ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.06.2018

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3223/2018

HOTĂRÂRE
27.06.2018
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3223/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 27 iunie 2018

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 5482 din 20 iunie 2017 pronunțată de Judecătoria Slatina, în dosarul nr. x/2016, s-a admis în parte cererea având ca obiect "pretenții" formulată de reclamanta R.A.- A.P.P.S., a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 13.181,30 de RON reprezentând contravaloare cote de întreținere aferente perioadei septembrie 2013- februarie 2015 precum și la plata penalităților de întârziere calculate conform art. 4 din contractul de prestări servicii pentru cote de întreținere nr. 1120/24.04.2014, începând cu luna de iunie 2014, până în această lună, pârâta urmând a achita sumele aferente cotelor de întreținere, fără penalități.

A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 904,30 de RON reprezentând taxă judiciară de timbru.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta RA-ADMINISTRAȚIA PATRIMONIULUI PROTOCOLULUI DE STAT și pârâta S.C. A. S.R.L. au declarat apel, pârâta declarând apel și împotriva încheierii de ședință din data de 04.04.2017.

Prin decizia nr. 17/2018 din 18 ianuarie 2018 pronunțată de Tribunalul Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, au fost respinse apelurile declarate de apelanta-reclamantă RA-ADMINISTRAȚIA PATRIMONIULUI PROTOCOLULUI DE STAT și de apelanta-pârâtă S.C. A. S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 5482 din 20 iunie 2017 pronunțată de Judecătoria Slatina, în dosarul nr. x/2016 și a încheierii din data de 04.04.2017, ca nefondate.

Invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ., pârâta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 17/2018 din 18 ianuarie 2018 pronunțată de Tribunalul Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Prin adresa emisă de Tribunalul Olt, prin intermediul Curții de Apel Craiova, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării recursului.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 20 aprilie 2018.

Prin rezoluția completului din data de 27 aprilie 2018 s-a stabilit termen de judecată pentru 27 iunie 2018, în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În ședința publică din data de 27 iunie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței sale materiale.

Analizând cu prioritate excepția necompetenței sale materiale, în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este întemeiată și urmează a o admite pentru următoarele considerente:

Decizia supusă recursului a fost pronunțată de către tribunal, într-un litigiu prin care s-a soluționat o cerere care a declanșat procedura judiciară în fața judecătoriei.

Cu întâietate, sub aspectul excepției de necompetență materială, invocată din oficiu, Înalta Curte de Casație și Justiție reține incidența prevederilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ. din care reiese că instanța supremă judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Această din urmă sintagmă "în cazurile prevăzute de lege" din cuprinsul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. trebuie coroborată cu dispozițiile conexe ale diferitelor legi prin care se reglementează calea de atac a recursului împotriva anumitor hotărâri pronunțate în condițiile legii. Pentru exemplificare, art. 21 din Legea nr. 304/2004 stabilește că secția I Civilă, secția a II-a civilă și secția de contencios administrativ și fiscal ale Înaltei Curți de Casație și Justiție judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum și recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătorești, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecății a fost întrerupt în fața curților de apel.

În soluționarea excepției de necompetență materială, invocată din oficiu, Înalta Curte consideră că este necesar a se ține seama de existența normativă a recursului și de faptul că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor condiții de acces la anumite căi de atac.

Înalta Curte constată că numai recursurile reglementate de legiuitor pot face obiectul examinării la instanța supremă și că, pe lângă necesitatea existenței normative a recursului, este important a se avea în vedere condițiile exercitării respectivei căi de atac, în lumina art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Din dispoziția legală menționată rezultă faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a instanței supreme.

Așadar, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel cum este formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

A interpreta art. 97 pct. 1 C. proc. civ., în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, echivalează cu nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți de Casație și Justiție la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, aspect ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora, reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod, precum și dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituție conform cărora:

"competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege".

Constatări similare se impun și în privința art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Nici această dispoziție legală nu conține o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție este instanță de drept comun în soluționarea recursurilor.

Dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. reglementează obiectul și scopul recursului și nu în ultimul rând instanța competentă să soluționeze calea extraordinară de atac în cadrul căreia se înfăptuiește controlul de legalitate.

În ceea ce privește obiectul, respectiv hotărârile ce pot fi cenzurate de instanța supremă, el se determină conform normei de competență stabilită de art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Așadar, potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ. pentru a fi competentă Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului, este necesar să existe o hotărâre a curții de apel sau o prevedere expresă a legii în acest sens.

Or, speța supusă judecății nu se regăsește în niciuna dintre aceste ipoteze fiind vorba de o decizie pronunțată de tribunal în apel în privința căreia nu există o dispoziție legală expresă atributivă de competență în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Totodată, trebuie subliniat că, în materie procesual civilă, funcționează principiul organizării ierarhice a instanțelor judecătorești, învestirea instanțelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Această ierarhie instituțională, ce rezultă atât din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cât și din art. 94-97 C. proc. civ., presupune că instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac pot infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare, realizându-se astfel controlul judiciar.

Astfel, chiar în lipsa unei prevederi exprese în Legea nr. 304/2004, ansamblul dispozițiilor C. proc. civ. conduc spre concluzia că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanțelor de judecată într-un sistem piramidal, învestirea instanțelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Relevantă sub acest aspect este prezența sintagmei "instanța ierarhic superioară" în mai multe articole ale C. proc. civ. - putând fi enumerate, cu titlu de exemplu, art. 53 alin. (1), art. 64 alin. (4), art. 132 alin. (4), art. 344, art. 406 alin. (6), art. 410, art. 414 alin. (1), art. 421 alin. (2), art. 437 alin. (1), art. 440 și art. 1071 alin. (1) -, întotdeauna cu scopul de a indica instanța competentă să soluționeze o cale de atac.

Or, toate aceste dispoziții legale reprezintă o aplicație particulară a unui principiu de drept procesual civil (decurgând din principiul de organizare judecătorească în sistem ierarhic de tip piramidal), conform căruia instanțelor de control judiciar le revine competența de a soluționa căile de atac prevăzute de lege, din treaptă în treaptă.

Având în vedere considerentele arătate, precum și faptul că în cauza supusă judecății decizia recurată este pronunțată de Tribunalul Olt în privința căreia nu există o dispoziție legală expresă atributivă de competență, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., va admite excepția necompetenței sale materiale și va declina competența de soluționare a recursului în favoarea Curții de Apel Craiova căreia îi aparține competența ca instanță ierarhic superioară celei care a pronunțat decizia în apel.

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 17/2018 din 18 ianuarie 2018 pronunțată de Tribunalul Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în favoarea Curții de Apel Craiova.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 iunie 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-09-21
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3534/2018
Ședința publică din data de 21 septembrie 2018 Asupra recursului de față; Prin sentința civilă nr. 1223 din data de 9 februarie 2017 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosar nr. x/2016 s-a admis în parte cererea de chemare în judecată for
ÎCCJ 2018-09-18
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3307/2018
ților A. și B. suma de 1575 RON, percepută de la aceștia cu titlu de comision de management al riscului. S-a admis în parte cererea reclamanților privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, fiind obligată pârâta C. România
ÎCCJ 2018-11-08
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4769/2018
Ședința publică din data de 8 noiembrie 2018 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 4941 din data de 25.05.2017, pronunțată de Judecătoria Slatina, în dosarul nr. x/2016 s-a admis în parte acțiunea având c
ÎCCJ 2018-11-16
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4960/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 6517 din 16 octombrie 2017 pronunțată de Judecătoria Slatina, s-a admis cererea formulată de reclamanții A. și B., în
ÎCCJ 2018-11-01
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4561/2018
ii convenției de credit 12.11.2007; obligarea pârâtei la restituirea sumei încasată în plus în perioada de la contractare la zi reprezentând diferența de curs valutar, cu obligarea pârâtei și la plata cheltuielilor de judecată. La termenul
Sursă