Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.10.2020
inadmisibil

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2113/2020

HOTĂRÂRE
15.10.2020
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2113/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 15 octombrie 2020 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Prin decizia nr. 946 din 21 mai 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2020 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 304 din 5 februarie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019. 2. Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, A. a formulat revizuire. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Asupra excepției inadmisibilității cererii de revizuire, invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit art. 513 alin. (6) C. proc.

civ. "Hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.". Decizia împotriva căreia a fost exercitată prezenta cale extraordinară de atac a fost pronunțată într-o altă revizuire, declarată, la rândul său, împotriva unei decizii pronunțate în complet de filtru, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. Înalta Curte reține că, în completul de filtru, se analizează admisibilitatea căii de atac, respectiv aspecte ce țin de legalitatea declarării recursului, îndeplinirea condițiilor de formă prevăzute de art. 486 C. proc. civ., încadrarea motivelor de recurs stipulate de art. 488 C. proc. civ., precum și respectarea termenului de declarare a căii de atac.

Prin urmare, procedura examinării recursului în complet de filtru vizează doar aspecte pur formale, care nu presupun analiza pe fond a motivelor de recurs invocate de către parte. Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ. "în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac." Rezultă, deci, că legiuitorul a optat ca deciziile pronunțate în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc.

civ. să nu fie supuse niciunei căi de atac, ceea ce conduce la concluzia că aceste hotărâri nu pot fi atacate nici cu revizuire și nici cu contestație în anulare. Ca atare, în aplicarea dispozițiilor legale sus-menționate, decizia nr. 304 din 5 februarie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019 nu este supusă niciunei căi de atac, ceea ce înseamnă că, potrivit art. 513 C. proc. civ. mai sus citat, decizia nr. 946 din 21 mai 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2020 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă va fi supusă acelorași căi de atac, fiind, la rândul său, o hotărâre împotriva căreia nu se poate exercita nicio cale de atac.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în aplicarea art. 457 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) și ale art. 503 C. proc. civ., va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată în cauză.

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 946 din 21 mai 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 octombrie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-10-15
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2116/2020
Ședința publică din data de 15 octombrie 2020 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Prin decizia nr. 972 din 28 mai 2020 pronunțată în dosarul nr.
ÎCCJ 2020-10-15
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2117/2020
Ședința publică din data de 15 octombrie 2020 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Prin decizia nr. 979 din 28 mai 2020 pronunțată în dosarul nr.
ÎCCJ 2020-11-19
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2505/2020
Ședința publică din data de 19 noiembrie 2020 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Prin decizia nr. 1307 din 25 iunie 2020 pronunțată de Înalta Cu
ÎCCJ 2020-05-28
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 976/2020
Ședința publică din data de 28 mai 2020 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Prin decizia 148 din 23 ianuarie 2020 pronunțată în dosarul nr. x/201
ÎCCJ 2020-05-28
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 979/2020
Ședința publică din data de 28 mai 2020 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Prin decizia 204 din 29 ianuarie 2020 pronunțată în dosarul nr. x/201
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă