ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3599/2018

Ședința publică din data de 25 septembrie 2018

Asupra contestației în anulare de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la 30 martie 2015, sub nr. x/2015, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. și C., să se constate că pârâtul B., prin mandatar C., i-a vândut autovehiculul D., cu nr. de înmatriculare x pentru suma de 1.000 RON.

Cererea nu a fost întemeiată în drept.

Prin sentința civilă nr. 8501 din 22 iunie 2016, Judecătoria Sectorului 2 București a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B. și C..

Împotriva acestei sentințe, reclamantul A. a declarat apel, prin care a formulat critici de netemenicie și nelegalitate.

Prin decizia civilă nr. 1243A din 14 aprilie 2017, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 8501 din 22 iunie 2016, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București.

Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a declarat recurs, fără să indice motivele de casare pe care își întemeiază recursul.

Prin decizia civilă nr. 495R din 16 octombrie 2017, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a recursului în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin decizia nr. 714 din 7 martie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a recursului în favoarea Curții de Apel București.

Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a formulat contestație în anulare, prin care a solicitat anularea deciziei atacate și admiterea recursului declarat în cauză.

Contestația în anulare a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 9 martie 2018, sub nr. x/2018.

Intimații nu au depus întâmpinare la dosar.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția inadmisibilității contestației în anulare, invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:

Art. 503 alin. (1) C. proc. civ. prevede că hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata, iar art. 503 alin. (2) din același act normativ prevede că hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare în cazurile prevăzute la pct. 1-4.

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate rezultă că obiectul contestației în anulare îl formează numai hotărârile judecătorești definitive.

Potrivit art. 132 alin. (3) C. proc. civ., "dacă instanța se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței judecătorești competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicțională competent".

Textul de lege anterior evocat stabilește că nu este supusă niciunei căi de atac hotărârea prin care instanța de judecată se declară necompetentă să soluționeze cauza.

Nefiind supusă niciunei căi de atac, rezultă că hotărârea de declinare a competenței nu poate forma obiectul căilor de atac de reformare sau de retractare.

Cum art. 494 C. proc. civ. prevede că dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță și în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor din materia recursului, rezultă că art. 132 alin. (3) C. proc. civ. este aplicabil și în privința hotărârilor de declinare a competenței de soluționare a recursurilor.

Prin raportare la aceste considerații, instanța supremă constată că, prin decizia nr. 714 din 7 martie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a recursului în favoarea Curții de Apel București.

Fiind o hotărâre de declinare a competenței de soluționare a recursului, rezultă că decizia anterior menționată nu este supusă niciunei căi de atac, conform art. 132 alin. (3) raportat la art. 494 C. proc. civ., nefiind susceptibilă de a fi atacată pe calea contestației în anulare.

Or, recunoașterea unei căi extraordinare de atac în alte situații și pentru alte motive decât cele prevăzute de legea procesual civilă ar constitui o încălcare a principiului legalității căilor de atac prevăzut de art. 457 C. proc. civ., precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii consacrat de art. 16 din Constituția României, motiv pentru care apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 132 alin. (3) raportat la art. 494 și art. 508 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 714 din 7 martie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2015.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 714 din 7 martie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2015.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 septembrie 2018.