ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5069/2018

Ședința publică din data de 21 noiembrie 2018

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Vaslui, sub număr de dosar x/2016, reclamantul INSPECTORATUL DE STAT ÎN CONSTRUCȚII - I.S.C., în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat instanței obligarea pârâtului la plata sumei de 3.590,94 RON reprezentând contravaloarea cotei de 0,1% la valoarea lucrărilor autorizate și 0,7% din valoarea de execuție și penalitățile aferente.

În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 40 din Legea 10/1995, H.G. nr. 273/1994, art. 30 din Legea nr. 50/1991, art. 107, art. 148 C. proc. civ., art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013, Codul fiscal, art. 131 din Codul de Procedură Fiscală, art. 7 și pct. 5 din anexa nr. 1 din Legea nr. 329/2009.

Prin sentința civilă nr. 944/2017 din 4 mai 2017, pronunțată de Judecătoria Vaslui, a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul INSPECTORATUL DE STAT ÎN CONSTRUCȚII - I.S.C. pentru Inspectoratul Regional în Construcții Nord-Est, în contradictoriul cu pârâtul A., astfel cum a fost precizată și, în consecință, a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma totală de 1.975,47 RON, compusă din: 1.728,54 RON penalități de întârziere aferente cotei de 0,7% calculată la valoarea finală a lucrărilor, potrivit art. 40 din Legea nr. 10/1995 și suma de 246,93 RON reprezentând penalități de întârziere aferente cotei de 0,1% calculată la valoarea finală a lucrărilor, potrivit art. 30 din Legea nr. 50/1991.

Împotriva acestei sentințe, A. a declarat apel care, prin decizia civilă nr. 1743/A/2017 din 7 decembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Vaslui, secția Civilă, a fost respins ca nefondat.

Recursul declarat de A. împotriva deciziei civile nr. 1743/A/2017 din 7 decembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Vaslui, secția Civilă a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Iași, secția Civilă.

La termenul din 21 iunie 2018, Curtea de Apel Iași, din oficiu, a invocat excepția necompetenței sale materiale în soluționarea recursului.

Prin decizia nr. 368/2018 din 21 iunie 2018, Curtea de Apel Iași, secția Civilă a admis excepția necompetenței sale materiale de soluționare a recursului și, în consecință, a declinat competența de soluționare a recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 1743/A/2017 din 7 decembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Vaslui, secția Civilă, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Recursul a fost înregistrat la 30 august 2018 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 132 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., excepția necompetenței materiale în soluționarea recursului declarat în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate de Tribunalul Vaslui, secția Civilă, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit art. 483 alin. (2) din C. proc. civ.:

"nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în (...) cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv (...)".

Legea nr. 2/2013 a cuprins o dispoziție tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziție să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii și până la 31 decembrie 2018 inclusiv.

În primă instanță, competența de soluționare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii și tribunale, în funcție de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) și a) art. 95 pct. 1 C. proc. civ.

Astfel, judecătoriile soluționează, în primă instanță, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele - pe cele a căror valoare depășește acest nivel.

Hotărârile astfel pronunțate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal și, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competență care să determine instanța căreia i-ar reveni spre soluționare judecarea recursurilor împotriva deciziilor pronunțate de tribunale în asemenea condiții.

Calea de atac a recursului a fost recunoscută ca efect al pronunțării de către Curtea Constituțională a deciziei nr. 369 din 30 mai 2017, prin care s-a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, este neconstituțională.

Prin decizia nr. 18/2018 din 1 octombrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 965 din 14 noiembrie 2018, s-a statuat că:

"În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 și art. 483 din C. proc. civ., competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curților de apel."

Așa fiind, în raport cu dezlegarea dată prin decizia pronunțată în recursul în interesul legii anterior evocată, ținând cont și de art. 517 alin. (4) C. proc. civ., conform căruia:

"Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I", precum și de faptul că în cauza supusă judecății decizia recurată este pronunțată de Tribunalul Vaslui, competența de soluționare a recursului aparține Curții de Apel Iași, instanță în favoarea căreia aceasta urmează să fie declinată, în temeiul art. 132 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 135 alin. (2) C. proc. civ.:

"nu se poate crea conflict de competență cu Înalta Curte de Casație și Justiție. Hotărârea de declinare a competenței sau de stabilire a competenței pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție este obligatorie pentru instanța de trimitere".

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurentul-pârât A. împotriva deciziei civile nr. 1743/A/2017 din 7 decembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Vaslui, secția Civilă, în favoarea Curții de Apel Iași, secția Civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 noiembrie 2018.