ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 891/2018

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1793 din 23.06.2017, pronunțată de Judecătoria Drobeta Tumu Severin, s-a admis acțiunea formulată de contestatoarea A. S.A, în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.R.L, s-a dispus întoarcerea executării silite și a fost obligată intimata ia plata sumei de 13.500 RON către reclamanta-contestatoare, reprezentând cheltuieli de judecată ca urmare a reducerii acestora prin sentința civilă nr. 3347 din 05.11.2034 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin și efectuate în Dosarul de executare nr. x/E/2014 al BEJ C. A fost obligată intimata la 58 RON cheltuieli de judecată către con testatoare.

Apelul declarat de intimata S.C. B. S.R.L. împotriva acestei sentințe a fost respins de Tribunalul Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 318 din data de 14 noiembrie 2017.

Împotriva acestei din urmă decizii, pârâta S.C. B. S.R.L. a declarat recurs, înregistrat la Tribunalul Mehedinți la data de 15 ianuarie 2018.

Tribunalul Mehedinți a înaintat, la data de 22 ianuarie 2018, cererea de recurs, împreună cu dosarul, spre soluționare, Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 29.01.2018.

Prin rezoluția din 31.01.2018, s-a fixat termen la 20 martie 2018, în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției de necompeiență, pe care o va admite, în considerarea următoarelor argumente:

Decizia supusă recursului a fost pronunțată de tribunal în apel într-un litigiu având ca obiect întoarcere executare, a cărui competență de soluționare aparține în primă instanță, potrivit art. 651 alin. (3) din C. proc. civ., judecătoriei.

În ceea ce privește interpretarea și aplicarea în cauză a dispozițiilor C. proc. civ., în conformitate cu art. 97 din cod, Înalta Curte de Casație și Justiție judecă:

"1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competența sa".

Din norma de competență citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materîae a instanței supreme.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 din C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, ar echivala cu nesocotirea conținutului expres al normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a acesteia, ajungându-se la crearea unei reguli noi de competență, prin adăugare la lege. Or, potrivit art. 122 C. proc. civ.:

"Reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Nici art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., normă ce reglementează natura și scopul căii extraordinare de atac în cadrul căreia se realizează controlul de legalitate, nu poate conduce la o altă interpretare, a unei competențe de drept comun în materia recursului, care ar aparține instanței supreme.

Astfel, potrivit textului menționat, "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Rezultă că norma art. 483 alin. (3) din C. proc. civ. are ca obiect de reglementare natura și scopul recursului, cale extraordinară de atac în cadrul căreia se realizează controlul de legalitate.

În acest context, neexistând o legală învestire a Înaltei Curți de Casație și Justiție, judecata cauzei va fi declinată către Curtea de Apel Craiova, căreia îi aparține competența, ca instanță ierarhic superioară celei care a pronunțat decizia în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competența de soluționare a recursului declarat de pârâta S.C, B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 318 din data de 14 noiembrie 2017 a Tribunalului Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în favoarea Curții de Apel Craiova.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 martie 2018.