ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.03.2021

ÎCCJ, Decizia nr. 111/2021

HOTĂRÂRE
29.03.2021
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 111/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 208 din 2 noiembrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020, în procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva încheierii din 2 iunie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2020.

Împotriva deciziei menționate, recurentul A. a formulat cerere de revizuire, în cuprinsul căreia nu sunt invocate critici care să poată fi încadrate în motivele de revizuire prevăzute de art. 509 din C. proc. civ.

Cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători sub nr. x/2020.

Examinând cu prioritate admisibilitatea revizuirii, în condițiile art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, calea de atac exercitată, pentru considerentele arătate în continuare.

Potrivit art. 129 din Constituție, "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii", iar, conform art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".

Potrivit dispozițiilor citate, admisibilitatea unei căi de atac și provocarea controlului judiciar al unei hotărârii judecătorești sunt condiționate de exercitarea acesteia în condițiile legii.

În cauză, revizuirea este exercitată împotriva unei decizii de recurs, pronunțată în temeiul art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., conform căruia:

"În cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată, fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac. (…)".

Rezultă, din dispozițiile legale citate, că hotărârea judecătorească dată în temeiul art. 493 alin. (5) din C. proc. civ. este o decizie care nu este supusă niciunei căi de atac, astfel că nu poate forma nici obiectul unei revizuiri, întrucât recunoașterea unor căi de atac, în alte situații decât cele reglementate de lege, constituie o încălcare a dispozițiilor constituționale și legale citate anterior, prin raportare la principiul legalității căii de atac reglementate de norma procesuală.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 513 alin. (3) coroborat cu art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., va fi respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A..

Dosarul de față are ca obiect cererea de revizuire formulată de A. împotriva unei decizii date fără cale de atac, în temeiul art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018.

Aceeași situație se regăsește și în dosarele nr. x/2020, nr. y/2020, nr. z/2020, nr. w/2020 și nr. z/2020, toate cu termen în ședința publică de astăzi, 29 martie 2021, a Completului de 5 judecători - Civil 1 - 2020.

Se constată că, în cuprinsul prezentei căi de atac, revizuentul-recurent reia ad litteram susținerile din recursul, care a fost respins, ca inadmisibil, prin decizia ce formează obiectul cererii de revizuire, inadmisibilă, la rândul ei, pentru considerentele expuse anterior.

Totodată, în cuprinsul ambelor cereri (recurs și revizuire), revizuentul-recurent își expune nemulțumirea cu privire la procedura de comunicare a hotărârilor și solicită sesizarea organelor de urmărire penală, formulând susțineri care nu pot fi încadrate în motivele celor două căi de atac, reglementate de art. 488 alin. (1) și art. 509 alin. (1) din C. proc. civ.

În condițiile în care revizuentul-recurent a formulat în mod succesiv (în cadrul aceluiași dosar) și în mod repetat (cum sunt, spre exemplu, cele 6 cauze identice aflate pe rolul completului la termenul de astăzi) căi de atac vădit inadmisibile și a dat dovadă de rea-credință, acest fapt rezultând din formularea provocatoare "Spor la treabă ..." din titlul mesajului de transmitere a cererii prin poșta electronică, se apreciază că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) din C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) din C. proc. civ., va fi aplicată revizuentului amenda judiciară în cuantum de 1.000 de RON.

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei civile nr. 208 din 2 noiembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2020.

Fără cale de atac.

În temeiul art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) din C. proc. civ., aplică revizuentului amenda judiciară în cuantum de 1.000 de RON.

Cu drept de reexaminare, conform art. 191 din C. proc. civ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 martie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-03-29
1,00
ÎCCJ, Decizia nr. 112/2021
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin decizia civilă nr. 211 din 2 noiembrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020, în procedura de filtrare a recursului
ÎCCJ 2021-03-29
1,00
ÎCCJ, Decizia nr. 110/2021
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin decizia civilă nr. 207 din 2 noiembrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020, în procedura de filtrare a recursului
ÎCCJ 2021-03-29
1,00
ÎCCJ, Decizia nr. 108/2021
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin decizia civilă nr. 202 din 2 noiembrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020, în procedura de filtrare a recursului
ÎCCJ 2021-03-29
1,00
ÎCCJ, Decizia nr. 109/2021
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin decizia civilă nr. 205 din 2 noiembrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020, în procedura de filtrare a recursului
ÎCCJ 2021-03-29
1,00
ÎCCJ, Decizia nr. 107/2021
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin decizia civilă nr. 199 din 2 noiembrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020, în procedura de filtrare a recursului
Sursă