ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.05.2018

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1801/2018

HOTĂRÂRE
11.05.2018
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1801/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 11 mai 2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg. Cărbunești la data de 08.09.2016, sub nr. x/2016, reclamanta R.N.P. ROMSILVA - Direcția Silvică Gorj, în contradictoriu cu pârâtul A. a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 1.407,00 RON, ce reprezintă contravaloarea serviciilor silvice efectuate de unitate în baza contractului de prestări servicii silvice nr. 5844/2008 - sumă actualizată la data plății, din momentul înaintării în instanță a acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 788 din 28 martie 2017, Judecătoria Târgu Cărbunești a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei, excepție invocată de pârât prin întâmpinare, cu privire la suma de 775 RON. A admis în parte acțiunea formulată de reclamanta R.N.P. ROMSILVA - Direcția Silvică Gorj, în contradictoriu cu pârâtul A., a obligat pârâtul la plata sumei de 167 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor silvice, către reclamantă, sumă actualizată la data plății. A obligat pârâtul la plata penalităților de întârziere de 0,3% pe zi, începând cu data scadenței facturii neplătite cu privire la suma de 167 RON și până la data plății. A obligat pârâtul la plata sumei de 20 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, către reclamantă.

Prin decizia nr. 661/2017 din 18 octombrie 2017, Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă a admis apelul declarat de apelanta reclamantă R.N.P. ROMSILVA DIRECȚIA SILVICĂ GORJ, împotriva sentinței civile nr. 788 pronunțată la data de 28.03.2017 de Judecătoria Târgu Cărbunești, în contradictoriu cu intimatul pârât A..

A schimbat sentința în sensul că a reținut ca prescrise pretențiile reclamantei pentru perioada 2008-2010, pentru care a respins acțiunea, în loc de perioada 2009-2013.

A obligat pârâtul la plata contravalorii serviciilor de pază pentru perioada 2011-2014, respectiv la suma de 582 RON, ce va fi actualizată la data plății.

A menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.

Împotriva deciziei menționate anterior, a declarat recurs pârâtul A..

Prin adresa din 12.12.2017, Tribunalul Gorj a înaintat dosarul cauzei spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate în apel de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON astfel cum rezultă din însăși cererea de chemare în judecată.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziție tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziție să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepția legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanță, competența de soluționare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii și tribunale, în funcție de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) și a) art. 95 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, judecătoriile soluționează, în primă instanță, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depășește acest nivel.

Hotărârile astfel pronunțate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal și, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competență care să determine instanța căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunțate de tribunale în asemenea condiții.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituțională.

Instanța constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competența Înaltei Curți în soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, o asemenea competență nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curților de apel.

Într-o atare situație, devin incidente prevederile de principiu conținute de art. 5 C. proc. civ. și se impune determinarea instanței competente să soluționeze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice și logice a textelor legale și a principiilor dreptului procesual civil și organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.

Astfel, examinarea dispozițiilor art. 94, 95, 96 și 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanțelor competente să soluționeze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziții, a instanței competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepția inițială a Codului, de a nu recunoaște recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absența unei norme privind competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale și neputând fi identificată vreo uzanță în acest sens, se impune recurgerea la analogie și identificarea instanței competente în cauză "în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situațiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanța competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât, dacă aceste instanțe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluționează recursul împotriva hotărârii pronunțate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluția legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune și în alte situații decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de rațiune, fiind vorba despre "situații asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, față de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Craiova, instanță în favoarea căreia Înalta Curte va declina competența de soluționare a recursului, având în vedere și dispozițiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

Admite excepția de necompetență materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în soluționarea recursului declarat de recurentul-pârât A. împotriva deciziei nr. 661/2017 din 18 octombrie 2017, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă.

Trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Craiova.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 mai 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-04-25
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1390/2018
Ședința publică din data de 25 aprilie 2018 Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-Cărbunești la data de 08.09.2016, sub nr. x/2016, reclamanta R.N.P. ROMSILVA - Direc
ÎCCJ 2018-04-25
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1389/2018
Ședința publică din data de 25 aprilie 2018 Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-Cărbunești la data de 01.09.2016, sub nr. x/2016, reclamanta R.N.P. ROMSILVA
ÎCCJ 2018-05-23
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2156/2018
Ședința publică din data de 23 mai 2018 Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg. Cărbunești la data de 1 septembrie 2016, sub num
ÎCCJ 2018-06-05
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2413/2018
, invocată din oficiu de instanță, a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tg-Cărbunești, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență, a fost suspendată judecata și înaintat dosarul Tribunalului
ÎCCJ 2018-05-16
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1957/2018
Ședința publică din data de 16 mai 2018 Asupra cererii de recurs de față Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 482 din 17.02.2017 pronunțată de Judecătoria Tg-Cărbunești în dosarul nr. x/2016 s-
Sursă