ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.04.2018

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1539/2018

HOTĂRÂRE
27.04.2018
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1539/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 27 aprilie 2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara la data de 26.07.2016, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să constate nulitatea absolută a clauzelor contractuale incluse în Contractul de Credit de credit bancar pentru persoane fizice nr. x/56F/07.02.2008 la art: 9, pct. cf referitor la comisioanele percepute de bancă; să fie obligată pârâta să elimine aceste clauze contractuale din Contractul de Credit; să se constate că până la data formulării acțiunii contravaloarea totală a acestor comisioane este de 10.710 RON pentru că suma este percepută în baza unei clauze lovite de nulitate absolută, reprezintă o plată nedatorată; să fie obligată pârâta la restituirea sumelor încasate în mod abuziv cu titlu de comision de administrare și comision de urmărire riscuri; să fie obligată pârâta la diminuarea creditului cu contravaloarea comisionului de risc și de administrare aplicat lunar, în continuare la soldul creditului, calculat de la data introducerii acțiunii și până la pronunțarea hotărârii, actualizată în funcție de indicele de inflație la data plății, obligarea pârâtei la plata dobânzii legate aferente debitului, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 11646 din 14 noiembrie 2016 pronunțată de Judecătoria Timișoara, a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu B. S.A..

Prin decizia civilă nr. 1079/A din 11 octombrie 2017 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă, s-a admis apelul reclamantei A., s-a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că, pe fond, s-a admis în parte acțiunea și s-a constatat ca abuzivă clauza prevăzută la art. 6 și art. 9 lit. f) din contractul de credit bancar nr. x/56. F/07.02.2008 privind comisionul de urmărire riscuri și dispune înlăturarea acesteia din contract.

A fost obligată pârâta la restituirea către reclamantă a sumelor reținute cu titlu de comision urmărire riscuri și s-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Împotriva deciziei menționate anterior, a declarat recurs pârâta B. S.A..

Prin adresa din 20.02.2018, Tribunalul Timiș a înaintat dosarul cauzei spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate în apel de Tribunalul Timiș, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziție tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziție să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepția legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanță, competența de soluționare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii și tribunale, în funcție de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) și a) art. 95 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, judecătoriile soluționează, în primă instanță, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depășește acest nivel.

Hotărârile astfel pronunțate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal și, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competență care să determine instanța căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunțate de tribunale în asemenea condiții.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituțională.

Instanța constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competența Înaltei Curți în soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, o asemenea competență nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curților de apel.

Într-o atare situație, devin incidente prevederile de principiu conținute de art. 5 C. proc. civ. și se impune determinarea instanței competente să soluționeze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice și logice a textelor legale și a principiilor dreptului procesual civil și organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.

Astfel, examinarea dispozițiilor art. 94, 95, 96 și 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanțelor competente să soluționeze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziții, a instanței competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepția inițială a Codului, de a nu recunoaște recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absența unei norme privind competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale și neputând fi identificată vreo uzanță în acest sens, se impune recurgerea la analogie și identificarea instanței competente în cauză "în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situațiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanța competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât, dacă aceste instanțe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluționează recursul împotriva hotărârii pronunțate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluția legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune și în alte situații decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de rațiune, fiind vorba despre "situații asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, față de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Timiș revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Timișoara, instanță în favoarea căreia Înalta Curte va declina competența de soluționare a recursului, având în vedere și dispozițiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, privind soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1079/A din 11 octombrie 2017 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă.

Trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Timișoara.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-04-17
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1144/2018
Ședința publică din data de 17 aprilie 2018 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara la 14.05.2015, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând instanței
ÎCCJ 2018-09-26
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3687/2018
Ședința publică din data de 26 septembrie 2018 Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 13517 din 28 decembrie 2016 pronunțată de Judecătoria Timișoara, în
ÎCCJ 2018-03-14
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 893/2018
Ședința publică din data de 14 martie 2018 Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 15679 din 22 decembrie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Judecător
ÎCCJ 2018-05-23
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2118/2018
Ședința publică din data de 23 mai 2018 Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 15680 din 22 decembrie 2016, Judecătoria Timișoara a respins excepția presc
ÎCCJ 2018-04-17
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1164/2018
Ședința publică din data de 17 aprilie 2018 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara la data de 08.08.2016, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâta C. S.A., soli
Sursă