ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 648/2020
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 648/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Asupra cauzei de față, reține următoarele:
Analizând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 499 din C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:
Prin încheierea din data de 22 mai 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., suspendarea judecății cererii de recurs declarat de recurentul A. împotriva Deciziei civile nr. 53 din data de 07.02.2019, pronunțată de Tribunalul Arad, în Dosarul nr. x/2018, având în vedere că petentul nu a cerut judecarea cauzei în lipsă și nici nu s-a prezentat la dezbateri.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs petentul A., înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 18 iunie 2019 și repartizat aleatoriu, spre soluționare, completului de filtru nr. 10.
Prin recursul formulat, neîncadrat în drept, recurentul a arătat că actul procedural nu este semnat, fiind încălcate dispozițiile art. 426 alin. (5) și art. 427 din C. proc. civ., precum și dispozițiile cuprinse în Regulamentul de ordine interioară al instanțelor, situație față de care acesta este lovit de nulitate, neputând fi luat în considerare.
Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a căii de atac.
Prin raport s-a reținut că, în opinia raportorului, recursul deși admisibil în principiu, nu respectă cerința de formă a încadrării criticilor formulate în dispozițiile art. 488 din C. proc. civ.. Totodată, s-a reținut că cererea de recurs nu cuprinde motive de nelegalitate care să vizeze hotărârea atacată, cerință a cărei lipsă este sancționată cu nulitatea potrivit art. 486 alin. (3) din C. proc. civ.. De asemenea, s-a constatat că prin rezoluția din data de 20 mai 2019, s-a pus în vedere recurentului să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 RON, iar la data de 02 iulie 2019, recurentul a formulat cerere de acordare a ajutorului public judiciar.
Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în complet de filtru și comunicat părții.
Nu s-a formulat punct de vedere la raport.
Prin încheierea din data de 13 noiembrie 2019, a fost admisă cererea de acordare a facilităților de la plata taxei judiciare de timbru, formulată de recurent, fiind dispusă scutirea acestuia de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 de RON aferente soluționării recursului și a fost respinsă cererea privind acordarea ajutorului public judiciar sub forma asistenței prin avocat, soluție menținută prin încheierea din data de 14 ianuarie 2020.
Examinând admisibilitatea în principiu a recursului din perspectiva posibilității încadrării aspectelor de nelegalitate invocate în prevederile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Conform art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.
Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.
Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din același act normativ.
A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 din C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.
Așadar, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.
În cauză, prin motivele de recurs, recurentul A. nu a arătat în ce constă nelegalitatea încheierii atacate, prin raportare la soluția pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, care s-a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., ci s-a limitat să învedereze că încheierea comunicată nu este semnată, contrar dispozițiilor art. 426 alin. (5) și art. 427 din C. proc. civ. și Regulamentului de ordine interioară al instanțelor de judecată, fără să expună, în concret, critici de nelegalitate care să privească încheierea atacată.
Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză nu numai că nu este încadrat în dispozițiile art. 488 din C. proc. civ., dar nici nu conține critici care să poată fi încadrabile în textul legal menționat.
Având în vedere că recurentul nu a arătat care sunt criticile de nelegalitate ale încheierii atacate și că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate din oficiu, în condițiile art. 489 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de recurs dedusă judecății nu îndeplinește cerințele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 486 alin. (3) din același act normativ.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii din data de 22 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2018.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii din data de 22 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2018.
Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților, conform art. 427 alin. (1) din C. proc. civ.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 martie 2020.