ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1815/2018

Prin sentința civilă nr. 1672 din 11 iulie 2017, Judecătoria Motru a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului A., excepția prescripției achizitive și excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâții B. și C. A constatat că prin încheierea din 17 mai 2016 a fost anulată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul D. A respins cererea, având ca obiect grănițuire. A luat act de renunțarea la judecata cererii de intervenție voluntară principală formulată de E.

Soluția primei instanțe a fost menținută de Tribunalul Gorj, secția I civilă, prin decizia nr. 127 din 31 ianuarie 2018, prin care s-au respins apelurile declarate de reclamanți împotriva sentinței pronunțate de judecătorie.

Împotriva acestei din urmă decizii, reclamanții F., A. și D. au declarat recurs, înregistrat la Tribunalul Gorj la data de 2 aprilie 2018.

Tribunalul Gorj, prin adresa Dosar nr. x/265/2015 din 12 aprilie 2018, a înaintat cererea de recurs, împreună cu dosarul, prin intermediul Curții de Apel Craiova, spre soluționare, Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 20 aprilie 2018.

Prin rezoluția din 24 aprilie 2018, s-a fixat termen la 16 mai 2018, în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției de necompetență, pe care o va admite, în considerarea următoarelor argumente:

Decizia supusă recursului a fost pronunțată de tribunal în apel într-un litigiu având ca obiect grănițuire, a cărui competență de soluționare aparține în primă instanță, potrivit art. 94 pct. 1 lit. f) C. proc. civ., judecătoriei.

În ceea ce privește interpretarea și aplicarea în cauză a dispozițiilor C. proc. civ., în conformitate cu art. 97 din cod, Înalta Curte de Casație și Justiție judecă:

"1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competența sa".

Din norma de competență citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a instanței supreme.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, ar echivala cu nesocotirea conținutului expres al normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a acesteia, ajungându-se la crearea unei reguli noi de competență, prin adăugare la lege. Or, potrivit art. 122 C. proc. civ.:

"Reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Nici art. 483 alin. (3) C. proc. civ., normă ce reglementează natura și scopul căii extraordinare de atac în cadrul căreia se realizează controlul de legalitate, nu poate conduce la o altă interpretare, a unei competențe de drept comun în materia recursului, care ar aparține instanței supreme.

Astfel, potrivit textului menționat, "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Rezultă că norma art. 483 alin. (3) C. proc. civ. are ca obiect de reglementare natura și scopul recursului, cale extraordinară de atac în cadrul căreia se realizează controlul de legalitate.

În acest context, neexistând o legală învestire a Înaltei Curți de Casație și Justiție, judecata cauzei va fi declinată către Curtea de Apel Craiova, căreia îi aparține competența, ca instanță ierarhic superioară celei care a pronunțat decizia în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competența de soluționare a recursului declarat de reclamanții F., A. și D. împotriva deciziei nr. 127 din 31 ianuarie 2018 a Tribunalului Gorj, secția I civilă în favoarea Curții de Apel Craiova.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 mai 2018.