ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1113/2018

Asupra excepției de necompetență materială, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 1520 din 24.02.2017, pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu în Dosarul nr. x/2016, a fost admisă în parte acțiunea formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele SC B. SA Târgu Jiu, SC B. SA - București, și C. Olanda, Amsterdam, precum și cu intervenienta D.

S-a constatat caracterul abuziv al clauzelor contractuale inserate în contractul de credit nr. HL18589/20.12.2007 la art. 4.11, privind comisionul de acordare, fiind constatate nule.

A fost obligată pârâta să restituie reclamantului sumele de bani încasate cu titlu de comision de acordare în cuantum de 1132 CHF, în echivalentul în RON la cursul BNR, actualizate cu dobânda legală aferentă acestor sume și indicele de inflație anuală, calculate de la data încasării și până la data plății efective. S-a constatat caracterul abuziv al clauzelor contractuale inserate în contractul de credit la art. 5.1, referitoare la risc valutar.

S-a constatat nulitatea absolută parțială a acestor clauze.

S-a dispus înghețarea cursului de schimb valutar CHF-leu pentru efectuarea plăților în temeiul contractului de credit la valoarea de la data încheierii contractului, 20.12.2007, respectiv calcularea și plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea în RON a francului elvețian de la data încheierii contractului pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului.

S-a dispus denominarea în moneda națională a plăților.

A fost obligată pârâta să restituie reclamantului sumele plătite în plus de către aceasta, reprezentând diferența de curs valutar, de la momentul efectuării fiecărei plăți, la momentul încheierii și semnării contractului, actualizate cu dobânda legală aferentă acestor sume și indicele de inflație anuală, calculate de la data încasării fiecărei sume nedatorate și până la data plății efective.

A fost respinsă cererea privind obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, ca nedovedite.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, pârâta SC B. SA.

Prin Decizia nr. 799/2017 din 11 decembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de apelanta pârâtă SC B. SA.

A fost admis apelul formulat de către apelanta pârâtă SC B. SA - București împotriva Sentinței civile nr. 1520 din 24.02.2017.

A fost schimbată Sentința nr. 1520 din 24.02.2017, pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu, în sensul că a fost respins capătul de cerere privind denominarea în moneda națională a creditului.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Prin aceeași decizie a fost admisă în parte cererea privind cheltuielile de judecată și au fost obligația intimații la plata sumei de 1800 RON cu acest titlu apelantului.

Împotriva hotărârii instanței de apel a declarat recurs pârâta SC B. SA.

Tribunalul Gorj a înaintat cererea de recurs, împreună cu dosarul, spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție, recursul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziție tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziție să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepția legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanță, competența de soluționare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii și tribunale, în funcție de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) și a art. 95 pct. 1 C. proc. civ. Astfel, judecătoriile soluționează, în primă instanță, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depășește acest nivel.

Hotărârile astfel pronunțate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal și, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competență care să determine instanța căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunțate de tribunale în asemenea condiții.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituțională.

Instanța constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competența Înaltei Curți în soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, o asemenea competență nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curților de apel.

Într-o atare situație, devin incidente prevederile de principiu conținute de art. 5 C. proc. civ. și se impune determinarea instanței competente să soluționeze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice și logice a textelor legale și a principiilor dreptului procesual civil și organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și din art. 94 - 97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.

Astfel, examinarea dispozițiilor art. 94, 95, 96 și 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanțelor competente să soluționeze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziții, a instanței competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepția inițială a Codului, de a nu recunoaște recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absența unei norme privind competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale și neputând fi identificată vreo uzanță în acest sens, se impune recurgerea la analogie și identificarea instanței competente în cauză "în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare" [art. 5 alin. (3) C. proc. civ.].

Situațiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanța competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât, dacă aceste instanțe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluționează recursul împotriva hotărârii pronunțate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluția legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune și în alte situații decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de rațiune, fiind vorba despre "situații asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, față de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Craiova, instanță în favoarea căreia Înalta Curte va declina competența de soluționare a recursului, având în vedere și dispozițiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă SC B. SA împotriva Deciziei nr. 799/2017 din 11 decembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă.

Trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Craiova.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2018.

Procesat de GGC - GV