ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2639/2018

CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2639/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1713 din 03.03.2017, Judecătoria Focșani a admis, în parte, acțiunea și a obligat pe pârât la plata către reclamant a sumei de 12.866 RON, cu titlu de despăgubiri pentru prejudicii rezultate în urma accidentului de circulație.

Prin încheierea de amânare a pronunțării din 28 septembrie 2017, respectiv decizia civila nr. 670 din 12.10.2017, Tribunalul Vrancea, secția civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul A. împotriva sentinței civile nr. 1713 din 03 martie 2017, pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr. x/2015. A admis apelurile declarate de reclamantul Fondul de Protecție a Victimelor Străzii (actualmente Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România) și de intervenientă B. împotriva sentinței civile nr. 1713 din 03 martie 2017, pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr. x/2015. A obligat pârâtul A. să plătească reclamantei suma de 25.732,99 RON, cu titiul de despăgubiri. A obligat apelantul A. să plătească apelantei B. suma de 1000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii și a încheierii din 28.09.2017 a declarat recurs recurentul-pârât A., înaintat spre soluționare Curții de Apel Galați, care l-a declinat, prin decizia nr. 115/R din 28.03.2018, Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 18 mai 2018 și trimis, spre soluționare, prin repartizare computerizată aleatorie, completului de filtru nr. 13.

Prin rezoluția din data de 30 mai 2018, s-a fixat termen de judecată la 21 iunie 2018, în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în judecarea cererii de recurs.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței sale materiale în soluționarea recursului de față, în raport de dispozițiile art. 97 pct. (1) coroborate cu art. 5 alin. (3) și art. 483 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând excepția, Înalta Curte de Casație si Justiție constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă:

"1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competența sa".

Din norma de competență citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a Înaltei Curți.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța care a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăsește în conținutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenței de atribuțiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanță, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluție legislativă diferită, prin indicarea expresă și limitativă a cazurilor de atribuire a competenței în favoarea Înaltei Curți de Casație și justiție.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, ar echivala cu nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Constatări similare se impun și în privința art. 483 alin. (3) C. proc. civ., care prevede că "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Nici această normă nu conține o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe, formulare ce s-ar fi impus dacă legiuitorul ar fi intenționat consacrarea Înaltei Curți ca instanță de drept comun pentru soluționarea recursurilor.

Rațiunea normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curți îi revine prin lege competența de soluționare a recursului. De altfel, același scop îl urmărește și recursul soluționat de alte instanțe de recurs decât Înalta Curte, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia "Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător".

Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea și aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituție, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competență în soluționarea recursurilor, în absența unei norme exprese de competență în acest sens. Astfel, art. 126 alin. (3) din Constituție prevede că acest rol se exercită de către Înalta Curte de Casație și Justiție "potrivit competenței sale".

Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are: ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.

Pornind de la această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu este prevăzută în mod expres competența Înaltei Curți de Casație și Justiție de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel.

Noul C. proc. civ. păstrează principiul ierarhiei instanțelor, astfel încât, coroborând acest principiu cu dispozițiile art. 483 alin. (4) din C. proc. civ., curțile de apel sunt competente să soluționeze recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.

Cum în speță, judecătoria a fost instanța învestită cu soluționarea fondului, iar soluționarea în apel a cauzei a realizat-o tribunalul, rezultă că nu este incidență norma art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care reglementează competența în materia recursului a instanței supreme.

Aceasta întrucât, pe de o parte, nu este supusă cenzurii o decizie a curții de apel și, pe de altă parte, nu este vorba despre un caz prevăzut de lege (cu privire la alte hotărâri ale instanțelor), care să atragă competența de judecată în recurs a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În aplicarea acestor norme, competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Vrancea revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Galați, instanță în favoarea căreia Înalta Curte urmează a declina competența de soluționare a recursului, văzând și dispozițiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

Declină competența de soluționare a recursului formulat de către pârâtul A., împotriva încheierii din 28 septembrie 2017 și a deciziei nr. 670 din data de 12 octombrie 2037, pronunțate de Tribunalul Vrancea, secția I civilă în dosarul nr. x/2015, în favoarea Curții de Apel Galați.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21.06.2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-05-15
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1774/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele; Prin sentința civilă nr. 569 din 30 ianuarie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/231/2016, Judecătoria Focșani a admis acțiunea formulată de reclamantul A.; a fost obligat pârâtul B. să plătească r
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2766/2018
. S.A., iar reclamantul A. a formulat apel incident Prin Decizia nr. 18/A din 21 septembrie 2017, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a declinat competența de soluționare a apelurilor în favoarea secției I civil
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3707/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. x din 24.12.2015 la Judecătoria Bacău, reclamanta Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, a chemat în judecată în calitate de pârât pe A. pentru ca pr
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1871/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 9997 din data de 24 noiembrie 2016, Judecătoria Focșani a admis acțiunea și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 3900 RON contravaloare prejudiciu și 50
ÎCCJ 2018-05-02
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1520/2018
Prin Sentința nr. 10438 din 12 decembrie 2016 Judecătoria Focșani a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta B. S.A. și intervenientul C.; a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 9247,4 RON cu
Sursă