoare l