ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3433/2018

Ședința publică din data de 19 septembrie 2018

Asupra cererii de recurs de față

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-Jiu la data de 08.03.2017 sub nr. x/2017 reclamanții A., B. și C. au solicitat instanței ca, prin sentința ce se va pronunța, în contradictoriu cu pârâta D. S.A., să se dispună constatarea nulității absolute a clauzelor înscrise la art. II, punctul 3 si punctul 4 din Condițiile Generale de Creditare din Contractul de Credit nr. x/17.09.2008, așa cum a fost modificat prin actele adiționale la acest contract, ca fiind abuzive; înghețarea cursului de schimb CHF-LEU, la cursul de la data încheierii contractului, respectiv 17.09.2008, calcularea și plata ratelor de credit la acest curs, pe toată perioada de derulare a contractului, urmând ca parata sa elibereze un nou plan de rambursare în acest sens iar ratele să fie în continuare achitate în RON; obligarea pârâtei să restituie reclamanților suma reprezentând diferența dintre ratele calculate la cursul inițial și ratele efectiv achitate de reclamanți, ca urmare a creșterii cursului CHF, începând cu data încheierii contractului, cu dobânda legală aferentă; obligarea paratei, in temeiul dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 4243/2017, Judecătoria Târgu Jiu a respins cererea având ca obiect anulare act formulată de reclamanții A., B., și E. în contradictoriu cu pârâta S.C. D. S.A., cu sediul in Bd. x, Bucuresti, Romania, înregistrata în Registrul Comerțului cu nr. x, având CUI x. A respins cererea având ca obiect plata cheltuielilor de judecată, formulată de reclamanți, ca fiind neîntemeiată. A luat act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții A., B. și C., solicitând schimbarea în totalitate a sentinței apelate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.

Prin decizia nr. 63 din 29 ianuarie 2018 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă a fost admis apelul declarat de apelanții reclamanți A., B. și C., toți cu domiciliul în Târgu Jiu, împotriva sentinței civile nr. 4243 pronunțată la data de 31.05.2017 de Judecătoria Târgu Jiu în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata pârâtă D. S.A., cu sediul în Bd. x, București. A fost schimbată sentința apelată în sensul că a fost admisă acțiunea și constatat caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la art. II pct. 3 și 4 din contractul de credit. S-a dispus efectuarea plăților în temeiul contractului la valoarea CHF de la data încheierii contractului, pe întreaga perioadă de derulare a acestuia. A fost obligată pârâta să restituie reclamanților sumele încasate în plus față de cursul valutar de la data încheierii contractului. A fost obligată pârâta la plata sumei de 1400 RON cu titlu de cheltuieli de judecată la fond și în apel apelanților.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs recurenta- pârâtă D. S.A.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La termenul din 19.09.2018, Înalta Curte a invocat excepția necompetenței materiale în soluționarea recursului de față, în raport de dispozițiile art. 97 alin. (1) și art. 483 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând excepția, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Decizia supusă recursului a fost pronunțată de către tribunal în apel.

În interpretarea și aplicarea dispozițiilor C. proc. civ., curtea de apel este instanța competentă să soluționeze recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, în litigiile vizând cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv (litigii soluționate în primă instanță de către judecătorii, în aplicarea art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ.), în timp ce Înaltei Curți îi revine competența de soluționare a recursurilor împotriva hotărârilor pronunțate de curtea de apel, în cazurile în care valoarea obiectului cererii depășește pragul de 200.000 RON.

În conformitate cu art. 97 din cod, Înalta Curte de Casație și Justiție judecă:

"I. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competența sa".

Din norma de competență citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a Înaltei Curți.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăsește în conținutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenței de atribuțiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanță, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluție legislativă diferită, prin indicarea expresă și limitativă a cazurilor de atribuire a competenței în favoarea Înaltei Curți.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, ar echivala cu nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Potrivit art. 96 pct. 3 C. proc. civ., curtea de apel judecă, ca instanță de recurs în cazurile anume prevăzute de lege, însă aceasta nu înseamnă că toate recursurile, indiferent de instanța care le-a pronunțat, vor fi soluționate de instanța supremă.

Trebuie subliniat că, nu doar în cazul competenței materiale a curții de apel ca instanță de recurs este reglementată condiționarea "în cazurile anume prevăzute de lege", ci aceasta determină capacitatea tuturor instanțelor de control judiciar de a judeca, ca instanțe de recurs: pentru tribunale la art. 94 pct. 3 C. proc. civ., pentru curțile de apel la art. 96 pct. 3 C. proc. civ. și pentru Înalta Curte de Casație și Justiție la art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Această ierarhie instituțională, rezultă în mod evident atât din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cât și din art. 94 - 97 C. proc. civ.

Din ansamblul prevederilor C. proc. civ. se poate deduce că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanțelor de judecată într-un sistem piramidal ce are la bază judecătoriile și în vârful cărora se găsește Înalta Curte de Casație și Justiție, învestirea instanțelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă, fără a se trece peste o instanță de la un nivel intermediar.

Astfel, competența de soluționare a recursurilor aparține și altor instanțe decât Înalta Curte de Casație și Justiție, aspect ce reiese și din interpretarea sintagmei "instanța ierarhic superioară" din cadrul art. 483 alin. (4) C. proc. civ., al cărui rol nu este de a conferi instanței supreme competența de a soluționa orice recurs, rolul acestei sintagme fiind cel de a crea o dihotomie între recursurile de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, pe de o parte și recursurile de competența celorlalte instanțe de control judiciar - tribunale și curți de apel, pe de altă parte.

Totodată, potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, fiind evident și în această situație că sintagma "cazurile prevăzute de lege" se referă pe de o parte la principiul legalității căii de atac și, pe de altă parte, la posibilitatea criticării la Înalta Curte de Casație și Justiție a unor hotărâri pronunțate de curțile de apel.

În aplicarea dispozițiilor legale enunțate, instanța competentă de a soluționa calea extraordinară de atac a recursului este Curtea de Apel Craiova, aceasta fiind instanța mai mare în grad față de instanța care a pronunțat decizia în apel, respectiv Tribunalul Gorj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurenta- pârâtă D. S.A. împotriva deciziei nr. 63 din 29 ianuarie 2018 pronunțată de Tribunalul GorjComercial CLUJ, secția a II-a civilă în favoarea Curții de Apel Craiova TÂRGU MUREȘ TÂRGU MUREȘ.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 septembrie 2018.