Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 04.06.2014
admis

ÎCCJ, Secția I civilă

HOTĂRÂRE
04.06.2014
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Se referă de magistratul asistent asupra faptului că strămutarea a fost legal timbrată, iar potrivit programului de evidența informatizată a instanțelor, dosarul a cărui strămutare se solicită are termen la data de 18 iunie 2014. Petenții M.M.V.P. și M.O., având pe rând cuvântul, solicită admiterea cererii de strămutare pentru motivele invocate în scris, pe care le susțin și verbal. Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de admitere a cererii de strămutare. Analizând cererea,

D I S P U N E Admite cererea formulată de petenții M.M.V.P. și M.O., prin care solicită strămutarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 7372/328/2009 al Tribunalului Cluj, secția civilă. Strămută judecarea cauzei de la Tribunalul Cluj, secția civilă, la Tribunalul Sibiu. Păstrează actele de procedură îndeplinite de instanță înainte de strămutare. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iunie 2014.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă