ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.10.2020

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2072/2020

HOTĂRÂRE
14.10.2020
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2072/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 14 octombrie 2020

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin încheierea din 11 iunie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, având în vedere lipsa nejustificată a recurentului și faptul că nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, a dispus, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., suspendarea judecării recursului formulat de A. împotriva încheierii de suspendare din 18 noiembrie 2019 pronunțate de Tribunalul Arad.

Prin cererea transmisă, prin poșta electronică, la 24 iunie 2020, înregistrată la 25 iunie 2020 pe rolul Curții de Apel Timișoara, A. a declarat recurs împotriva încheierii din 11 iunie 2020 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la 06 iulie 2020, sub nr. x/2019/a2 și repartizat aleatoriu, spre soluționare, Completului de judecată nr. 6.

Recurentul a solicitat admiterea recursului și desființarea încheierii atacate.

Recurentul și-a exprimat nemulțumirea față de împrejurarea că încheierea atacată, care i-a fost comunicată la 24 iunie 2020, nu este semnată, fiind încălcate, în opinia sa, dispozițiile art. 426 C. proc. civ.

A susținut că lipsa semnăturilor de pe încheiere poate atrage nulitatea actului de procedură, precum și răspunderea penală a celor angajați în înfăptuirea actului de justiție, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neglijență în serviciu, prevăzută de art. 298 din C. pen.

Învestită cu soluționarea recursului, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a procedat, la 21 iulie 2020, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, potrivit art. 493 din C. proc. civ.

Prin raport, s-a reținut că cererea de recurs nu îndeplinește cerința de formă prevăzută de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ. cu privire la indicarea motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază recursul, prevăzută sub sancțiunea nulității de art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., iar partea are deschisă calea de atac a recursului împotriva încheierii din 11 iunie 2020 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.

Prin rezoluția din 22 iulie 2020, s-a dispus comunicarea raportului recurentului, pentru ca acesta să formuleze, în scris, punct de vedere, în condițiile prevăzute de art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Potrivit dovezii de înmânare aflate la dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat recurentului la 10 august 2020.

Recurentul nu și-a exprimat poziția procesuală prin formularea, în scris, a unui punct de vedere la raport.

Prin rezoluția din 16 septembrie 2020, față de dispozițiile art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., s-a fixat termen de judecată la 14 octombrie 2020, completul filtru nr. 6, în camera de consiliu, fără citarea părților, în vederea analizării admisibilității în principiu a recursului.

În considerarea caracterului său de cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Corelativ, art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ. stabilește că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar art. 489 alin. (1) din același act normativ prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, afară de cazul în care instanța de judecată ar invoca din oficiu motive de ordine publică.

Interpretarea acestor prevederi legale impune, totodată, și concluzia că cerința motivării recursului implică, în mod necesar, ca recurentul să formuleze critici de nelegalitate prin raportare directă la soluția și motivele cuprinse în hotărârea recurată. Prin urmare, cererea de recurs trebuie să se constituie într-o critică pertinentă a hotărârii atacate, fiind necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în acelea prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. și, în același timp, să se raporteze la ceea ce s-a statuat prin hotărârea recurată pentru ca instanța învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judecătoresc eficient.

Când motivele de fapt ale recursului nu satisfac aceste exigențe, referindu-se la aspecte străine de soluția dispusă prin hotărârea recurată și de considerentele care susțin în mod necesar această soluție, trebuie considerat că cerința motivării recursului nu este îndeplinită, acesta fiind lovit de nulitate.

În litigiul pendinte, se reține că, prin cererea de recurs formulată, recurentul își exprimă nemulțumirea generată de împrejurarea că exemplarul de pe încheierea recurată, ce i-a fost comunicat, nu este semnat, aspect care vizează modalitatea de comunicare a încheierii și nu nelegalitatea acesteia.

De altfel, criticile se referă în realitate la copia actului procedural comunicat recurentului-petent în conformitate cu dispozițiile art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Procedând într-o asemenea manieră, recurentul nu a indicat în concret care sunt motivele de nelegalitate ce pot fi imputate încheierii atacate și nici nu a formulat critici, care, circumscrise motivelor de recurs prevăzute de lege, să poată susține nelegalitatea actului de procedură atacat.

În condițiile în care motivele de fapt ale recursului sunt străine de acelea expres și limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., sancțiunea care intervine, în sensul prevederilor art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., este cea a nulității, care operează nu doar atunci când recursul este nemotivat, ci și atunci când criticile propriu-zise nu sunt susceptibile de încadrare în motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

Cum, în cauză, nu pot fi reținute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) din C. proc. civ., motive de ordine publică, pentru argumentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) din același act normativ, va constata nul recursul declarat de A. împotriva încheierii din 03 iunie 2020, pronunțată Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

Constată nul recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii de ședință din data de 11 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 octombrie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-10-14
1,00
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2073/2020
Ședința publică din data de 14 octombrie 2020 După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Încheierea pronunțată de Curtea de Apel Timișoara Prin încheierea din 11 iunie 2020, pronunțată în dosar
ÎCCJ 2020-10-14
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2074/2020
Ședința publică din data de 14 octombrie 2020 După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Încheierea pronunțată de Curtea de Apel Timișoara Prin încheierea din 03 iunie 2020, pronunțată în dosar
ÎCCJ 2020-10-14
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2075/2020
Ședința publică din data de 14 octombrie 2020 După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Încheierea pronunțată de Curtea de Apel Timișoara Prin încheierea din 03 iunie 2020, pronunțată în dosar
ÎCCJ 2020-10-14
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2071/2020
Ședința publică din data de 14 octombrie 2020 După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Încheierea pronunțată de Curtea de Apel Timișoara Prin încheierea din 03 iunie 2020, pronunțată în dosar
ÎCCJ 2021-01-13
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 13/2021
După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Încheierea pronunțată de Curtea de Apel Timișoara Prin încheierea din data de 23 iunie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019.1, Curtea de Apel Timișo
Sursă