ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1884/2018

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-Jiu, la data de 27 august 2014, sub nr. x/2014, reclamanții A. și B., au chemat în judecată pe pârâta C., solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei să restituie reclamanților sumele de 2000 RON și respectiv 1361 RON, precum și să închidă contul reclamanților, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Prin cererea precizatoare, reclamanții A. și B. au solicitat anularea notificării executării silite nr. x din 22.05.2014. În cursul soluționării cauzei, reclamanții A. și B. și au completat acțiunea, solicitând și anularea înscrisurilor intitulate "notificare executare silită, cu nr. x/22.05.2014 și nr. x/06.08.2014

Prin sentința nr. 1025 bis din 2 februarie 2016, Judecătoria Târgu-Jiu a respins acțiunea așa cum a fost precizată, formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A..

Apelul declarat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței nr. 1025 bis din 2 februarie 2016 a Judecătoriei Târgu-Jiu a fost respins ca nefondat de către Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, prin decizia nr. 431 din 13 iunie 2017.

Împotriva deciziei nr. 431 din 13 iunie 2017 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă au declarat contestație în anulare A. și B., care a fost înregistrată sub dosarul nr. x/2017. Prin decizia nr. 813/2017 din 13 decembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a respins contestația în anulare declarată de contestatorii A. și B.

Împotriva deciziei nr. 813/2017 din 13 decembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă au declarat recurs contestatorii B. și A., solicitând admiterea recursului și casarea deciziei atacate.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 23 februarie 2018, sub dosarul nr. x/2017.

La termenul de judecată din 15 mai 2018, Înalta Curte a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale, în raport cu prevederile art. 97 pct. 1 și art. 483 C. proc. civ., reținând următoarele: Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate într-un proces având ca obiect contestație în anulare, reglementată de prevederile art. 503-508 C. proc. civ., declarată împotriva unei sentințe civile pronunțată de Tribunalul Gorj. Potrivit dispozițiilor art. 508 alin. (4) C. proc. civ., hotărârea dată în contestația în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată. Totodată, potrivit dispozițiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege". Așadar, prima teză a acestui text de lege a atribuit instanței supreme competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel. Prin urmare, textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului. Dimpotrivă, legea a limitat competența instanței supreme în soluționarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curților de apel la cazurile de atribuire expresă a competenței. Printre acestea din urmă nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte ar judeca și recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale. A doua teză a art. 97 pct. 1 C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secțiilor Înaltei Curți (cu titlu de exemplu, în caz de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale sau de soluționare a unor cereri de revizuire pentru contrarietate de hotărâri), în care Înaltei Curți îi revine competența de a soluționa recursuri, constituită fie în complet al unei Secții, fie în Completul de 5 Judecători. Art. 497 C. proc. civ. reglementează soluțiile pe care le poate pronunța instanța supremă în recurs, "Înalta Curte de Casație și Justiție, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel care a pronunțat hotărârea casată ori, atunci când este cazul și sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 480 alin. (3), primei instanțe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată". Acest text de lege trebuie înțeles însă prin corelare cu dispozițiile anterior citate ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ. Așa fiind, dacă în mod expres art. 97 pct. 1 C. proc. civ. atribuie instanței supreme competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel, iar art. 497 din același act normativ impune soluția, în caz de casare, a trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanței de apel, terminologia utilizată impune concluzia că instanța de apel nu poate fi tribunalul, ci doar curtea de apel. Aceste considerente relevă că Înaltei Curți nu îi poate reveni competența de a soluționa recursuri împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale. Desigur că potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", dar înțelesul acestor dispoziții trebuie să reiasă din decelarea intenției legiuitorului, care constă doar în explicitarea scopului recursului. De altfel, același scop îl urmărește și recursul soluționat de tribunale sau de curți de apel, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., care conține norma de trimitere adecvată. În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte nu este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, pentru că o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei reguli noi de competență, prin adăugare la lege. Or, potrivit art. 122 C. proc. civ., "reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod". Având în vedere că, în speță, nu există o prevedere legală care să atragă competența Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea prezentului recurs, care vizează o hotărâre pronunțată de un tribunal, ci, dimpotrivă, norme care exclud o asemenea competență, urmează ca excepția de necompetență materială a Înaltei Curți să fie admisă. În ceea ce privește instanța în favoarea căreia competența urmează a fi declinată, se cuvin a fi subliniate următoarele aspecte: Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare. Astfel, examinarea dispozițiilor art. 94, 95, 96 și 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanțelor competente să soluționeze căile de atac. În speță, necompetența materială a instanței supreme rezultă din analiza de ansamblu expusă mai sus și, îndeosebi, din interpretarea coroborată a art. 497 cu art. 97 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, în condițiile reglementării actuale, competența trebuie atribuită prin aplicarea principiului organizării judecătorești în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanțe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, dispozițiile legale relevând că un atare sistem, în materie procesual civilă, rămâne expresia unei viziuni constante. Pentru aceste motive, în condițiile pronunțării deciziei recurate de către Tribunalul Gorj, competența de soluționare a recursului aparține Curții de Apel Craiova, instanță în favoarea căreia aceasta urmează să fie declinată, în temeiul art. 132 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ.