ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.09.2020

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1723/2020

HOTĂRÂRE
22.09.2020
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1723/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 22 septembrie 2020

asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 26 iulie 2019 sub nr. x/2018 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, reclamantul A. a formulat recurs împotriva deciziei nr. 25 din data de 27 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă în dosar nr. x/2018, prin care s-a respins, ca inadmisibil recursul formulat de aceeași parte împotriva deciziei nr. 613 din 15 mai 2019 a Tribunalului Timiș.

Dosarul a fost repartizat completului de judecată nr. 9 care, prin rezoluția din 30 august 2019, a fixat termen de judecată la 24 septembrie 2019 în vederea soluționării recursului.

Prin încheierea din 24 septembrie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a suspendat judecata recursului declarat de reclamantul A. împotriva împotriva deciziei nr. 25 din data de 27 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., reținând că, la apelul nominal, au lipsit părțile, iar niciuna dintre acestea nu a solicitat judecata cauzei în lipsă.

Prin rezoluția emisă la data de 22 iulie 2020, Înalta Curte, din oficiu, a stabilit termen de judecată la data de 22 septembrie 2020, în vederea discutării perimării recursului declarat de recurentul A..

La acest termen, Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare asupra excepției de perimare, pe care o va admite pentru următoarele motive:

Potrivit art. 416 C. proc. civ., "(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive neimputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță".

Conform art. 420 alin. (1) C. proc. civ., perimarea se poate constata și din oficiu.

Reglementată ca o excepție de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind judecata, excepția de perimare este peremptorie, întrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului în faza în care acesta se află și este absolută, întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul părților dar și în interesul unei bune administrări a actului de justiție.

Pentru a interveni perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părții, existând în acest sens o prezumție simplă de culpă, dedusă din lipsa de stăruință în judecată în intervalul de timp reglementat de lege.

În speță, de la data când a intervenit suspendarea, 24 septembrie 2019, au trecut mai mult de 6 luni, timp în care niciuna din părți nu a îndeplinit vreun act de procedură prin care să fie întrerupt cursul suspendării, lăsând cauza în nelucrare pentru o perioadă ce depășește termenul reglementat de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., coroborat și cu dispozițiile art. 418 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel, potrivit art. 418 alin. (2) C. proc. civ., în cazurile pevăzute la art. 412, cursul perimării este suspendat timp de o lună de la data când s-au petrecut faptele care au determinat suspendarea judecății, dacă aceste fapte s-au petrecut în cele din urmă 3 luni ale termenului de perimare.

Raportat la prevederile legale antemenționate, termenul de perimare de 6 luni a început să curgă de la data de 24 septembrie 2019, când a fost pronunțată încheierea de suspendare, urmând să se împlinească la 25 martie 2020, însă, având în vedere intervenirea stării de urgență la 15 martie 2020, în cea din urmă lună a termenului de perimare, acest termen a fost prelungit cu încă o lună de la data încetării stării de urgență, și anume 14 mai 2020. Astfel, termenul de perimare s-a împlinit la data de 15 iunie 2020.

Față de cele ce preced, având în vedere că lăsarea cauzei în nelucrare pentru o perioadă mai mare de 6 luni se datorează culpei părții, în baza art. 416 alin. (1) coroborat și cu art. 418 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată perimat recursul cu a cărui soluționare a fost învestită.

Constată perimat recursul formulată de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 25 din data de 27 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 septembrie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-11-24
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2524/2020
Ședința publică din data de 24 noiembrie 2020 asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 20 noiembrie 2020 sub nr. x/2019 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, A. a formulat r
ÎCCJ 2020-12-15
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2730/2020
Ședința publică din data de 15 decembrie 2020 asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 30 octombrie 2019 sub nr. x/2019 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, A. a formulat r
ÎCCJ 2021-09-28
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1824/2021
Ședința publică din data de 28 septembrie 2021 asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 13 martie 2020 sub nr. x/2020 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, A. a formulat rev
ÎCCJ 2021-09-28
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1820/2021
Ședința publică din data de 28 septembrie 2021 asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 30 octombrie 2019 sub nr. x/2019 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, A. a formulat
ÎCCJ 2021-11-09
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2348/2021
Ședința publică din data de 9 noiembrie 2021 asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 19 mai 2020 sub nr. x/2020 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, revizuentul A. a formu
Sursă