ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.05.2018

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1735/2018

HOTĂRÂRE
10.05.2018
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1735/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată Ia data de 27.09.2017 sub nr. x/86/2017 pe rolul Tribunalului Suceava, reclamantul Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava a chemat în judecată pe pârâta A., pentru ca aceasta să fie obligată la plata sumei de 855 RON reprezentând plată nedatorată.

În motivarea acțiunii, s-a arătat în esență că angajatorul i-a achitat pârâtului drepturi salariale pe care nu le datora, fapt constatat printr-un control ai Curții de Conturi a României.

Prin sentința civilă nr. 1436 din 11.12.2017, Tribunalul Suceava a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, cu motivarea că reclamanta, A.N. Apele Române - Administrația Bazinală de Apa Șiret are sediul în mun. Bacău, reținând aplicabilitatea dispozițiilor art. 269 alin. (2) Codul muncii.

Investit prin declinare, Tribunalul Bacău, secția 1 civilă a pronunțat sentința nr. 198 din data de 14 martie 2018, prin care a admis excepția necompetenței teritoriale, invocata din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, a constatat ivit conflictul negativ, a dispus suspendarea cauzei și înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

Prin înscrisul depus la data de 08.02.2018, s-a arătat că în cauză, reclamantul este "Administrația Bazinală de Apă Șiret prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava, care stă în judecată în nume propriu".

La termenul din ! 4.03.2018, Ia solicitarea completului de judecată, reprezentantul reclamantei a arătat că, în prezenta cauză, reclamantul este Sistemul Hidrotehnic Independent Șiret. S-a arătat că motivul pentru care în cererea de chemare în judecată inițială a fost trecută și A.N. Apele Române și Administrația Bazinală de Apă Șiret, este acela că Sistemul Hidrotehnic Independent Șiret, deși are calitatea de angajator, nu are personalitate juridică.

Instanța a reținut că, potrivit art. 269 alin. (2) din C. muncii, cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul și că, în speță, calitatea de reclamant o are Sistemul Hidrotehnic Independent Șiret.

Cum sediul reclamantului se află în circumscripția teritorială a Tribunalului Suceava, instanța a apreciat că această instanță este competentă să soluționeze cererea de chemare în judecată.

Analizând conflictul de competență, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., raportat Ia art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Litigiul supus analizei, având ca obiect cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta AN "Apele Române " - Administrația Bazinală de Apă Șiret, prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava, în calitate de angajator, în contradictoriu cu pârâta A.,, are caracterul unui conflict individual de munca, astfel cum acesta este definit în dispozițiile art. 1 lit. n) și p) din Legea dialogului social nr. 62/2011.

Din punct de vedere al competenței de soluționare a cauzei, se reține că în materia conflictelor individuale de muncă sunt relevante prevederile art. 269 alin. (2) din C. muncii și dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011, potrivit cărora cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul ori, după caz, sediul sau locui de muncă reclamantul. Referirea generică la domiciliul ori, după caz, sediul reclamantului implică raportarea la persoana fizică sau juridică ce pretinde această calitate în proces.

Așadar, în reglementarea actuală, în materia litigiilor de muncă competența de soluționare a unor asemenea cereri se stabilește în funcție de domiciliul ori, după caz, sediul reclamantului, indiferent dacă reclamant este salariatul sau angajatorul, spre deosebire de reglementarea anterioară reprezentată de Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, unde se prevedea stabilirea competenței în raport de sediul " unității ", așadar al angajatorului, indiferent dacă acesta avea sau nu calitatea de reclamant.

În speță, la fila 7 din dosarul Tribunalului Bacău se află precizările formulate în scris de către reclamantă, în cuprinsul cărora se menționează expres că reclamantă în cauză este Administrația Bazinală Șiret - Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava, cu sediul în Suceava (sediu evidențiat la fila 15 din același dosar - extras din O.U.G. nr. 307 din 5 septembrie 2002 privind înființarea Administrației Naționale "Apele Române").

Împrejurarea că în cererea de chemare în judecată este menționat Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava, - unitate fără personalitate juridică a companiei Administrația Națională "Apele Române " - ca mandatar al reclamantei Administrația Bazinală Șiret - care la rându-i este o unitate cu personalitate juridică aflată în subordinea aceleiași companii, respectiv Administrația Națională "Apele Române " - nu este de natură să producă efecte juridice în ceea ce privește competența teritorială, atâta vreme cât competența teritorială este reglementată printr-o normă specială imperativă, iar autoritatea ce are calitatea de reclamantă este Administrația Bazinală Șiret, în reprezentarea companiei Administrația Națională "Apele Române ", iar nu unitatea fără personalitate juridică, chiar dacă raportul juridic dedus judecății s-a derulat la aceasta din urmă.

Indicarea sediului procedural la adresa unității fără personalitate juridică, în condițiile art. 158 C. proc. civ., vizează exclusiv comunicarea actelor de procedură, tară a constitui criteriu de stabilire a competenței teritoriale.

În determinarea instanței competente nu s-a ținut cont de precizările orale făcute în fața Tribunalului Bacău la termenul de judecată din data de 14 martie 2018 de consilier juridic B., câtă vreme nu s-a făcut dovada că aceasta exprima punctul de vedere al persoanei juridice reprezentate,

Textele legale mai sus menționate stabilesc o competență teritorială exclusivă ce nu poate fi înlăturată nici de alegerea reclamantului și nici de dreptul comun în materie de competență teritorială, conform principiului specialia generali bus derogării.

Cum sediul Administrației Bazinale Șiret se află în municipiul Bacău, str. x, județul Bacău, iar aceasta figurează în proces în calitate de reclamantă, instanța competentă teritorial a soluționa pricina, în conformitate cu cele anterior prezentate, este instanța de la sediul societății reclamante.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 mai 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2078/2018
Asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele; Prin cererea înregistrată sub nr. x/2017 pe rolul Tribunalului Suceava, reclamantul Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava a chemat în judecată pe pârâtul A. pentru ca acesta
ÎCCJ
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2084/2018
Asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. x/2017 pe rolul Tribunalului Suceava, reclamantul Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava a chemat în judecată pe pârâta A. pentru ca acesta s
ÎCCJ 2018-05-10
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1734/2018
Asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. x/86/2017 pe rolul Tribunalului Suceava, reclamantul Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava a chemat în judecată pe pârâtul A. pentru ca aces
ÎCCJ
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2085/2018
Asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. x/2017 pe rolul Tribunalului Suceava, reclamantul Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava a chemat în judecată pe pârâtul A. pentru ca acesta
ÎCCJ
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2080/2018
Asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. x/2017 pe rolul Tribunalului Suceava, reclamantul Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava a chemat în judecată pe pârâtul A. pentru ca acesta
Sursă