ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3853/2013

Asupra conflictului de competență constată

următoarele:

Prin

plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de

17 februarie 2012 petenta SC N.P.S. SRL a solicitat, în contradictoriu cu intimata

C.N.A.D.N.R. SA C.E.S.T.R.I.N., anularea procesului verbal de contravenție din 11

ianuarie 2012 emis de către intimată.

În motivarea cererii s-a arătat că prin

procesul verbal din 11 ianuarie 2012 petenta a fost sancționată cu amendă contravențională

în cuantum de 120,34 RON pentru că în data de 13 iulie 2011, ora 15:16 autoturismul

proprietatea sa a circulat pe raza localității Glina, jud. Ilfov - Autostrada A2

km 12+450m, fără a deține rovinietă valabilă.

Judecătoria Ploiești, prin sentința civilă

nr. 17577 din 10 decembrie 2012, în temeiul dispozițiilor art. 32 din O.G. nr. 2/2001

a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu.

La rândul său, Judecătoria Cornetu, prin

sentința civilă nr. 3731 din 16 mai 2013, în raport de prevederile art. 10 din O.G.

nr. 15/2002 astfel cum a fost modificat de legea nr. 2/2013 a declinat competența

în favoarea Judecătoriei Ploiești.

Constatându-se ivit conflictul negativ

de competență, în raport de dispozițiile art. 21 și 22 alin. (3) C. proc. civ. a

fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție.

Asupra conflictului negativ de competență

ivit, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Obiectul cauzei este plângerea contravențională

prin care a fost contestat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției

din 11 ianuarie 2012, întocmit de intimata C.N.A.D.N.R. - S.A C.E.S.T.R.I.N.

Potrivit dispozițiilor art. 32 alin.

(1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, competența soluționării

plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și aplicare

a sancțiunii aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.

Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru

degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare

a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., aduce modificări O.G. nr. 2/2001, prin

art. III alin. (2) care introduce după art. 10 din O.G. nr. 15/2002, art. 10

1

:

„prin derogare de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001 (....) plângerea, însoțită de

copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria

în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul".

Această normă de competență teritorială

derogatorie de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001 este cuprinsă în Secțiunea a 2-a

din Legea nr. 2/2013, ce poartă denumirea de Modificarea și completarea unor acte

normative în materie contravențională și în materia contenciosului administrativ

și fiscal, legiuitorul făcând așadar, distincția între cele două materii.

Însă, potrivit dispozițiilor art. XXIII

alin. (1) din Legea nr. 2/2013, cuprinse în capitolul Dispoziții tranzitorii și

finale: „procesele în primă instanță, precum și căile de atac în materia contenciosului

administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor

prezentei legi, a competenței instanțelor legal învestite se judecă de instanțele

devenite competente potrivit prezentei legi."

De asemenea, alin. (2) și (3) din art.

XXIII precizează în mod detaliat la ce instanțe și la ce cauze se referă alin. (1),

respectiv: (2) „Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția de contencios administrativ și fiscal, la data intrării în vigoare a prezentei

legi și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența curților de apel, se trimit

la curțile de apel" și (3) „Procesele în curs de judecată în primă instanță

în materia contenciosului administrativ și fiscal aflate la data intrării în vigoare

a prezentei legi pe rolul curților de apel și care, potrivit prezentei legi, sunt

de competența tribunalelor se trimit la tribunale."

Drept urmare, din interpretarea teleologică

și sistematică a dispozițiilor legii, se constată că art. XXIII din Legea nr. 2/2013

se referă în mod restrictiv la procesele în materia contenciosului administrativ

și fiscal, nu și în materie contravențională.

Așadar, de vreme ce art. XXIII nu cuprinde

dispoziții exprese cu privire la materia contravențională, prevederile Legii

nr. 2/2013 nu sunt aplicabile în această materie, chiar dacă materia contravențiilor

constituie dispoziții de drept public și nu de drept privat. Totodată, prevederile

Legii nr. 2/2013 se impun a fi interpretate în mod unitar, deoarece prin acest act

normativ se aduc modificări în mai multe materii (procedură penală, contravenții,

contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale), iar

dispozițiile art. XIII alin. (1) se referă doar la procesele în materia contenciosului

administrativ și fiscal, nefiind posibilă o interpretare extensivă, în sensul că

ar fi aplicabile și proceselor în alte materii.

Având în vedere considerentele reținute,

dispozițiile art. XIII din Legea nr. 2/2013 se aplică numai proceselor în materie

contravențională începute după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, nu și celor

în curs de soluționare.

Or, în speță, plângerea contravențională

a fost introdusă anterior adoptării Legii nr. 2/2013, la data de 17 februarie 2012.

Locul săvârșirii contravenției reținute în sarcina petentei a fost Autostrada A2

km. 12+450m, localitatea Glina, jud. Ilfov, zonă situată în circumscripția Judecătoriei

Cornetu, așa încât această instanță este competentă să soluționeze cauza, potrivit

art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, având în vedere caracterul absolut al competenței

teritoriale reglementate în materie contravențională.

Față de cele ce preced, soluționarea pricinii

este de competența Judecătoriei Cornetu, în favoarea căreia urmează a fi stabilită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 18 septembrie 2013.