ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2473/2018

Ședința publică din data de 6 iunie 2018

Asupra cererii de recurs de față

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a Civilă la data de 28.02.2014, reclamanta A. S.A., prin lichidator judiciar B. S.P.R.L., a chemat în judecată Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului - A.A.A.S. și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea acestora la plata sumei de 5.602.901 RON, reprezentând valoarea imobilului situat în Drobeta Turnu Severin, str. x (est), județul Mehedinți, compus din teren în suprafață de 16.153 m.p., intabulat în Cartea Funciară nr. x/N a localității Drobeta Turnu-Severin cu număr cadastral x, ca urmare a evicțiunii totale rezultând din fapta unui terț, sumă ce urmează a fi actualizată cu rata inflației la momentul plății efective.

Prin sentința civilă nr. 6361 din 12.12.2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2014, a fost respinsă excepția inadmisibilității, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta A. S.A. și cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A.A.A.S.; au fost obligați pârâții A.A.A.S. și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, în solidar, la plata sumei de 5.602.201 RON, reprezentând contravaloare imobil și la plata sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței primei instanțe, dar și împotriva încheierii din data de 13.06.2014, în termen legal, au declarat apel ambii pârâți, AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI-A.A.A.S. și STATUL ROMAN prin MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE.

Prin decizia civilă nr. 83/A/2016 din 19 ianuarie 2016, pronunțată de CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, secția A VI-A CIVILĂ, au fost admise ambele apeluri formulate de apelanta-pârâtă AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI - A.A.A.S., și de apelantul-pârât STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 6361/12.12.2014, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L, prin lichidator judiciar B. S.P.R.L. A fost schimbată în parte încheierea de ședință din 13.06.2014 și sentința atacată, în sensul că a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și respinsă acțiunea formulată împotriva acestui pârât, pentru lipsa calității procesuale pasive. A fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta A.A.A.S. Au fost menținute celelalte dispoziții ale încheierii și sentinței atacate.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs C. S.A..

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Examinându-se cererea de recurs, în cadrul procedurii de regularizare a cererii, în baza art. XVII alin. (3) raportat la art. XV alin. (2) din Legea nr. 2/2013 și art. 486 C. proc. civ. s-a constatat că aceasta îndeplinește cerințele de formă prevăzute la art. 486 C. proc. civ.

În raport de dispozițiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ., s-a constatat că recurenta este scutită de la plata taxei judiciare de timbru conform art. 115 din Legea nr. 85/2014.

Recursul este formulat în cadrul termenului procedural prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ.

La data de 23.02.2017, în conformitate cu dispozițiile art. 490 alin. (2) teza I, cu referire la art. 471 alin. (5) din C. proc. civ. s-a dispus comunicarea recursului către intimați, cu mențiunea de a depune la dosarul cauzei întâmpinare în termen de cel mult 30 de zile.

La data de 27.03.2017 s-a constatat că intimatul AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI-A.A.A.S. a depus întâmpinare în termenul prevăzut de lege, prin care a invocat excepția prescripției speciale și a solicitat respingerea recursului.

În conformitate cu dispozițiile art. 490 alin. (2) teza I, cu referire la art. 471 alin. (6) din Legea nr. 134/2010 - noul C. proc. civ., raportat la art. XVII alin. (3) și art. XV alin. (4) din Legea nr. 2/2013, s-a dispus comunicarea întâmpinării formulate, punându-i-se în vedere recurentei obligația de a depune răspuns la întâmpinare, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării.

Față de dispozițiile art. 490 alin. (2) teza I C. proc. civ., raportat la art. XVII alin. (3) și art. XV alin. (4) din Legea nr. 2/2013, se constată că recurenta nu a formulat răspuns la întâmpinare.

În baza art. XVII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, coroborat cu art. 493 alin. (2) C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, fiind desemnată persoana în vederea întocmirii raportului.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 8 noiembrie 2017 potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 31 ianuarie 2018, a fost admis în principiu recursul și a fost fixat termen la data de 21 martie 2018, în vederea soluționării acestuia. La această dată recurenta S.C. A. S.A. a prezentat o tranzacție judiciară din care rezultă că a cesionat creanța litigioasă către C. S.A..

