ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.11.2017

ÎCCJ, decizie (scj.ro #137607)

HOTĂRÂRE
20.11.2017
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, decizie (scj.ro #137607) (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Minuta deciziei nr. 83                                              Dosar nr. 1806/1/2017

Ședința din 20 noiembrie 2017

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Iași - Secția litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. 1483/89/2016, pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile privind dezlegarea următoarelor chestiuni de drept:

„În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanții și răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor agenților economici, autorităților sau instituțiilor publice, cu modificările ulterioare, contractul individual de muncă al persoanei angajate ca gestionar sau având și atribuții de gestionar, care a fost condamnată definitiv pentru una din infracțiunile prevăzute de textul indicat la pedeapsa închisorii cu suspendarea sub supraveghere, încetează de drept la data rămânerii definitive a hotărârii penale de condamnare?

În ipoteza unui răspuns afirmativ, textul legal - art. 4 din Legea nr. 22/1969 -reglementează un caz special, distinct de încetare de drept a raporturilor de muncă sau încetarea de drept operează prin interpretarea și aplicarea extensivă a dispozițiilor art. 56 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, fiind, în consecință, obligatorie și emiterea unei decizii potrivit art. 56 alin. (2) din Codul muncii?”

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 noiembrie 2017.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-04-25
0,93
ÎCCJ, decizie (scj.ro #133735)
R O M Â N I A ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT ÎN MATERIE PENALĂ Minuta deciziei nr. 12 Dosar nr. 389/1/2017 Ședința din data de 25 aprilie 2017 ÎN NUMELE LEGII D E C I D E: Respinge, c
ÎCCJ 2016-11-07
0,93
ÎCCJ, decizie (scj.ro #131537)
ROMÂNIA ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept Minuta deciziei nr. 37 Dosar nr. 2461/1/2016 Ședința din 7 noiembrie 2016 ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel I
ÎCCJ 2022-06-27
0,93
ÎCCJ, decizie (scj.ro #190277)
ROMÂNIA ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept Minuta deciziei nr. 40 Dosar nr. 851/1/2022 Ședința din 27 iunie 2022 ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de
ÎCCJ 2017-02-27
0,93
ÎCCJ, decizie (scj.ro #133064)
ROMÂNIA ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept Minuta deciziei nr. 12 Dosar nr. 3776/1/2016 Ședința de la 27 februarie 2017 ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formul
ÎCCJ 2019-12-09
0,93
ÎCCJ, decizie (scj.ro #154526)
ROMÂNIA ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept Minuta deciziei nr. 61 Dosar nr. 2102( 3 )/1/2019 Ședința din 9 decembrie 2019 ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Respinge, ca inadmisibile, sesizările con
Sursă