ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 368/2020
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 368/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Asupra cererii constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Prin Decizia nr. 2214 din 21 noiembrie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a anulat recursul declarat de contestatorul A. împotriva Încheierii de ședință din 6 iunie 2019 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2018.
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire A..
Procedura derulată în fața Înaltei Curți
Prin Rezoluția din 16 ianuarie 2020, s-a fixat termen de judecată la 12 februarie 2020, în ședință publică, cu citare părți, în vederea discutării admisibilității cererii de revizuire.
II. Considerentele Înaltei Curți
Analizând cererea de revizuire, Înalta Curte constată că aceasta nu este admisibilă, în considerarea argumentelor ce succed:
Prin dispozițiile art. 10 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina părților îndeplinirea actelor de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător.
Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual civile, aceeași pentru subiecții de drept aflați în situații identice.
Aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.
Din dispozițiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este și cea privind existența unei hotărâri determinate ca atare de lege susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.
Se reține, însă, că decizia atacată a fost pronunțată în procedura reglementată prin art. 493 alin. (5) C. proc. civ., iar o atare hotărâre nu este supusă niciunei căi de atac conform dispoziției exprese din cuprinsul normei menționate.
Sintagma folosită de legiuitor cuprinde atât căile de atac ordinare, cât și pe cele extraordinare, din modul în care este redactat textul rezultând că legea nu face nicio distincție între acestea.
Or, unde legea nu distinge, nici judecătorul nu poate face vreo distincție (ubi lex non distinguet, nec nos distinguere debemus).
Totodată, din formularea art. 509 C. proc. civ., text care reglementează calea extraordinară de atac a revizuirii, reiese că enumerarea categoriilor de hotărâri ce pot fi atacate este limitativă, nepermițând exercitarea respectivei căi extraordinare de atac și împotriva altor hotărâri.
Întrucât recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității, cererea de revizuire urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei nr. 2214 din 21 noiembrie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 februarie 2020.