ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2965/2018

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2965/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 27.09.2017, reclamanta Administrația Națională Apele Române - Administrația Bazinală de Apă Siret, prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava a chemat în judecată pe pârâta A., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 420 RON, reprezentând plata nedatorată pe care acesta a încasat-o de la angajatorul Administrația Naționala Apele Romane - Administrația Bazinală de Apă Siret prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava, în perioada octombrie 2014 - noiembrie 2015, rezultat al recalculării drepturilor salariate, conform dispozițiilor Deciziei directorului general al Administrației Naționale Apele Romane nr. 816 din 14.12.2015 și a Notei Administrației Naționale Apele Române nr. x din 14.12.2015, emise în vederea punerii în aplicare a prevederilor legale succesive privind salarizarea unitară.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 266 și 269 alin. (1), (2) din Codul muncii, precum și art. 92 și 194 C. proc. civ., art. 253 - 256 din Codul Muncii, coroborat cu art. 1341, 1470 și 1635 din C. civ.

Prin sentința civilă nr. 95 din 15.01.2018, Tribunalul Suceava, secția I civilă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că reclamanta Administrația Bazinală de Apă Siret are sediul în municipiul Bacău, iar în materia conflictelor de drepturi, cum este litigiul dedus judecății, sunt aplicabile dispozițiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, potrivit cărora competența de soluționare se stabilește în funcție de domiciliul sau sediul reclamantului, indiferent dacă reclamant este salariatul sau angajatorul, competența teritorială în cauză fiind exclusivă și neputând fi înlăturată de părți.

Instanța a reținut și aplicabilitatea art. 61 din Legea nr. 107/1996, conform căruia: (1) în coordonarea autorității publice centrale din domeniul apelor se înființează Administrația Națională Apele Române, instituție publică de interes național, cu personalitate juridică, finanțată din venituri proprii, așa cum sunt definite în art. 80, prin reorganizarea Administrației Naționale Apele Române care funcționa cu statut de regie autonomă. (2) Administrația Națională Apele Române are în subordine administrații bazinale de apă, organizate ia nivelul districtelor de bazin hidrografic ca instituții publice cu personalitate juridică, constatând că Administrația Bazinală de Apă Siret are personalitate juridică, ea fiind și titularul raportului juridic de muncă încheiat cu pârâtul.

Ca urmare, instanța a apreciat că sediul reclamantei vizat de art. 269 alin. (2) Codul muncii este sediul Administrației Bazinale de Apă Siret, independent de existența unor subunități fără personalitate juridica și chiar dacă raportul juridic dedus judecății s-a derulat la această subunitate.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău la data de 15.01.2018.

Prin sentința civilă nr. 409/D din 23 aprilie 2018, Tribunalul Bacău, secția I civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava. S-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus înaintarea dosarului, pentru pronunțarea regulatorului de competență, la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța această decizie, instanța a constatat că, potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.

În speța, în opinia acestei instanțe, calitatea de reclamant o are Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava, iar sediul acesteia se află în circumscripția teritorială a Tribunalului Suceava. Lipsa personalității juridice nu interesează în această fază procesuală, acest aspect urmând a fi analizat ulterior, și în raport de art. 56 alin. (2) din C. proc. civ.

Analizând conflictul de competență cu a cărui soluționare a fost învestită, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1.) C. proc. civ., raportat la art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Litigiul supus analizei, având ca obiect cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Administrația Națională Apele Române - Administrația Bazinală de Apă Siret, prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava, în contradictoriu cu pârâta A., are caracterul unui conflict individual de muncă, astfel cum acesta este definit în dispozițiile art. 1 lit. n) și p) din Legea dialogului social nr. 62/2011.

Din unghiul competenței de soluționare a cauzei, se reține că, în materia conflictelor individuale de muncă, sunt relevante prevederile art. 269 alin. (2) din Codul Muncii care prevăd că cererile privind soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.

În același sens, dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 statuează că cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanței judecătorești competente în a cărui circumscripție își are domiciliul sau jocul de muncă reclamantul.

