ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 226/2018
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 226/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Decizia nr. 226/2018
După deliberare, asupra
recursului de față, constată următoarele:
Prin
Sentința civilă nr. 5411 din 18 aprilie 2014, Judecătoria
Sectorului 3 București a admis excepția necompetenței materiale
și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe
reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin
Ministerul Finanțelor Publice, în favoarea Tribunalului București.
Prin Sentința civilă nr.
1286 din 3 noiembrie 2014, Tribunalul București, secția a IV-a
civilă, a admis excepția inadmisibilității cererii și
a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții
A. și B., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul
Finanțelor Publice, ca inadmisibilă.
Prin Decizia nr. 239A din 25 martie
2016, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins,
ca nefondată, cererea de apel formulată de
apelanții-reclamanți A. și B. împotriva Sentinței civile
nr. 1286 din 3 noiembrie 2014, pronunțată de Tribunalul
București, secția a IV-a civilă.
Împotriva Sentinței civile nr.
1286 din 3 noiembrie 2014, pronunțată de Tribunalul București,
secția a IV-a civilă și a Deciziei civile nr. 239A din 25 martie
2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a
civilă, au formulat recurs recurenții-reclamanți A. și B.,
dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și
Justiție, secția I civilă, la data de 7 iulie 2016.
Prin încheierea din data de 14
octombrie 2016, Înalta Curte a suspendat judecata recursului, conform
prevederilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât a constatat
lipsa părților legal citate și faptul că niciuna dintre
acestea nu a solicitat judecata în lipsă.
Cauza a fost repusă din oficiu pe
rol, în vederea discutării excepției perimării recursului,
fixându-se termen la data de 26 ianuarie 2018.
Asupra excepției de perimare a
cererii de recurs, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 248 alin.
(1) C. proc. civ. "orice cerere de chemare în judecată,
contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de
reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva
incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții
timp de un an. Partea nu se socotește în vină, când actul de
procedură urma să fie îndeplinit din oficiu".
În sensul prevederilor legale mai sus
expuse, perimarea se înfățișează ca o sancțiune ce se
răsfrânge asupra întregii activități judiciare, care este
determinată de lipsa de stăruință a părților în
soluționarea litigiului dedus judecății.
Curtea Constituțională, prin
Decizia nr. 311 din 15 noiembrie 2001, publicată în M. Of. nr. 25 din 17
ianuarie 2002, a statuat că "perimarea reprezintă o
sancțiune procedurală determinată de necesitatea de a curma
starea de incertitudine creată asupra raporturilor juridice deduse
judecății prin cererea lăsată în nelucrare timp de un an,
din vina părții."
Așadar, pentru a interveni
perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală
în care se afla, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an
și această lăsare a pricinii în nelucrare să fie
cauzată de culpa părții.
Ca urmare, perimarea operează cu
condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit niciun act
de procedura în vederea judecării cauzei, situație cauzată de
lipsa de diligentă a părților, care nu au acționat în acest
scop, deși aveau posibilitatea să o facă.
Aceasta este și situația în
speță, unde, după suspendarea judecății cauzei pentru
lipsa părților, măsură dispusă la termenul din data de
14 octombrie 2016, părțile au lăsat să treacă un
interval de timp mai mare de un an fără să fi săvârșit
vreun act de procedură în vederea reluării judecății
recursului.
De asemenea, Înalta Curte reține
că, în speță, nu este incidentă o cauză
neimputabilă părților sau necesitatea îndeplinirii din oficiu a
unui act de procedură, care să conducă la întreruperea
termenului de perimare.
În raport de aceste considerente
și având în vedere că în cauză a trecut mai mult de un an de la
data suspendării judecății pricinii, timp în care niciuna dintre
părți nu a solicitat continuarea judecății recursului, iar
în această perioadă nu a intervenit nicio cauză de întrerupere
sau suspendare a termenului de perimare, Înalta Curte, în temeiul art. 248
coroborat cu art. 252 alin. (1) C. proc. civ., va constata perimat recursul
declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva
Sentinței civile nr. 1286 din 3 noiembrie 2014, pronunțată de
Tribunalul București, secția a IV-a civilă și a Deciziei
civile nr. 239A din 25 martie 2016, pronunțată de Curtea de Apel
București, secția a IV-a civilă.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE
LEGII
D E C I D E
Constată perimat recursul
formulat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva
Sentinței civile nr. 1286 din 3 noiembrie 2014, pronunțată de
Tribunalul București, secția a IV-a civilă și a Deciziei
civile nr. 239A din 25 martie 2016, pronunțată de Curtea de Apel
București, secția a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi, 26 ianuarie 2018.
Procesat
de GGC - CL