Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 05.12.2019

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2392/2019

HOTĂRÂRE
05.12.2019
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2392/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

D E C I D E Anulează recursul declarat de contestatorul A. împotriva Încheierii de ședință din 6 iunie 2019 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2017. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 decembrie 2019. GGC - CL

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-12-05
1,00
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2397/2019
Asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, a fost înregistrat recursul declarat de recurentul A. împotriva Încheierii din 28 februarie 2019, pronunțată de Tribun
ÎCCJ 2019-12-05
1,00
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2394/2019
Asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, a fost înregistrat recursul declarat de recurentul A. împotriva Încheierii din 12 iunie 2019, pronunțată de Tribunalul
ÎCCJ 2019-12-05
1,00
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2395/2019
Asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, a fost înregistrat recursul declarat de recurentul A. împotriva Încheierii din 26 iunie 2019, pronunțată de Tribunalul
ÎCCJ 2019-12-05
1,00
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2396/2019
Asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, a fost înregistrat recursul declarat de recurentul A. împotriva Încheierii din 25 februarie 2019, pronunțată de Tribun
ÎCCJ 2019-09-19
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1449/2019
Asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, a fost înregistrat recursul declarat de recurentul A. împotriva Încheierii din 14 martie 2019 pronunțată de Tribunalul
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă