ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 695/2019
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 695/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 18.01.2019 sub nr. x/2019, revizuenta A. a solicitat revizuirea tuturor hotărârilor pronunțate în Dosar nr. x/2011, despre care a arătat că a fost pronunțată cu încălcarea drepturilor procesuale, impunându-se anularea acesteia, pentru revenirea la legalitate, normalitate și la respectul față de standardele Uniunii Europene.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 503 - 507 C. proc. civ., art. 393 - 408 din C. proc. pen. actualizat la 24.09.2012, Constituția României, Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, Primul Protocol adițional la Convenție, Protocoalele nr. 4, 7, 14 la Convenție, Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, Tratatul de la Lisabona, Declarația Universală a Drepturilor Omului, Pactul Internațional cu privire la Drepturile Economice, Sociale și Culturale, Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice.
Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 146/1997 modificată, aplicabile în cauză, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în această lege, iar conform art. 20, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.
În condițiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării cererii, instanța pune în vedere părții să achite suma datorată până la primul termen de judecată. Neîndeplinirea acestei obligații, până la termenul stabilit, se sancționează cu anularea cererii, conform dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/197, dispoziții incidente și în cazul neaplicării timbrului judiciar.
Pentru termenul de judecată din 03.04.2019, revizuentei A. i s-a pus în vedere prin citația emisă la 14.02.2019 și comunicată la 20.02.2019 să timbreze cererea de revizuire cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 10 RON și timbru judiciar în cuantum de 0,15 RON, sub sancțiunea anulării cererii, ca netimbrată.
Cum în cauză revizuenta nu s-a conformat îndeplinirii obligației legale de plată a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, așa cum i s-a pus în vedere prin citația emisă pentru termenul de judecată acordat în vederea soluționării cererii de revizuire, aceasta urmează a fi anulată, ca netimbrată.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va anula, ca netimbrată, cererea de revizuire formulată de A..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează, ca netimbrată, cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei nr. 1881 din 12 iunie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 aprilie 2019.
Procesat de GGC - GV