ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2561/2018

Ședința publică din data de 7 iunie 2018

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Liești la data de 14.04.2016 reclamantul A. a solicitat îndreptarea, lămurirea și completarea hotărârii pronunțată în dosarul nr. x/2015.

Prin încheierea din data de 28.06.2016, Judecătoria Liești a suspendat judecarea cererii, în baza art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., cu motivarea că a intervenit decesul unei părți, iar reclamantul nu a indicat moștenitorii.

Împotriva acestei Încheieri, reclamantul A. a exercitat calea de atac a recursului.

Prin decizia civilă nr. 20/2017 din 31.01.2017 a Tribunalului Galați, pronunțată în dosarul x/2015, a fost admisă excepția netimbrării invocată de instanță din oficiu.

A fost respins ca netimbrat recursul formulat de recurentul - reclamant A., în contradictoriu cu intimatul - pârât B., împotriva încheierii de ședință din data de 28.06.2016 pronunțată de Judecătoria Liești în dosarul nr. x/2015.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A., care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Galați, secția I civilă, sub nr. x/2015/a2.

Prin decizia civilă nr. 17/R din 10 ianuarie 2018, instanța a declinat competența de soluționare a recursului în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Competența de soluționare a cauzei a fost declinată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, în conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (3), art. 97 pct. 1 C. proc. civ. și considerentele deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 pronunțată de Curtea Constituțională.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 9 februarie 2018.

Prin rezoluția din data de 14 februarie 2018, s-a fixat termen de judecată la 7 iunie 2018 în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea cererii de recurs.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale, urmează a o admite și a declina soluționarea recursului în favoarea Curții de Apel Galați, pentru următoarele considerente:

La originea exercitării prezentului recurs se află o cerere care a declanșat procedura judiciară în fața judecătoriei, respectiv o cerere de îndreptare, lămurire și completare a unei hotărâri formulată în cadrul unui litigiu având ca obiect o contestație la executare.

Judecata acestei cereri a fost suspendată în baza art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., cu motivarea că a intervenit decesul unei părți, iar reclamantul nu a indicat moștenitorii.

Împotriva acestei hotărâri reclamantul a formulat recurs, care a fost soluționat, printr-o decizie definitivă, de instanța superioară-Tribunalul Galați.

Potrivit art. 414 alin. (1) C. proc. civ., asupra suspendării judecării procesului, instanța se va pronunța prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat, la instanța ierarhic superioară; iar conform alin. (2) al acestui text de lege împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea, se poate declara recurs cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului.

Așadar, recursul împotriva încheierii de suspendare se judecă de instanța superioară celei care a pronunțat hotărârea, cum s-a procedat și în speță; în același sens sunt și dispozițiile art. 483 alin. (4) C. proc. civ.

Ulterior, reclamantul a declarat recurs împotriva acestei din urmă hotărâri, care formează obiectul căii extraordinare de atac pendinte.

În cauză, nu se poate reține susținerea Curții de Apel Galați în sensul că toate recursurile trebuie să ajungă la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru ca aceasta să poată examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Aceasta rezultă, pe de o parte, chiar din conținutul dispozițiilor alin. (3) al art. 483 C. proc. civ., care se referă la examinarea recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție "în condițiile legii", aceasta însemnând că Înalta Curte de Casație și Justiție examinează recursurile care sunt în competența sa "în condițiile legii", adică examinează recursurile în cauzele care pornesc în primă instanță de la tribunale, iar pe de altă parte, rezultă din prevederile alin. (4) ale aceluiași articol, care nu a fost declarat neconstituțional, care arată, în mod expres, că recursul se poate soluționa de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile anume prevăzute de lege, or, așa după cum s-a arătat mai sus, în speța de față avem de-a face cu un caz anume prevăzut de lege.

De altfel, potrivit dispozițiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Așadar, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența generală de a judeca recursurile împotriva hotărârilor curților de apel, iar pentru a judeca recursurile împotriva altor hotărâri trebuie să avem un caz expres prevăzut de lege, situație ce nu se regăsește în speța de față.

Înalta Curte constată că numai recursurile reglementate de legiuitor pot face obiectul examinării la instanța supremă și că, pe lângă necesitatea existenței normative a recursului, este important a se avea în vedere condițiile exercitării respectivei căi de atac, în lumina art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Din dispoziția legală menționată rezultă faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a instanței supreme.

Așadar, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel cum este formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

Hotărârile ce pot fi cenzurate de instanța supremă se determină conform normei de competență stabilită de art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Așadar, potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ. pentru a fi competentă Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului, este necesar să existe o hotărâre a curții de apel sau o prevedere expresă a legii în acest sens.

Or, speța supusă judecății nu se regăsește în niciuna dintre aceste ipoteze fiind vorba de o hotărâre pronunțată de tribunal în cadrul unei cereri de recurs formulate împotriva unei încheieri prin care cauza a fost suspendată în baza art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în privința căreia nu există o dispoziție legală expresă atributivă de competență în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Nu în ultimul rând, se impune precizarea faptului că în cauză nu se poate pune în discuție aplicabilitatea deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30.05.2017, întrucât, aceasta ar fi relevantă într-un alt context decât cel al competenței ratione materiae de soluționare a recursului, anume cel al admisibilității căii extraordinare de atac.

Totodată, este de remarcat faptul că în sistemul dreptului procesual civil românesc nu se poate "trece" peste un grad de jurisdicție, în sensul că în nicio o normă legală, inclusiv în C. proc. civ., nu regăsim vreo dispoziție care să permită "sărirea" vreunei instanțe imediat superioare celei care a pronunțat hotărârea atacată, regula fiind aceea că în cazul căilor de atac de reformare, instanța competentă este cea imediat superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Mai mult, o interpretare care să atribuie competența de drept comun a Înaltei Curți de Casație și Justiție în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna crearea, pe cale jurisprudențială, a unei norme noi de competență, situație ce ar fi în contradicție cu dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție și cu cele ale art. 122 C. proc. civ.

Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, va admite excepția de necompetență și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Galați.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 20/2017 din 31 ianuarie 2017, pronunțate de Tribunalul Galați, secția I civilă, în dosarul nr. x/2015, în favoarea Curții de Apel Galați.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iunie 2018.