ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1992/2018

CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1992/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1922 din 13.09.2017 pronunțată în dosarul nr. 2124/263/20J'6, Judecătoria Motru a decis următoarele:

A admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtele Agenția Națională pentru Resurse Minerale și Ministerului Economiei Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, cu sediul în București, și respinge cererea față de aceste pârâte.

A respins excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocate de pârâta Societatea A. S.A.

A admis în parte cererea principală formulată de reclamanții B. și C., în contradictoriu cu pârâta Societatea A. S.A., așa cum a fost precizată, și a fost obligată pârâta la plata sumei de 188.919 iei, reprezentând valoarea de reconstrucție a imobilelor proprietatea reclamanților și la plata sumei de 10.884 RON reprezentând cheltuieli de judecată;

A respins cererea reconvențională formulată de pârâta - reclamantă reconvențional SC A. S.A. în contradictoriu cu rec! amanții-pârâți reconvențional B. și C.

Prin decizia nr. 151 din 01 februarie 2018, Tribunalul Gorj, secția I civilă, a respins, ca nefondat, apelai declarat de pârâta Societatea A. S.A. împotriva sentinței menționate.

Decizia a fost dată cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.

Împotriva acestei, decizii pârâta SC A. S.A. a declarat recurs, care a fost înaintat; spre soluționare, Înaltei Curți de Casație și Justiție.

S-a fixat termen de judecată la 23 mai 2018 în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în judecarea cererii de recurs.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței sale materiale în soluționarea recursului, în raport de dispozițiile art. 97 pct. (1) coroborate cu art. 5 alin. (3) și art. 483 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând excepția, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă:

"1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competența sa".

Din norma de competență citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a Înaltei Curți.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța care a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăsește în conținutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenței de atribuțiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanță, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluție legislativă diferită, prin indicarea expresă și limitativă a cazurilor de atribuire a competenței în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, ar echivala cu nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Constatări similare se impun și în privința art. 483 alin. (3) C. proc. civ., care prevede că "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Nici această normă nu conține o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe, formulare ce s-ar fi impus dacă legiuitorul ar fi intenționat consacrarea Înaltei Curți ca instanță de drept comun pentru soluționarea recursurilor.

Rațiunea normei rezidăm explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curți îi revine prin lege competența de soluționare a recursului. De altfel, același scop îi urmărește și recursul soluționat de alte instanțe de recurs decât Înalta Curte, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia "Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător",

Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea și aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituție, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competență în soluționarea recursurilor» în absența unei norme exprese de competență în acest sens. Astfel, art. 126 alin. (3) din Constituție prevede că acest roi se exercită de către Înalta Curte de Casație și Justiție "potrivit competenței sale".

Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apei și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.

Pornind de Sa această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu este prevăzută în mod expres competența Înaltei Curți de Casație și Justiție de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel.

Noul C. proc. civ. păstrează principiul ierarhiei instanțelor, astfel încât, coroborând acest principiu cu dispozițiile art. 483 alin. (4) din C. proc. civ., curțile de apel sunt competente să soluționeze recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, procedând ia examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.

Cum în speță, judecătoria a fost instanța învestită cu soluționarea fondului, iar soluționarea în apel a cauzei a realizat-o tribunalul, rezultă că nu este incidență norma art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care reglementează competența în materia recursului a instanței supreme.

O altfel de interpretare care să atribuie competența de drept comun a instanței supreme în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna, în realitate, crearea pe cale jurisprudențială, a unei norme noi de competență, în contradicție cu dispozițiile constituționale (conform art. 126 alin. (2) din Constituție "competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege") și cu cele ale art. 122 C. proc. civ. ("reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod"), în aplicarea acestor norme, competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apei de către Tribunalul Gorj revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Craiova, instanță în favoarea căreia Înalta Curte urmează a declina competența de soluționare a recursului, văzând și dispozițiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Declină în favoarea Curții de Apel Craiova competența de soluționare a recursului declarat de pârâta Societatea A. S.A. împotriva deciziei nr. 151 din 1 februarie 2018 a Tribunalului Gorj, secția I civilă,

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23.05.2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2399/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1678 din 14 iulie 2017, Judecătoria Motru a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Agenției Naționale pentru Resurse Minerale și a
ÎCCJ 2018-04-19
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1369/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 1677 din data de 14 iulie 2017 pronunțată de Judecătoria Motru, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor Agenția Națională pentru Resurse Min
ÎCCJ
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2464/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2056 din data de 2 octombrie 2017 pronunțată de Judecătoria Motru, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâta Societatea A. S.A. S-a admi
ÎCCJ
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2400/2018
Prin sentința civilă nr. 2358 din 23 octombrie 2017, Judecătoria Motru a admis excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de Ministerul Economiei și, pe cale de consecință, a respins acțiunea față de acest pârât. A admis excepția
ÎCCJ 2018-03-22
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 986/2018
. și A., în contradictoriu cu pârâta SC C. SA. A obligat pârâta-reclamantă reconvențional SC C. SA la plata către reclamanții-pârâți reconvențional, a sumei de 186.938 RON. A obligat pârâta reclamantă reconvențional SC C. SA la plata sumei
Sursă