Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
Data
16 iunie 2021

Decizia nr. 1377/2021 — ÎCCJ, Secția I civilă — cerere de strămutare

Ședința publică din data de 16 iunie 2021 Deliberând, asupra cauzei de față constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 19 mai 2021, sub nr. x/2021, petentul A. a solicitat strămutarea dosarului nr. x/2020 al Judecătoriei Botoșani, secția civilă, arătând că solicită strămutarea cauzei pentru motive de bănuială legitimă. Conform verificărilor efectuate în sistemul informatic Ecris, dosarul ce face obiectul cererii de strămutare a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Botoșani, secția civilă, la data de 16 noiembrie 2020, dată în raport cu care sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ., aprobat prin Legea nr. 134/2010, cu modificările și completările ulterioare, având în vedere dispozițiile art. 24 și 25 din același act normativ.

Potrivit art. 142 alin. (1) C. proc. civ., "cererea de strămutare întemeiată pe motive de bănuială legitimă este de competența curții de apel, dacă instanța de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripția acesteia (…)". Or, în cauză, cererea de strămutare dedusă judecății, întemeiată pe motive de bănuială legitimă, este formulată, ulterior intrării în vigoare a noului C. proc. civ., cu privire la un dosar înregistrat pe rolul Judecătoriei Botoșani, secția civilă, această instanță fiind în circumscripția teritorială a Curții de Apel Suceava. Prin urmare, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 131 raportat la art. 142 alin. (1) C. proc. civ., va admite excepția necompetenței materiale și va declina competența de soluționare a cererii formulate de petentul A. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2020 al Judecătoriei Botoșani, secția civilă, în favoarea Curții de Apel Suceava.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

DECIDE Declină competența de soluționare a cererii formulate de petentul A. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2020 al Judecătoriei Botoșani, secția civilă, în favoarea Curții de Apel Suceava. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 iunie 2021.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.