ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1009/2018

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 2367 din 6 decembrie 2017, Tribunalul Harghita, secția civilă, în baza art. 132 C. proc. civ. a admis excepția de necompetență materială invocată de pârâtul Ministerul Apelor și Pădurilor și a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamantul Composesoratul Valea Strâmbă, în contradictoriu cu pârâții Garda Forestieră Brașov și Ministerul Apelor și Pădurilor, în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Învestită prin declinare, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 32 din 26 ianuarie 2018 a admis excepția de necompetență materială invocată de instanță din oficiu, a declinat competența de judecare a cauzei privind pe reclamantul Composesoratul Valea Strâmbă și pârâții Garda Forestieră Brașov și Ministerul Apelor și Pădurilor, în favoarea Tribunalului Harghita, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a trimis cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență

Ivindu-se conflictul negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea acestuia.

Înalta Curte constată că, în cauză, competența de soluționare a litigiului aparține Tribunalului Harghita, secția civilă.

Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Potrivit art. 10 alin. (1) și alin. (11) din Legea nr. 554/2004, "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel. (11) Toate cererile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel."

Deci, art. 10 alin. (1) și alin. (11) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin cererea formulată, reclamantul Composesoratul Valea Strâmbă a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Garda Forestieră Brașov și Ministerul Apelor și Pădurilor, anularea actului administrativ din 3 aprilie 2017, prin care pârâta Garda Forestieră Brașov și-a exprimat refuzul de avizare a documentației întocmite în vederea accesării ajutoarelor de stat cuvenite pentru anul 2016, cu consecința obligării pârâților la plata sumei de 50.840,78 lei, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care reclamantul, în calitate de proprietar, nu le poate recolta pentru suprafața de pădure de 225,00 ha, situate în tipul funcțional TII, pe întreaga perioadă a anului 2016, cu titlu de compensații/ajutoare de stat, aferente anului 2016, plata dobânzilor fiscale calculate asupra debitului principal în cuantum de 50.840,78 lei, începând cu data de 10 martie 2017 și până la plata efectivă a debitului, cu cheltuieli de judecată.

Înalta Curte constată că reclamanta a înțeles să atace actul administrativ reprezentant de adresa din 3 aprilie 2017, emisă de Garda Forestieră Brașov, act pe care l-a apreciat a fi un refuz nejustificat de acordare a unor drepturi.

Cererea de acordare a despăgubirilor reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recolta în calitate de proprietar, și care este îndreptată inclusiv împotriva Ministerului Apelor și Pădurilor, este accesorie acțiunii ce vizează refuzul nejustificat concretizat în adresa anterior indicată astfel încât, în aplicarea prevederilor art. 123 alin. (1) C. proc. civ., competența poate fi stabilită strict prin raportare la obiectul principal dedus judecății, respectiv anularea actului administrativ din 3 aprilie 2017.

De altfel, în considerarea specificului cererilor în materia contenciosului administrativ, o acțiune vizând despăgubiri nu poate fi avută în vedere decât ca cerere accesorie unei acțiuni ce vizează legalitatea unui act administrativ, fie el tipic sau asimilat, în acest sens fiind relevante dispozițiile art. 8 alin. (1) coroborat cu art. 18 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește faptul că obligația acordării de despăgubiri îi revine statului, prin intermediul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, Înalta Curte are în vedere faptul că potrivit art. 6 coroborat cu art. 12 din H.G. nr. 861/2009, sumele necesare decontării se transmit către structurile teritoriale de specialitate din subordinea autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, acestea din urmă fiind cele care efectuează plățile.

Având în vedere modalitatea de redactare a cererii de chemare în judecată, în aplicarea dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004 conform cărora litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, (...) se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, competența de soluționare a cauzei aparține tribunalului.

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Harghita, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Composesoratul Valea Strâmbă și pârâții Garda Forestieră Brașov și Ministerul Apelor și Pădurilor în favoarea Tribunalului Harghita, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 martie 2018.

Procesat de GGC - CL