La data de 6 iunie 2018 Înalta Curte a luat act de tranzacție și a dispus introducerea în cauză a C. S.A. în calitate de recurentă.

Motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor

Criticile aduse hotărârii pronunțate în apel sunt circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 si 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că în privința soluției de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a STATULUI ROMAN prin M.F.P., si, pe cale de consecință, a respingerii cererii de chemare în judecată ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală activă, este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unor hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Susține recurenta că regulile de procedură încălcate sunt cuprinse în art. 32 alin. (1) lit. b), art. 36 si art. 40 alin. (1) C. proc. civ., STATUL ROMAN prin M.F.P. având calitate procesuală activă, acesta fiind o specie de fidejusor ținut la plata despăgubirilor în solidar cu A.A.A.S. În subsidiar, pornind de la împrejurarea că încălcarea dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. b), art. 36 si art. 40 alin. (1) C. proc. civ. se grefează pe o încălcare sau, după caz, aplicarea greșită a art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 1503 alin. (2) C. civ. din 1864 si art. 42 Codul comercial, este incident și art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Existența acestui motiv de casare decurge din ceea ce înseamnă calitatea procesuală, element al acțiunii civile, din identitatea părților procesului cu părțile raportului juridic dedus judecății. Prin urmare, deși există două planuri, unul al dreptului procesual și celalalt al dreptului substanțial, ele nu pot fi privite separat, dată fiind corespondența care trebuie să existe între ele și împrejurarea că existența sau inexistența calității procesuale depinde de aplicarea corectă a normei de drept material.

Recurenta susține că soluția respingerii cererii de chemare în judecată, în contradictoriu cu A.A.A.S., ca neîntemeiată, a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a dispozițiilor art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997, coroborate cu cele ale art. 42 Codul comercial

Condițiile prescrise de art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997 sunt îndeplinite. Împrejurarea că, la data producerii evicțiunii (sub forma admiterii cererii în revendicare a adevăraților proprietari), imobilul nu se mai afla în patrimonii recurentei, nu înlătură de la aplicare art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997.

Speța dedusă judecății nu reprezintă situația tipică a unui raport juridic având ca obiect garanția contra evicțiunii ce opune înstrăinătorul și dobânditorul unui bun, ci presupune un lanț de răspundere pentru evicțiune, o multiplicare a obligației de garanție contra evicțiunii care incumba înstrăinătorului originar în raport cu dobânditorul, dar și cu subdobânditorii aceluiași bun.

Prejudiciul suferit de recurentă există, iar asupra caracterului cert al prejudiciului nu poate plana vreun dubiu. Cel mult, se poate susține că prejudiciul este viitor, iar nu actual, dar această împrejurare nu schimbă datele speței, pentru că cert este și prejudiciul viitor. Restituirea imobilului a fost dispusă, iar creanța C. S.R.L. a fost înscrisă în tabelul definitiv rectificat. Acestea sunt elementele car dau contur existenței prejudiciului.

STATUL ROMAN, prin M.F.P., este parte a raportului juridic dedus judecății și are calitate procesuală, indiferent de normele care guvernează acest raport: art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997, coroborat cu dispozițiile art. 42 Codul comercial sau art. 1503 alin. (2) C. civ. din 1864.

În prima ipoteză, STATUL ROMAN joacă rolul garantului A.A.A.S., ținut la plata în solidar cu acest din urma intimat-pârât.

Art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997 prevalează asupra art. 1503 alin. (2) C. civ. din 1864, dar nu se aplică cu excluderea completă a celui din urmă, ci este completat de acest text de lege, rațiunea normei generate fiind aceea de a completa norma specială. Art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997 reglementează un caz special de garanție contra evicțiunii. Pe calea acestei dispoziții, statul deleagă una dintre autoritățile sale să despăgubească societățile privatizate sau în curs de privatizare, care au fost evinse de imobilele pe care același stat le-a adus aport la capitalul lor social cu ocazia înființării acestora. Obligația de plată a despăgubirilor ce incumbă A.A.A.S. are natura unei obligații comerciale. Garanția contra evicțiunii, ca obligație conexă obligației de aport la capitalul social al unei societăți, reprezintă o faptă de comerț obiectivă căreia i se aplică legea comercială, în speța art. 42 Codul comercial, care consacră solidaritatea pasivă (debitor principal - garant).

