ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3201/2018

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea adresată Tribunalului Brașov, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând obligarea acestuia la despăgubiri în sumă totală de 1000000 euro pentru acoperirea daunelor produse prin eroarea judiciară constând în condamnarea nelegală la o pedeapsă de 3 ani, prin decizia penală nr. 160 din 26 februarie 2004 și decizia penală nr. 100/2008 ale Curții de Apel Alba Iulia, eroarea rezultând din sentința penală de achitare 110/2003, pronunțată de Judecătoria Alba Iulia, definitivă prin decizia penală 5/2015 dată de Curtea de Apel Alba Iulia ca urmare a intervenției Deciziei CEDO 31912/04.

A arătat că suma solicitată se compune din 25622 euro, ce reprezintă daune materiale și 974378 euro, ce reprezintă daune morale. Prin sentința civilă nr. 8/S din 25 ianuarie 2018, Tribunalul Brașov, secția I civilă a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul A. Sentința a fost pronunțată cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Împotriva acestei din urmă decizii, reclamantul A. a declarat apel, pe care Tribunalul Brașov l-a trimis, spre soluționare, Înaltei Curți de Casație și Justiție. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă sub nr. x/2017, fiind fixat termen de judecată la 26 septembrie 2018, în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în judecarea cererii de apel.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței sale materiale în soluționarea apelului, pe care o va admite, pentru considerentele care succed. În conformitate cu prevederile art. 96 C. proc. civ., "Curțile de apel judecă: 1. în primă instanță, cererile în materie de contencios administrativ și fiscal, potrivit legii speciale; 2. ca instanțe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în primă instanță; 3. ca instanțe de recurs, în cazurile anume prevăzute de lege; 4. orice alte cereri date prin lege în competența lor." În conformitate cu dispozițiile art. 97 C. proc.

civ., "Înalta Curte de Casație și Justiție judecă: 1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competența sa". Din normele legale menționate rezultă, în mod neechivoc, faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție nu are competența de a soluționa apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în primă instanță, această competență având-o doar curțile de apel, astfel cum statuează art. 96 C. proc. civ.

Pe de altă parte, în ceea ce privește competența Înaltei Curți, se constată că art. 21 din Legea nr. 304/2004 republicată, privind organizarea judiciară prevede că "secția I civilă, secția a II-a civilă și secția de contencios administrativ și fiscal ale Înaltei Curți de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum și recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătorești, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecății a fost întrerupt în fața curților de apel". Din dispoziții legale menționate, rezultă că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanțelor de judecată, învestirea instanțelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă, fără a se trece peste o instanță de la un nivel intermediar.

Astfel, organizarea ierarhică a instanțelor într-un sistem piramidal rezultă în mod evident atât din dispozițiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, dar și din cele ale art. 94-97 C. proc. civ. și presupune că instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac pot infirma soluțiile pronunțate, realizând astfel controlul judiciar. În speță, reclamantul A. a declarat apel împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul Brașov în primă instanță. În raport de normele de competență statuate prin dispozițiile art. 96 și art. 97 C. proc. civ., rezultă cu evidență că instanța Curții de Apel Brașov, ca instanță de apel, are competența de a soluționa apelul declarat împotriva hotărârii pronunțate de Tribunalul Brașov în primă instanță.

Așa fiind, pentru temeiurile arătate, Înalta Curte urmează să decline competența de soluționare a apelului în favoarea Curții de Apel Brașov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Declină competența de soluționare a apelului declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 8/S din 25.01.2018 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția I civilă, în favoarea Curții de Apel Brașov. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26.09.2018.