ÎCCJ, Decizia nr. 135/2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

Prin încheierea din 26 mai 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a dispus, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., suspendarea judecării cererii de revizuire, constatând că niciuna dintre părți nu s-a înfățișat la strigarea pricinii și nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Împotriva încheierii menționate a declarat recurs revizuentul A., criticând faptul că încheierea i-a fost comunicată nesemnată. Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători sub nr. x/2020.

În temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) și ale art. 237 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate admisibilitatea căii de atac deduse judecății în speță.

Potrivit art. 129 din Constituția României, "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii".

Conform art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".

În raport cu principiile statuate prin textele menționate, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii.

În cauză, recursul a fost declarat împotriva unei încheieri de suspendare a judecării cauzei, în privința căreia sunt incidente dispozițiile art. 414 alin. (1) din C. proc. civ., conform cărora:

"Asupra suspendării judecării procesului instanța se va pronunța prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat, la instanța ierarhic superioară. Când suspendarea a fost dispusă de Înalta Curte de Casație și Justiție, hotărârea este definitivă."

Potrivit dispozițiilor citate, încheierea ce formează obiectul prezentului recurs, este o hotărâre definitivă, care nu este supusă recursului în sensul art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau altor dispoziții legale.

Se constată, așadar, că recursul declarat nu este admisibil, ca urmare a neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 483 din C. proc. civ., cu referire la existența unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale, determinate ca atare de lege.

Recunoașterea unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, ar constitui o încălcare a principiului legalității căilor de atac, consacrat expres de dispozițiile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României, neobservarea acestora fiind sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva încheierii din 26 mai 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva încheierii din 26 mai 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 12 aprilie 2021.