ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1019/2021

Ședința publică din data de 12 mai 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia, la data de 11 septembrie 2020, sub dosar nr. x/2020, contestatorul Ministerul Justiției a formulat, în contradictoriu cu intimata A., contestație la executare împotriva executării silite începute de Biroul executorului judecătoresc B., în dosarul execuțional nr. x/2019, solicitând admiterea excepției prescripției dreptului de a obține executarea silită, anularea somației și a tuturor actelor emise de BEJ B., precum și întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare, potrivit dispozițiilor art. 723 și următoarele din C. proc. civ.

Prin întâmpinarea depusă la data de 07 octombrie 2020, intimata a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Alba Iulia și a solicitat declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București, în a cărei rază teritorială își are sediul debitorul contestator.

Prin sentința civilă nr. 2752/2020 din 18 decembrie 2020, pronunțață de Judecătoria Alba Iulia, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată de intimată, și a fost declinată competența de soluționare a contestației la executare formulată de contestatorul Ministerul Justiției, în contradictoriu cu intimata A., în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

În motivare, această instanță a reținut că prin încheierea nr. 1321/CC/2020, pronunțată de Judecătoria Alba Iulia, în dosarul nr. x/2020, a fost încuviințată executarea silită a debitorilor Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Bistrița Năsăud și Ministerul Justiției, iar contestația la executare cu care a fost învestită instanța în cauza dedusă judecății a fost formulată exclusiv de debitorul Ministerul Justiției.

Instanța a arătat că referitor la competența de soluționare a cererilor formulate în materia executării silite, atât din punct de vedere material, cât și din punct de vedere teritorial, legiuitorul a stabilit reguli de competență exclusivă în favoarea instanței de executare, care potrivit 651 alin. (1) C. proc. civ., este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel, reținând și incidența dispozițiilor art. 712 alin. (1) C. proc. civ. și a art. 714 alin. (1) din același cod.

În cauză, această instanță a reținut că, întrucât contestația la executare a fost formulată doar de debitorul Ministerul Justiției, instanța competentă exclusiv să soluționeze cauza dedusă judecății este judecătoria în circumscripția căreia se află sediul acestuia, respectiv Judecătoria Sectorului 5 București, iar pentru determinarea competenței teritoriale a instanței de executare nu prezintă importanță nici instanța care a pronunțat încheierea de încuviințare a executării silite și nici împrejurarea că executarea silită vizează și alți debitori.

Astfel, în procedura necontencioasă în care se soluționează cererea de încuviințare a executării silite, verificarea competenței se face în conformitate cu art. 529 alin. (1), art. 651 alin. (1) și art. 666 alin. (1) C. proc. civ., cu luarea în considerare a eventualelor cazuri de prorogare a competenței, inclusiv ca urmare a incidenței art. 112 și art. 127 C. proc. civ., sau ca efect al neinvocării de către instanță a excepției necompetenței teritoriale, așadar, stabilirea competenței instanței care soluționează cererea de încuviințare a executării silite nu tranșează definitiv problema competenței de soluționare a oricărei cereri ce poate fi formulată referitor la executarea silită încuviințată.

Din acest punct de vedere, instanța învestită cu soluționarea contestației la executare este ținută la a-și analiza propria competență, aplicând regulile de ordine publică și fără a fi ținută de concluzia instanței care s-a pronunțat asupra cererii de încuviințare a executării silite. De altfel, încheierea de încuviințare a executării silite poată fi supusă verificării pe calea contestației la executare, inclusiv sub aspectul competenței instanței care a pronunțat-o, prin urmare, competența stabilită în faza încuviințării executării silite nu poate determina concluzia la care instanța învestită cu contestația la executare va ajunge cu ocazia analizei propriei competențe.

S-a mai reținut că, chiar dacă executarea silită se derulează în cadrul dosarului execuțional nr. x/2019 al B. împotriva mai multor debitori, nu sunt incidente dispozițiile art. 112 C. proc. civ., deoarece, în cauză, nu există mai mulți pârâți, părți fiind doar debitorul Ministerul Justiției și creditoarea intimată. Întrucât nu se poate anticipa promovarea de către ceilalți debitori a unei contestații la executare, competența instanței nu poate fi determinată în funcție de sediul oricăruia dintre aceștia, iar existența mai multor instanțe de executare deopotrivă competente și implicit posibilitatea alegerii uneia dintre acestea ar exista doar în ipoteza în care contestația la executare ar fi promovată de mai mulți debitori, iar sediile acestora ar fi situate în circumscripțiile unor instanțe diferite.

În acest sens, instanța a mai conchis că, în ipoteza în care doar unul dintre debitorii executați silit formulează contestație, instanța de executare nu poate fi determinată cu nerespectarea prevederilor art. 712 alin. (1), art. 651 alin. (1) și art. 666 alin. (1) C. proc. civ. în ceea ce privește situația formulării mai multor contestații la executare de către debitori diferiți, urmăriți în temeiul aceluiași titlu, prevederile art. 139 sau art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. fiind apreciate ca remedii utile și recunoscute de lege.

Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 5 București, secția a II-a civilă, prin sentința civilă nr. 1551/2021 din 12 februarie 2021, a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 5 București, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a contestației la executare formulată de contestatorul Ministerul Justiției, în contradictoriu cu intimata A., în favoarea Judecătoriei Alba Iulia; a constatat ivit conflictul negativ de competență; a suspendat din oficiu judecarea cauzei și a trimis dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut incidența dispozițiilor art. 714 alin. (1) și a art. 651 alin. (1) C. proc. civ., arătând că, având în vedere pluralitatea de debitori, executorul judecătoresc a înțeles să învestească Judecătoria Cluj-Napoca cu o cerere de încuviințare a executării silite pentru toți debitorii (unii dintre ei având sediul în Cluj-Napoca, iar unul având sediul în București, sector 5), în temeiul art. 112 alin. (1) C. proc. civ., iar prima instanță sesizată și-a declinat competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite în favoarea Judecătoriei Alba Iulia, fiind avute în vedere dispozițiile art. 127 C. proc. civ., care a reținut că este competentă și a încuviințat executarea silită pornită de creditoare împotriva celor trei debitori, în dosarul execuțional nr. x/2019.

Astfel, această instanță a reținut incidența dispozițiilor art. 112 alin. (1) C. proc. civ., care dispune în sensul că în cazul în care cererea privește mai mulți pârâți, se introduce la instanța competentă pentru oricare dintre aceștia, și a dispozițiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

Având în vedere faptul că intimata este judecător la Curtea de Apel Cluj (astfel cum s-a reținut prin încheierea de declinare a Judecătoriei Cluj-Napoca), instanța a apreciat că se impune declinarea competenței de soluționare a prezentei cauze în favoarea unei judecătorii aflată în circumscripția unei curți de apel învecinată cu Curtea de Apel Cluj.

În acest sens, întrucât executarea silită are o cauză unică, comună pentru toți debitorii, neputând fi divizată între instanțele în raza cărora își au sediul aceștia, iar instanța care a încuviințat executarea silită a titlului creditorilor este Judecătoria Alba Iulia, competentă din punct de vedere teritorial să soluționeze contestația la executare, instanță care a și reținut calitatea sa de instanță de executare în momentul pronunțării încheierii de încuviințare a executării silite.

Prin urmare, având în vedere că Judecătoria Alba Iulia se află în circumscripția Curții de Apel Alba Iulia, care este învecinată cu Curtea de Apel Cluj, instanța a reținut că această judecătorie are calitatea de instanță competentă să soluționeze contestația la executare formulată de debitorul Ministerul Justiției, astfel încât, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Alba Iulia, făcând, totodată, referire, la o serie de hotărâri judecătorești pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în această materie.

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul cauzei de față îl reprezintă contestația formulată de debitorul Ministerul Justiției împotriva executării silite începute de Biroul Executorului Judecătoresc B., în dosarul execuțional nr. x/2019, prin care a solicitat admiterea excepției prescripției dreptului de a obține executarea silită, anularea somației și a tuturor actelor emise de BEJ B., precum și întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare, potrivit dispozițiilor art. 723 și următoarele din C. proc. civ.

Sub aspectul determinării competenței teritoriale în funcție de obiectul cererii deduse judecății, sunt aplicabile dispozițiile art. 714 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 651 alin. (1) și (3) din același cod.

Potrivit dispozițiilor art. 714 alin. (1) C. proc. civ., contestația la executare se introduce la instanța de executare.

Art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ. prevede că "Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel".

Din aceste prevederi legale rezultă că, în cazul contestației la executare, competența teritorială este una exclusivă, astfel încât în cazul încălcării acesteia, sunt aplicabile dispozițiile procedurale care reglementează necompetența de ordine publică, potrivit 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

În aceste condiții, având în vedere că, în speță, contestația la executare a fost formulată doar de debitorul contestator Ministerul Justiției, care are sediul în București, str. x, Înalta Curte reține că instanța de executare competentă să soluționeze contestația la executare este Judecătoria Sectorului 5 București.

Împrejurarea că potrivit actelor de executare, la data de 24 aprilie 2020, prin încheierea civilă nr. 1321/CC/2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Judecătoria Alba Iulia a admis cererea formulată de Biroul Executorilor Judecătorești B. și a dispus încuviințarea executării silite privind pe creditoarea A. și pe debitorii Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Bistrița Năsăud și Ministerul Justiției, sens în care a fost demarată procedura execuțională înregistrată pe rolul Biroului Executorilor Judecătorești B. sub nr. x/2019, nu este de natură să atragă în mod automat competența acesteia și pentru soluționarea contestației la executare, atâta timp cât sediul debitorului se află în sectorul 5 al municipiului București, neexistând niciun text de lege care să statueze că instanța care a pronunțat încheierea de încuviințare a executării silite este competentă să soluționeze toate cererile ulterioare în materie de executare silită, inclusiv contestațiile la executare.

De altfel, potrivit art. 666 alin. (6) C. proc. civ., încheierea prin care s-a dispus încuviințarea executării silite poate fi supusă controlului instanței de executare pe calea unei contestații la executare, deci inclusiv prin prisma stabilirii instanței de executare competente.

Cum normele de competență ce vizează soluționarea contestației la executare sunt de ordine publică, Înalta Curte constată că instanța de executare competentă să soluționeze contestația la executare, în aplicarea dispozițiilor art. 714 alin. (1) C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 651 alin. (1) din același cod, este Judecătoria Sectorului 5 București, aceasta fiind instanța de executare în a cărui rază teritorială se află sediul debitorului Ministerul Justiției.

Raportat la considerentele expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Sectorului 5 București este instanța competentă teritorial să soluționeze contestația la executare, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, potrivit art. 135 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a contestației la executare formulată de contestatorul Ministerul Justiției, în contradictoriu cu intimata A., în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților, prin intermediul grefei instanței, astăzi, 12 mai 2021.