ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 948/2018

Ședința publică din data de 15 martie 2018

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 3 București data de 20 iunie 2016, sub nr. x/2016, contestatoarea A., în contradictoriu cu intimata B. S.A., a formulat contestație la executare împotriva titlului executoriu reprezentat de contractul de credit ipotecar nr. x din 31 iulie 2008, modificat prin actele adiționale nr. x/08.10.2012, y/13.02.2014 și contractul de ipotecă autentificat sub nr. x/31.07.2008, precum și împotriva actelor de executare din cadrul dosarului de executare nr. 126/B/2016 al BEJ C., solicitând lămurirea întinderii și aplicării titlului executoriu, constatarea ca abuzivă a prevederilor contractuale de la art. 2 pct. 2.2 din contractul de credit și anularea actelor de executare cu privire la suma de 920 CHF, reprezentând comision de acordare credit, precum și suspendarea executării silite.

Prin sentința civilă nr. 14102 din 26 octombrie 2016, Judecătoria Sectorului 3 București a respins ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatoarea A. în contradictoriu cu intimata B. S.A. și a respins cererea de suspendare a executării silite, ca rămasă fără obiect.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel contestatoarea A., solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii apelate si admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

Prin decizia civilă nr. 4134 din 2 noiembrie 2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă s-a respins ca nefondat apelul formulat de contestatoarea A. împotriva sentinței civile nr. 14102 din 26 octombrie 2016 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata B. S.A..

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs contestatoarea A., cererea de recurs fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 8 ianuarie 2018.

Prin adresa emisă la 29 ianuarie 2018, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a înaintat dosarul având ca obiect recursul declarat de contestatoarea A. împotriva deciziei civile nr. 4134 din 2 noiembrie 2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 29 ianuarie 2018.

La termenul de judecată din 15 martie 2018, Înalta Curte a invocat excepția necompetenței materiale în soluționarea recursului de față, asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., a reținut următoarele:

Instanța competentă să soluționeze recursul este Curtea de Apel București.

Potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, fiind evident și în această situație că sintagma "cazurile prevăzute de lege" se referă pe de o parte la principiul legalității căii de atac și, pe de altă parte, la posibilitatea criticării la Înalta Curte de Casație și Justiție a unor hotărâri pronunțate de curțile de apel.

Din norma de competență citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a Înaltei Curți.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăsește în conținutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenței de atribuțiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanță -, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluție legislativă diferită, prin indicarea expresă și limitativă a cazurilor de atribuire a competenței în favoarea Înaltei Curți. Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, ar echivala cu nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

În aplicarea dispozițiilor legale enunțate, instanța competentă de a soluționa calea extraordinară de atac a recursului este Curtea de Apel București, aceasta fiind instanța mai mare în grad față de instanța care a pronunțat decizia în apel, respectiv Tribunalul București.

Astfel, în aplicarea acestei norme, față de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul București revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel București, motiv pentru care, Înalta Curte va admite excepția necompetenței materiale și va declina competența de soluționare a cererii în favoarea acestei instanțe.

În conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (2) C. proc. civ. hotărârea de declinare a competenței sau de stabilire a competenței pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție este obligatorie pentru instanța de trimitere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția de necompetență.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurenta-contestatoare A. împotriva deciziei civile nr. 4134 din 2 noiembrie 2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a civilă, în favoarea Curții de Apel București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 martie 2018.