ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2063/2020

Ședința publică din data de 14 octombrie 2020

Deliberând, asupra cererii de revizuire de față constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

În dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, prin încheierea din 09 mai 2019 a dispus suspendarea judecării cererii de revizuire formulate de A. împotriva deciziei civile nr. 61din 31.01.2019 pronunțate de aceeași instanță în dosarul nr. x/2016.1, constatând lipsa nejustificată a părților, care nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs revizuentul A., iar, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin decizia civilă nr. 1585 din 01 octombrie 2019, a constatat nul recursul.

Prin decizia civilă nr. 41 din 15 ianuarie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei civile nr. 1585 din 01 octombrie 2019, pronunțată de aceeași instanță.

Prin decizia civilă nr. 1561 din 16 iulie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei civile nr. 41 din 15 ianuarie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.

Împotriva deciziei civile nr. 1561 din 16 iulie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a formulat cerere de revizuire A., indicând prevederile art. 509 alin. (1) din C. proc. civ. și invocând un viciu de procedură în comunicarea acestei hotărâri judecătorești.

S-a fixat termen de judecată la data de 14 octombrie 2020, în ședință publică, cu citarea părților, prin rezoluția din 29 iulie 2020.

II. Considerentele Înaltei Curți

Analizând cererea de revizuire, Înalta Curte constată că aceasta nu este admisibilă, în considerarea argumentelor ce succed:

Potrivit art. 509 alin. (1) din C. proc. civ., revizuirea este o cale extraordinară de atac de retractare, care poate fi exercitată împotriva unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul și care poate fi cerută doar pentru ipotezele prevăzute la pct. 1-11 ale articolului menționat.

Conform prevederilor art. 509 alin. (2) din C. proc. civ. "Pentru motivele de revizuire prevăzute la alin. (1) pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4, pct. 7-10 sunt supuse revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul."

Revizuirea poate fi formulată doar împotriva hotărârilor judecătorești expres și limitativ prevăzute de art. 509 alin. (1) din C. proc. civ., în caz contrar, ar fi încălcat principiul legalității căii de atac, prevăzut de art. 457 alin. (1) din acest act normativ, potrivit căruia căile de atac pot fi exercitate numai dacă sunt prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

În ceea ce privește judecata prezentei cereri de revizuire, Înalta Curte reține dispozițiile art. 513 alin. (3) din C. proc. civ. potrivit cărora dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.

Or, pentru a fi admisibilă o atare cale de atac extraordinară, prin prisma motivelor expres și limitativ prevăzute de lege (art. 509 alin. (1) pct. 1-11 din C. proc. civ.), este necesar ca hotărârea împotriva căreia se îndreaptă revizuirea să fie susceptibilă de exercițiul acestei căi de atac.

Așa cum rezultă din istoricul rezumat al cauzei, decizia civilă nr. 1585 din 01 octombrie 2019, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a constatat nul recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii de ședință din 09 mai 2019 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă în dosarul nr. x/2019, a fost pronunțată în procedura reglementată de art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., iar o astfel de hotărâre nu este suspusă niciunei căi de atac.

Prin urmare, împotriva hotărârii pronunțate în procedura de filtrare a recursurilor în temeiul art. 493 alin. (5) din C. proc. civ. partea nu are deschis dreptul de a exercita vreo cale de atac, nici de reformare și nici de retractare.

Acesta a fost raționamentul juridic avut în vedere de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă atunci când, prin decizia nr. 41 din 15 ianuarie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei civile nr. 1585 din 01 octombrie 2019 pronunțată de aceeași instanță.

Astfel, în considerentele acestei decizii s-a reținut că decizia atacată a fost pronunțată în procedura reglementată de art. 493 alin. (5) C. proc. civ., iar o atare hotărâre nu este supusă niciunei căi de atac, conform dispoziției exprese din cuprinsul normei menționate. Totodată, s-a reținut că sintagma folosită de legiuitor cuprinde atât căile de atac ordinare, cât și pe cele extraordinare, din modul în care este redactat textul rezultând că legea nu face nicio distincție între acestea.

Potrivit dispozițiilor art. 513 alin. (5) din C. proc. civ. hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.

Așa fiind, decizia nr. 41 din din 15 ianuarie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, nu are cale de atac întrucât vizează o hotărâre pronunțată în condițiile art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., iar decizia nr. 1561 din 16 iulie 2020 a aceleiași instanțe, nu este susceptibilă de a fi atacată cu revizuire pentru argumentele precedente, circumscrise incidenței art. 513 alin. (5) din C. proc. civ.

În litigiul pendinte, cum prin cererea de revizuire se tinde la anularea deciziei nr. 1561 din 16 iulie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, hotărâre care nu este supusă niciunei căi de atac, în raport cu prevederile art. 513 alin. (5) coroborat cu art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., nici cererea de față nu este susceptibilă de exercițiul acestei căi de atac.

Analizând pricina din perspectiva dreptului de acces la o instanță, ca o componentă a dreptului la un proces echitabil, astfel cum este reglementat și garantat de prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Înalta Curte reține că, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a statuat că stabilirea unor condiționări pentru introducerea acțiunilor în justiție sau exercitarea căilor de atac, ordinare sau extraordinare, nu constituie o încălcare a dreptului la liber acces la justiție .

Astfel, prin Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunțată în cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că accesul liber la justiție implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului și poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanța dreptului.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 1561 din 16 iulie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 octombrie 2020.