Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.01.2021

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 144/2021

HOTĂRÂRE
28.01.2021
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 144/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 28 ianuarie 2021 asupra cauzei de față, constată următoarele:

D E C I D E Anulează recursul declarat de revizuentul A. împotriva încheierii din 15 septembrie 2020 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2020. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-01-28
1,00
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 149/2021
Ședința publică din data de 28 ianuarie 2021 asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei La data de 29 iulie 2020, a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara dosarul nr. x/2020, având ca obiect cererea de
ÎCCJ 2021-01-28
1,00
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 145/2021
Ședința publică din data de 28 ianuarie 2021 asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei La data de 25 iunie 2020, a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara dosarul nr. x/2020, având ca obiect cererea de
ÎCCJ 2021-01-28
1,00
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 147/2021
Ședința publică din data de 28 ianuarie 2021 asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei La data de 20 iulie 2020, a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara dosarul nr. x/2020, având ca obiect cererea de
ÎCCJ 2021-01-28
1,00
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 146/2021
Ședința publică din data de 28 ianuarie 2021 asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei La data de 25 iunie 2020, a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara dosarul nr. x/2020, având ca obiect cererea de
ÎCCJ 2021-01-28
1,00
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 148/2021
Ședința publică din data de 28 ianuarie 2021 asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei La data de 29 iulie 2020, a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara dosarul nr. x/2020, având ca obiect cererea de
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă