ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2371/2020

Ședința publică din data de 12 noiembrie 2020

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Pe rolul Curții de Apel Timișoara a fost înregistrat dosarul nr. x/2020, având ca obiect cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 25 din 16 ianuarie 2020, pronunțate de aceeași instanță în dosarul nr. x/2018.

Prin încheierea din 3 iunie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, constatând lipsa revizuentului de la dezbateri și faptul că acesta nu a solicitat judecata în lipsă, a dispus, în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendarea judecății cererii de revizuire.

La 12 iunie 2020, revizuentul A. a declarat recurs împotriva încheierii din 3 iunie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă în dosarul nr. x/2020.

Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 24 iunie 2020, sub același număr de dosar.

Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului s-a reținut că, deși încheierea atacată este susceptibilă de recurs, conform art. 414 alin. (1) C. proc. civ., cererea de recurs nu îndeplinește condițiile de formă prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 486 alin. (3) din acest act normativ, întrucât nu cuprinde motivele de nelegalitate ale hotărârii recurate.

Astfel, în cuprinsul memoriului de recurs petentul a arătat că exemplarul de pe încheierea recurată, care i-a fost comunicat, nu poartă semnătura celor angajați în înfăptuirea actului de justiție, susținând că nu au fost respectate prevederile art. 426 și 427 C. proc. civ. și nici cele ale Regulamentului de Ordine Interioară al Instanțelor.

Din această perspectivă, în cuprinsul raportului s-a apreciat că se pune problema nulității recursului.

Raportul a fost comunicat părții la 21 iulie 2020. Recurentul nu a depus punct de vedere la raport.

Prin rezoluția din 20 octombrie 2020, s-a stabilit termen pentru soluționarea recursului la 12 noiembrie 2020, în condițiile prevăzute de art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

La acest termen de judecată, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția nulității recursului, rămânând în pronunțare asupra acesteia.

Examinând recursul în raport de excepția de nulitate, a cărei analiză este prioritară, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea lor; conform art. 487 din același act normativ, recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs.

Art. 489 alin. (1) C. proc. civ. stipulează că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, iar alin. (2) al aceluiași articol prevede că sancțiunea nulității intervine și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același act normativ.

Examinând motivele expuse de recurent în cererea de recurs, Înalta Curte constată că acesta a criticat încheierea atacată din perspectiva faptului că exemplarul ce i-a fost comunicat nu poartă semnătura membrilor completului care a pronunțat-o.

Aceste aspecte, evidențiate în cuprinsul memoriului de recurs, nu reprezintă critici de nelegalitate ale încheierii recurate, care să permită încadrarea în vreunul dintre motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ., criticile vizând, în realitate, exemplarul încheierii ce i-a fost comunicat recurentului, conform dispozițiilor art. 427 alin. (1) din actul normativ menționat.

Or, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.

Astfel, cererea de recurs trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise motivelor de recurs reglementate de lege, evidențiază nelegalitatea hotărârii.

Prin nemotivarea căii de atac, în cauză intervine sancțiunea expres prevăzută de lege, respectiv nulitatea recursului, ce poate fi constatată în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

În concluzie, reținând că motivele expuse în cuprinsul cererii de recurs nu reprezintă critici de nelegalitate a hotărârii recurate, care să permită încadrarea în vreunul dintre cazurile de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ., în condițiile prevăzute de art. 493 alin. (5), coroborate cu cele ale art. 489 din același act normativ, constatând că nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate de instanță, din oficiu, Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea prevăzută de 486 alin. (3) C. proc. civ., respectiv anularea căii de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 3 iunie 2020 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, pronunțate în dosarul nr. x/2020.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 noiembrie 2020.