Decizia nr. 238/2020 — ÎCCJ, Secția I civilă

Circumstanțele cauzei Pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, a fost înregistrat recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii din 18.03.2019, pronunțată de Tribunalul Arad, în Dosar nr. x/2018.1.

Încheierea pronunțată de Curtea de Apel Timișoara La termenul din 10 octombrie 2019, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a dispus suspendarea judecății cererii de recurs, în baza dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei încheieri a declarat recurs recurentul A., înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 11 noiembrie 2019. Recurentul nu a indicat niciun motiv de casare, iar susținerile formulate nu au legătură cu încheierea recurată, ci cu comunicarea acestei încheieri, ce s-a realizat ulterior pronunțării încheierii. Astfel, din dezvoltarea motivelor de recurs reiese că recurentul este nemulțumit de faptul că încheierea atacată, ce i-a fost comunicată, nu este semnată, nefiind respectate prevederile art. 426 și 427 C. proc. civ. și nici cele ale Regulamentului de Ordine Interioară al instanței ce a pronunțat încheierea.

Procedura de filtru Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție a procedat, la data de 15 noiembrie 2019, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recurentul are deschisă calea de atac a recursului împotriva încheierii atacate, însă nu cuprinde motive care să vizeze încheierea recurată. Completul de filtru C4, la data de 19 noiembrie 2019, constatând că raportul întrunește condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părțile să formuleze punct de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din același cod. Potrivit dovezii aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat recurentului, care nu a formulat punct de vedere cu privire la acesta. S-a fixat termen pentru judecarea recursului la 30 ianuarie 2020, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părților.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând recursul sub aspectul posibilității de încadrare a criticilor formulate în cazurile de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., chestiune reținută prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, Înalta Curte constată următoarele: Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată în termenul și condițiile prevăzute de lege, numai pentru motivele expres și limitativ reglementate prin dispozițiile art. 488 pct. 1 - 8 C. proc. civ., norme imperative, de ordine publică. Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele se vor depune printr-un memoriu separat. Lipsa acestor mențiuni este sancționată cu nulitatea, potrivit alin. (3) al aceluiași articol. Totodată, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede sancțiunea nulității recursului în cazul în care motivele de recurs invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod. Deși nu se prevede în mod expres, este fără dubiu că pentru a putea fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., criticile formulate trebuie să vizeze argumentele reținute de instanță în justificarea soluției pronunțate, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs. În speță, se constată că, prin cererea de recurs formulată, recurentul nu a indicat niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum impun dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., și nici nu a formulat vreo critică susceptibilă de încadrare, din oficiu, în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Or, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. întrucât, potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea unei hotărâri. De altfel, recurentul nu a indicat ca temei de drept a recursului său niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1 - 8 C. proc. civ., iar din dezvoltarea motivelor rezultă că recurentul este nemulțumit de împrejurarea că exemplarul de pe încheierea recurată, ce i-a fost comunicat, nu este semnat, aspect care nu vizează nelegalitatea încheierii, ci modul de comunicare al acesteia. Așa fiind, se constată că aspectele deduse judecății prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului nu se circumscriu cazurilor expres reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ., fiind în realitate critici de netemeinicie, împrejurare ce echivalează cu nemotivarea recursului. Întrucât în calea de atac extraordinară a recursului nu are loc o devoluare a fondului cauzei, obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii atacate, iar memoriul de recurs nu conține critici propriu-zise, fiind străine de considerentele hotărârii atacate, sancțiunea care intervine este nulitatea recursului, neexistând motive de ordine publică, ce să poată fi examinate din oficiu de către instanța de recurs. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că motivele de recurs formulate de recurent nu îndeplinesc condiția prevăzută de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., întrucât nu pot fi încadrate în motivele de recurs prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ. și cum, în cauză, nu pot fi reținute motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută într-o asemenea situație de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv aceea a nulității recursului, admițând excepția cu acest obiect.