ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2695/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg. -Jiu sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtele B. S.A și B. S.A - Sucursala Tg. Jiu, solicitând instanței de judecată ca prin sentința pe care o va pronunța în cauză să constate nulitatea absolută a clauzelor înscrise la art. 4, art. 8.1, art. 8.4 și 8.6 din Contractul de împrumut pentru nevoi personale nr. x, ca fiind abuzive, să fie obligată pârâta la restituirea sumei încasată cu titlul de comision de acordare, reactualizată la data plății, ca urmare a constatării caracterului abuziv al mențiunii de la art. 8.1, 8.4 și 8.6 să se dispună stabilizarea cursului de schimb CHF-leu la valoarea de la momentul semnării contractului, urmând ca ratele să fie în continuare achitate în RON, la valoarea din acel moment, cu obligarea pârâtei la restituirea către reclamant a sumelor de bani reprezentând diferența de curs valutar percepută lunar în plus ca urmare a aplicării mențiunilor de la clauzele art. 8.1 și 8.4 și a creșterii cursului CHF, de la data semnării contractului și până la rămânerea definitivă a hotărârii ce se va pronunța, constatarea caracterului abuziv al clauzei prev. de art. 13.5 din contract, cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința nr. 5233 din 27 iunie 2017 pronunțată de Judecătoria Tg-Jiu în dosarul nr. x/2017, a fost respinsă excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Tg. -Jiu, excepția lipsei calității procesuale pasive a B. S.A. Sucursala Tg. -Jiu, excepția lipsei capacității procesuale a B. S.A. Sucursala Tg. -Jiu, excepții invocate de pârâtă prin întâmpinare și a calificat excepția inadmisibilității cererii invocată prin aceeași întâmpinare ca fiind o apărare de fond.

A fost respinsă cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. și B. S.A. Sucursala Tg. -Jiu.

Prin Decizia civilă nr. 107/2018 din 7 februarie 2018 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă a fost admis apelul declarat de apelantul reclamant A. împotriva Sentinței nr. 5233 din 27 iunie 2017 pronunțată de Judecătoria Tg-Jiu.

A fost schimbată sentința în sensul că s-a admis în parte acțiunea, a fost constatat caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la art. 4, 8.1, 8.4 în teza privind riscul valutar, art. 13.5 din contract, s-a respins cererea privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor prevăzute la art. 8.1, teza referitoare la moneda creditului și art. 8.6 din contract și s-a dispus restituirea comisionului de acordare, actualizat la data plății.

Totodată, s-a dispus recalcularea și plata ratelor în moneda creditului la cursul de schimb de la data încheierii contractului și restituirea sumelor încasate cu titlu de diferență de curs valutar, între ratele plătite și cele care ar fi trebuit achitate ca urmare a recalculării la cursul de schimb de la data încheierii contractului.

A fost menținut restul dispozițiilor sentinței și au fost obligate intimatele-pârâte la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 RON către apelantul reclamant, reprezentând onorariu avocat.

Împotriva deciziei menționate anterior, a declarat recurs recurenta-pârâtă B. S.A.

Prin adresa din 20 aprilie 2018, Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă a înaintat dosarul cauzei spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate în apel de Tribunalul Gorj, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON astfel cum rezultă din cererea de chemare în judecată și înscrisurile anexate.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziție tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziție să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepția legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanță, competența de soluționare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii și tribunale, în funcție de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) și a art. 95 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, judecătoriile soluționează, în primă instanță, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depășește acest nivel.

Hotărârile astfel pronunțate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal și, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competență care să determine instanța căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunțate de tribunale în asemenea condiții.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituțională.

Instanța constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competența Înaltei Curți în soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, o asemenea competență nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curților de apel.

Într-o atare situație, devin incidente prevederile de principiu conținute de art. 5 C. proc. civ. și se impune determinarea instanței competente să soluționeze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice și logice a textelor legale și a principiilor dreptului procesual civil și organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și din art. 94 - 97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.

Astfel, examinarea dispozițiilor art. 94, 95, 96 și 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanțelor competente să soluționeze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziții, a instanței competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepția inițială a Codului, de a nu recunoaște recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absența unei norme privind competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale și neputând fi identificată vreo uzanță în acest sens, se impune recurgerea la analogie și identificarea instanței competente în cauză "în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situațiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanța competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât, dacă aceste instanțe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluționează recursul împotriva hotărârii pronunțate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluția legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune și în alte situații decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de rațiune, fiind vorba despre "situații asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, față de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Craiova, instanță în favoarea căreia Înalta Curte va declina competența de soluționare a recursului, având în vedere și dispozițiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, privind soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva Deciziei nr. 107/2018 din 7 februarie 2018 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă.

Trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Craiova.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iunie 2018.

Procesat de GGC - MM