Referirea generică din aceste dispoziții legale ia domiciliul ori, după caz, sediul reclamantului implică raportarea la persoana fizică sau juridică ce pretinde această calitate în proces.

Așadar, în reglementarea actuală, în materia litigiilor de muncă, competența de soluționare a unor asemenea cereri se stabilește în funcție de domiciliul ori, după caz, sediul reclamantului, indiferent dacă reclamant este salariatul sau angajatorul, spre deosebire de reglementarea anterioară, reprezentată de Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, în care se prevedea stabilirea competenței în raport de sediul "unității", așadar al angajatorului, indiferent dacă acesta avea sau nu calitatea de reclamant.

În acest punct, se poate constata că instanțele aflate în conflict nu sunt în divergență de opinie cu privire la normele de competență aplicabile în cauza, ci interpretările diferite se raportează la calitatea de reclamant pe care ar putea să o aibă diversele unități menționate în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Conform art. 61 din Legea nr. 107/1996:

"(1) În coordonarea autorității publice centrale din domeniul apelor se înființează Administrația Națională Apele Române, instituție publică de interes național, cu personalitate juridică, finanțata din venituri proprii, așa cum sunt definite în art. 80, prin reorganizarea Administrației Naționale Apele Române care funcționa cu statut de regie autonomă.

(2) Administrația Națională Apele Române are în subordine administrații bazinale de apă, organizate la nivelul districtelor de bazin hidrografic ca instituții publice cu personalitate juridică".

Înalta Curte constată că, în cauză, acțiunea civilă a fost promovată de Administrația Națională Apele Române - Administrația Bazinală de Apă Siret, prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava. Dat fiind caracterul obligatoriu al indicării elementelor oricărei cereri de chemare în judecată, prevăzute de art. 194 C. proc. civ., inclusiv cele referitoare la numele sau denumirea părților șt numele reprezentantului, mențiunile din cuprinsul cererii deduse judecății relevă calitatea de reclamantă a Administrației Naționale Apele Române - Administrația Bazinală de Apă Siret.

Mai mult, în speță, din dosarul Tribunalului Suceava se află împuternicirea acordată de către Administrația Bazinală de Apă Siret, cu sediul în județul Bacău, în favoarea Sistemului de Gospodărire a Apelor Suceava, cu sediul în județul Suceava, pentru a reprezenta instituția în litigiile cu agenți economici și persoanele fizice aflate pe aria administrativă a Sistemului de Gospodărire a Apelor Suceava, fapt ce demonstrează că acesta acționează ca mandatar al reclamantei Administrația Bazinală de Apă Siret și nu poate întruni concomitent calitatea de reclamant și aceea de mandatar.

Astfel, în determinarea instanței competente din punct de vedere teritorial, este important sediul unității ce are calitatea de reclamantă, iar nu sediul unității fără personalitate juridică, care acționează ca mandatar al reclamantei, chiar dacă raportul de muncă s-ar fi derulat ia sediul mandatarului.

În plus, în această ipoteză, nu operează nici o eventuală alegere a instanței de judecată de către reclamant, deoarece dispozițiile art. 116 și art. 126 din C. proc. civ. sunt incidente numai în cazul unei necompetențe relative sau de ordine privată, competența teritorială reglementată de art. 269 alin. (2) din Codul muncii fiind una exclusivă, ce nu poate fi înlăturată de părțile litigante.

Indicarea sediului procedural la adresa unității fără personalitate juridică, în condițiile art. 158 din C. proc. civ., vizează exclusiv comunicarea actelor de procedură la mandatar, fără a constitui criteriu de stabilire a competenței teritoriale. în aceste condiții, apare ca nerelevantă reglementarea prevăzută de art. 56 C. proc. civ. în determinarea instanței competente.

Cum sediul Administrației Bazinale Siret se află în județul Bacău, iar aceasta figurează în proces în calitate de reclamantă, instanța competentă teritorial a soluționa litigiul dedus judecății este instanța în a cărei rază teritorială se află sediul societății reclamante.

Pentru argumentele expuse, în aplicarea art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.