ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2273/2019

Asupra cererii constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin Decizia nr. 1702 din 8 octombrie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a anulat recursul declarat de A. împotriva Încheierii din data de 13 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, în dosarul nr. x/2018.

Împotriva Deciziei nr. 1702 din 8 octombrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a formulat cerere de revizuire A..

Prin Rezoluția din 13 noiembrie 2019 s-a fixat termen de judecată la data de 28 noiembrie 2019, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Considerentele Înaltei Curți

Analizând cererea de revizuire, Înalta Curte constată că aceasta nu este admisibilă, în considerarea argumentelor ce succed:

Prin dispozițiile art. 10 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina părților îndeplinirea actelor de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual civile, aceeași pentru subiecții de drept aflați în situații identice.

Aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

Din dispozițiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este și cea privind existența unei hotărâri determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

Or, decizia atacată a fost pronunțată în procedura reglementată prin art. 493 alin. (5) C. proc. civ., iar o atare decizie nu este supusă niciunei căi de atac, conform dispoziției exprese din cuprinsul normei menționate.

Sintagma folosită de legiuitor se referă atât la căile de atac ordinare, cât și la cele extraordinare, din modul în care este redactat textul rezultând că legea nu face nicio distincție între acestea, iar unde legea nu distinge, nici judecătorul nu poate face vreo distincție (ubi lex non distinguet, nec nos distinguere debemus).

Totodată, din formularea art. 509 C. proc. civ., text care reglementează calea extraordinară de atac a revizuirii, reiese că enumerarea categoriilor de hotărâri ce pot fi atacate este limitativă, nepermițând exercitarea respectivei căi extraordinare de atac și împotriva altor hotărâri, decât acelea pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul.

Întrucât recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității, cererea de revizuire urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 1702 din 8 octombrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, în dosarul nr. x/2018.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 noiembrie 2019.

GGC - CL