Acționarul care a efectuat aportul la capitalul social nu este A.A.A.S., ci STATUL ROMAN. Calitatea STATULUI ROMAN de titular al acțiunilor vândute în cadrul procesului de privatizare este consacrată expres prin art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 88/1997, prin art. 2 si art. 3 lit. a) din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cu modificările și completările ulterioare, și prin art. 5 lit. b) din O.U.G. nr. 23/2004 privind stabilirea unor masuri de reorganizare a Autorității pentru Valorificarea Activelor Bancare prin comasarea prin absorbție cu Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, cu modificările și completările ulterioare.

A.A.A.S. reprezintă o autoritate publică, definită prin art. 2 alin. (1) lit. b) teză I din Legea nr. 554/2004 ca fiind orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public. Nicio autoritate publică de stat nu este o entitate complet desprinsă și distinctă de STATUL ROMAN. De aceea, dacă alin. (6) al art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997 nu ar fi interpretat în sensul în care consacră o obligație de garanție de natură comercială ce incumbă STATULUI ROMAN, accesorie obligației principale ce revine A.A.A.S., STATUL ROMAN trebuie ținut la plata în calitate de titular nemijlocit al obligației de garanție contra evicțiunii.

Potrivit dreptului comun, STATUL ROMAN este acționarul care a efectuat un aport în natură, un imobil, de care societatea a fost evinsă. STATULUI ROMAN îi revine, în aceasta ipostază, obligația de a repara prejudicial suferit prin evicțiune, fiind debitor principal, iar nu garant.

Condițiile prescrise de art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997 sunt îndeplinite. Împrejurarea că, la data producerii evicțiunii, imobilul nu se mai afla în patrimoniul recurentei nu înlătură de la aplicare art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997.

Din moment ce nici art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997 și nici Decizia nr. 18/2011, pronunțată în interesul legii, nu cuprind reguli relative la ipoteza unui lanț de răspunderi pentru evicțiune, dezlegarea problemei de drept se face cu ajutorul normelor generale, care întregesc sfera de aplicare a normei speciale. Specificul art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997 în raport cu dreptul comun constă în delegarea uneia dintre autoritățile statului pentru plata despăgubirilor menite a repara prejudiciul suferit prin evicțiune. Altminteri, obligația de reparare a acestui prejudiciu incumba nemijlocit STATULUI ROMAN, în calitate de acționar care a efectuat un aport în natură, un imobil, de care societatea a fost evinsă.

Obligația de garanție contra evicțiunii se transmite odată cu bunul, fiind un accesoriu al acestuia, motiv pentru care ea poate fi opusă și subdobânditorilor. Existența obligației de garanție contra evicțiunii și dreptul de creanță corelativ acesteia, odată evicțiunea produsă, generează raporturi juridice în lanț între fiecare vânzător și cumpărător al bunului, precum și între vânzătorul originar și dobânditorii subsecvenți.

Recurenta susține că a chemat în judecată pârâtele A.A.A.S. si STATUL ROMAN, pentru că societatea C. S.R.L., luând locul societății D. S.R.L. în lanțul creditorilor obligației de garanție contra evicțiunii, deține o creanță împotriva recurentei în cuantum de 5.788.326,8 RON, înscrisă în tabelul definitiv de creanțe.

Cererea de chemare în judecată nu reprezintă altceva decât o chemare în garanție promovată pe calea unei cereri principale, iar nu incidentale. Dată fiind cesiunea de creanță din 10.12.2013, încheiată între D. S.R.L. și C. S.R.L. și particularitățile procedurii insolventei, potrivit cărora creditorul (C. S.R.L.) nu poate porni un proces împotriva debitorului (subscrisa) în care acesta din urmă să cheme alte persoane în garanție (A.A.A.S. si STATUL ROMAN), ci are numai calea unei cereri de admitere a creanței, care odată admisă și înscrisă creanță în tabelul definitiv dobândește caracter obligatoriu, singura posibilitate a debitorului de a-si repara prejudiciul suferit este formularea unei cereri de chemare în garanție pe cale principală.

