ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 78/2020
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 78/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la 19 noiembrie 2019, revizuentul A. a solicitat revizuirea Deciziei civile nr. 1981 din 7 noiembrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.
În motivarea cererii, revizuentul a redat situația privind fondul pretențiilor sale, precum și hotărârile judecătorești prin care au fost soluționate litigiile sale.
Examinând admisibilitatea cererii de revizuire din perspectiva dispozițiilor art. 322 alin. (1) C. proc. civ., chestiune pusă în discuția părților la termenul de dezbateri din 16 ianuarie 2020, Înalta Curte reține următoarele:
Revizuirea este o cale de atac extraordinară, ce permite retractarea unei hotărâri numai pentru cauzele strict și limitativ prevăzute de lege.
Potrivit dispozițiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ., "dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază".
Prin cererea dedusă prezentei judecăți, revizuentul a solicitat revizuirea Deciziei civile nr. 1981 din 7 noiembrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care i-a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată împotriva Deciziei nr. 1625 din 3 octombrie 2019 pronunțată de aceeași instanță, în Dosar nr. x/2019.
Conform dispozițiilor art. 322 alin. (1) C. proc. civ. 1865, revizuirea se poate formula împotriva unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul.
Hotărârea supusă revizuirii în prezenta cauză nu se încadrează în prima ipoteză a dispozițiilor legale menționate, nefiind o hotărâre pronunțată de o instanță de fond sau apel, dar nici în cea de a doua condiție, aceea ca hotărârea atacată să fie pronunțată de o instanță de recurs.
În cauza dedusă judecății, prin hotărârea atacată a fost respinsă, ca inadmisibilă, o altă cerere de revizuire, această hotărâre neîncadrându-se printre cele prevăzute de dispozițiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ., pentru a fi susceptibilă de a fi atacată pe calea revizuirii.
Așa fiind, Curtea va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 1981 din 7 noiembrie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2019.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2020.