ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 536/2021

Analizând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din data de 16 septembrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a dispus suspendarea judecății cererii de revizuire formulată de petentul A. împotriva deciziei civile nr. 330 din 01 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă în dosarul nr. x/2020, potrivit dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., având în vedere că petentul nu a cerut judecarea cauzei în lipsă și nici nu s-a prezentat la dezbateri.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs petentul A., la data de 24 septembrie 2020.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 07 octombrie 2020 și repartizat aleatoriu, spre soluționare, completului de filtru nr. 10.

Prin recursul formulat, neîncadrat în drept, recurentul a arătat că actul procedural, constând într-o încheiere de ședință, nu este semnat, fiind încălcate dispozițiile art. 426 alin. (5) și art. 427 C. proc. civ., precum și dispozițiile cuprinse în Regulamentul de ordine interioară al instanțelor, situație față de care acesta este lovit de nulitate, neputând fi luat în considerare.

A arătat, totodată, că solicită desființarea hotărârii și sesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la săvârșirea infracțiunilor de neglijență în serviciu și santaj, săvârșite de către magistrații acestei instituții.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a căii de atac.

Prin raport s-a reținut că, în opinia raportorului, recursul nu respectă cerința de formă a încadrării criticilor formulate în dispozițiile art. 488 C. proc. civ., respectiv că cererea de recurs nu cuprinde motive de nelegalitate care să vizeze hotărârea atacată, cerință a cărei lipsă este sancționată cu nulitatea potrivit art. 486 alin. (3) din C. proc. civ.

Raportul întocmit la data de 13 noiembrie 2020, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în complet de filtru și comunicat părților.

Nu s-a formulat punct de vedere la raport.

Examinând recursul, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepția nulității recursului reținută prin raport, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din același act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Așadar, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

În cauză, prin motivele de recurs, recurentul A. nu a arătat în ce constă nelegalitatea încheierii atacate, prin raportare la soluția pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, care a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., ci s-a limitat să învedereze că încheierea comunicată nu este semnată, contrar dispozițiilor art. 426 alin. (5) și art. 427 C. proc. civ. și Regulamentului de ordine interioară al instanțelor de judecată.

Având în vedere că recurentul nu a arătat care sunt criticile care susțin nelegalitatea încheierii atacate, iar în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate din oficiu, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de recurs dedusă judecății nu îndeplinește cerințele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 486 alin. (3) din același act normativ.

Cu privire la aspectele referitoare la lipsa semnăturii membrilor completului de judecată de pe exemplarul hotărârii care i-a fost comunicată, Înalta Curte reține că potrivit art. 426 alin. (6) din C. proc. civ. și art. 131 alin. (5) din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015, hotărârea judecătorească se întocmește în două exemplare originale, dintre care unul se atașează la dosarul cauzei, iar celălalt se depune spre conservare la dosarul de hotărâri al instanței.

De asemenea, potrivit art. 427 alin. (1) din C. proc. civ. și art. 131 alin. (8) din același regulament, hotărârea se comunică din oficiu părților, în copie, chiar dacă este definitivă.

Ca atare, împrejurarea că exemplarul comunicat, identic cu cel aflat la dosarul cauzei, nu poartă semnăturile completului de judecată se explică prin aceea că, potrivit dispozițiilor legale mai sus indicate, hotărârea se redactează doar în două exemplare originale, purtând semnăturile membrilor completului de judecată.

Referitor la solicitarea recurentului de sesizare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, se reține că prezenta instanță este una civilă, iar în ipoteza în care partea are suspiciuni cu privire la săvârșirea unor infracțiuni, acesta este îndreptățit să se adreseze instanței penale și să facă demersurile pe care le consideră necesare în acest sens.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii din data de 16 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de revizuentul A. împotriva încheierii din 16 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020.

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 martie 2021.