Tabelul definitiv rectificat de creanțe asupra averii recurentei, în care este și creanța C. S.R.L., are caracter obligatoriu, recurenta fiind ținută la executarea obligației corelative creanței ca și cum aceasta ar decurge dintr-o hotărâre judecătorească definitivă. Căile de atac împotriva tabelului de creanțe nu mai pot fi exercitate din momentul publicării acestuia în forma definitivă rectificată.

Înscrierea în tabelul definitiv al creanței subdobânditorului, reprezentând despăgubirea datorată acestuia ca garanție contra evicțiunii, constituie temeiul calității procesuale active a recurentei pentru chemarea în garanție a autorului.

Recurenta susține că a formulat cererea de chemare în judecată împotriva A.A.A.S. și a STATULUI ROMAN, acesta având obligația de a repara prejudiciul cauzat în urma evicțiunii produse, în calitatea sa de înstrăinător originar al imobilului, cuantumul prejudiciului suferit fiind egal suma pretinsă de către C. S.R.L., pe care recurenta o datorează acesteia conform tabelului definitiv de creanțe. Obligația de garanție contra evicțiunii le incumbă, potrivit normei speciale, A.A.A.S. si STATULUI ROMAN, iar potrivit normei generale doar STATULUI ROMAN în raport cu toți dobânditorii subsecvenți ai bunului.

Considerentul suplimentar din hotărârea recurată cu privire la înlăturarea de la aplicare a art. 1503 alin. (2) C. civ. din 1864 nu este fondat, teza contrară sprijinindu-se pe aceleași argumente care au la baza multiplicarea obligației de garanție contra evicțiunii. Aceasta există nu numai față de dobânditor, ci și în raport cu subdobânditorii.

Înalta Curte, analizând recursul prin prisma criticilor formulate, reține că este nefondat pentru considerentele ce succed.

Recurenta susține că prin admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a STATULUI ROMAN prin M.F.P., și, pe cale de consecință, a respingerii cererii de chemare în judecată ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală activă, este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., regulile de procedură încălcate fiind cuprinse în art. 32 alin. (1) lit. b), art. 36 si art. 40 alin. (1) C. proc. civ., STATUL ROMAN prin M.F.P. având calitate procesuală activă, acesta fiind o specie de fidejusor ținut la plata despăgubirilor în solidar cu A.A.A.S.

Critica este nefondată. Înalta Curte reține că prin dispozițiile art. 32

4

(6) din O.U.G. nr. 88/1997 este instituită obligația Statului Român de a garanta îndeplinirea obligațiilor stabilite prin lege în sarcina instituțiilor publice implicate, care acționează ca agenți ai săi în cazul particular al privatizării. Aceasta reprezintă o obligație constituțională și legală, și nu un caz special de fidejusiune ca garanție personală în materie civilă.

Potrivit art. 223 din N. C. civ. (art. 25 din Decretul nr. 31/1954), statul participă în raporturile juridice în care se prezintă nemijlocit, în nume propriu, ca titular de drepturi și obligații, prin Ministerul Finanțelor Publice, afară de cazurile în care legea stabilește alte organe în acest scop. Or, în raporturile juridice din materia privatizării, legea stabilește participarea în numele statului a instituțiilor publice implicate, iar nu prin Ministerul Finanțelor Publice, a cărui atragere în proces nu are nicio justificare legală. În speță, statul nu participă nemijlocit, în nume propriu, la raportul juridic dedus judecății de reclamantă, ci chiar prin intermediul A.A.A.S.

În al doilea rând, referitor la cel de-al doilea temei de drept al cererii (art. 1503 alin. (2) C. civ. 1864), în raportul juridic dedus judecății, societatea urmărește atragerea răspunderii pentru evicțiune a acționarului care a aportat la capitalul social proprietatea asupra unui bun imobil. Or, având în vedere și argumentele de mai sus, care sunt valabile în prezenta analiză, acționarul nu este Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, ci chiar instituția publică implicată în procesul de privatizare (inițial F.P.S., în prezent A.A.A.S.), care a vândut acțiunile deținute în nume statului la societatea A. S.A. Prin Decizia nr. 18/2011 Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că despăgubirile în discuție se acordă societăților comerciale de către instituțiile publice implicate în procesul de privatizare ca urmare a retrocedării unor imobile, prin urmare, chemata în garanție Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu are nicio calitate la încheierea contractului și, ca atare, nu poate garanta pentru sumele solicitate de societatea reclamantă.

Recurenta susține că soluția respingerii cererii de chemare în judecată, în contradictoriu cu A.A.A.S., ca neîntemeiată, a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a dispozițiilor art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997, coroborate cu cele ale art. 42 Codul comercial, împrejurarea că, la data producerii evicțiunii, imobilul nu se mai afla în patrimonii recurentei neînlăturând de la aplicare art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997 având în vedere existența în speță a unui lanț de răspundere pentru evicțiune, o multiplicare a obligației de garanție contra evicțiunii care incumba înstrăinătorului originar în raport cu dobânditorul, dar și cu subdobânditorii aceluiași bun.

Și această critică este nefondată, instanța de apel reținând corect că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege pentru ca pârâta A.A.A.S. să poată fi obligată la plata despăgubirilor.

Potrivit art. 32

4

alin. (2) din O.U.G. nr. 88/1997, instituțiile publice implicate vor plăti societăților comerciale prevăzute la alin. (1) o despăgubire care să reprezinte echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în natură a imobilelor deținute de societatea comercială către foștii proprietari prin efectul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

În considerentele Deciziei nr. 18/2011 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, este explicată condiția prevăzută de lege ca imobilul retrocedat să fie deținut de societatea privatizată. Astfel, s-a reținut că este corectă soluția potrivit căreia obligația de reparare a prejudiciului suferit de societatea comercială din al cărei patrimoniu a fost retrocedat imobilul se limitează la valoarea de inventar (valoarea contabilă), actualizată în raport cu indicele de inflație. S-a mai reținut necesitatea unei corespondențe în modalitatea de evaluare a patrimoniului societății comerciale, atât la momentul privatizării, cât și la momentul ieșirii unui imobil din patrimoniu. Societatea comercială prejudiciată prin restituirea unor imobile către foștii proprietari trebuie despăgubită cu valoarea cu care aceste imobile figurau în bilanțul societății, în condițiile în care în locul imobilului retrocedat trebuie înscrisă valoarea acestuia rezultată în urma procesului obligatoriu de reevaluare.

În consecință, condiția esențială pentru ca pârâta A.A.A.S. să poată fi obligată la plata despăgubirilor este aceea ca, la momentul retrocedării imobilului către foștii proprietari, imobilul să fie deținut de societatea reclamantă, să aparțină patrimoniului societății reclamante, deoarece numai în această ipoteză se impune înlocuirea imobilului retrocedat cu valoarea contabilă a acestuia.

Or, în cauză această condiție nu este îndeplinită deoarece societatea reclamantă a înstrăinat terenul astfel că la data rămânerii irevocabile a hotărârii de retrocedare a terenului către foștii proprietari (19.10.2011), reclamanta nu mai deținea în patrimoniu imobilul.

Printr-o altă critică s-a susținut că întrucât nici art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997 și nici Decizia nr. 18/2011, pronunțată în interesul legii, nu cuprind reguli relative la ipoteza unui lanț de răspunderi pentru evicțiune, dezlegarea problemei de drept se face cu ajutorul normelor generale, care întregesc sfera de aplicare a normei speciale, obligația de garanție contra evicțiunii transmițându-se odată cu bunul, fiind un accesoriu al acestuia, motiv pentru care ea poate fi opusă și subdobânditorilor.

Critica este nefondată.

În materia reparării prejudiciilor cauzate societăților privatizate prin restituirea către foștii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat, legiuitorul a instituit norme speciale, care înlătură de la aplicare normele de drept comun în materia răspunderii pentru evicțiune a acționarului pentru imobilul aportat la capitalul social.

În aplicarea regulilor de interpretare a normelor juridice consacrate în adagiile "specialia generalibus derogant" și "generalia specialibus non derogant", rezultă că norma specială cuprinsă în art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997 se aplică prioritar față de normele generale prevăzute de art. 1503 alin. (2) C. civ. 1864 raportat la art. 1337 și urm. C. civ. 1864. Prin urmare, nu este aplicabil în cauză temeiul de drept subsidiar invocat de reclamantă, referitor la aplicarea dreptului comun în materia evicțiunii.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 497 C. proc. civ. constatând că motivele de nelegalitate nu sunt fondate, va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 83/A/2016 din 19 ianuarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iunie 2018.