ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1567/2020
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1567/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Ședința publică din data de 16 iulie 2020
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Încheierea pronunțată de Curtea de Apel Timișoara
Prin încheierea din 6 iunie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a dispus, în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., suspendarea judecării recursului declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 25 februarie 2019, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2019, având în vedere lipsa nejustificată a recurentului și împrejurarea că acesta nu a solicitat judecata în lipsă.
Decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs
Prin decizia nr. 1944 din 5 noiembrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a constatat nul recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 6 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă
Decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în prima revizuire
Prin decizia nr. 82 din 16 ianuarie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 1944 din 5 noiembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.
Calea de atac formulată în cauză
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 24 februarie 2020, sub nr. x/2020, revizuentul A. a solicitat, în temeiul art. 509 alin. (1) din C. proc. civ., revizuirea deciziei nr. 82 din 16 ianuarie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.
În motivarea cererii, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) din C. proc. civ., revizuentul A. a arătat că actul procedural, astfel cum i-a fost comunicat, trebuia să poarte semnătura celor menționați în cuprinsul său. Or, lipsa semnăturilor de pe decizie poate atrage nulitatea actului de procedură, în conformitate cu dispozițiile art. 426 alin. (5) și art. 427 din C. proc. civ., precum și cele cuprinse în Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, și răspunderea penală a celor angajați în înfăptuirea actului de justiție sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de neglijență în serviciu, prevăzută de art. 249 din C. pen., respectiv de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen.
II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție
Examinând admisibilitatea cererii de revizuire prin prisma dispozițiilor art. 509 din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Revizuirea poate fi formulată doar împotriva hotărârilor judecătorești expres și limitativ prevăzute de art. 509 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., în caz contrar, ar fi încălcat principiul legalității căii de atac, prevăzut de art. 457 alin. (1) din același cod, potrivit căruia căile de atac pot fi exercitate numai dacă sunt prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.
În același sens, dispozițiile art. 513 alin. (5) din C. proc. civ. prevăd că hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.
În speța dedusă judecății, prin decizia nr. 82 din 16 ianuarie 2020, ce face obiectul prezentei căi extraordinare de atac, Înalta Curte a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 1944 din 5 noiembrie 2019, pronunțată în procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 alin. (5) din C. proc. civ.
Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., "În cazul în care completul este unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că motivele de casare și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac (...)."
Rezultă că legiuitorul a stabilit ca deciziile pronunțate în condițiile art. 493 alin. (5) din C. proc. civ. să nu fie supuse niciunei căi de atac, ceea ce conduce la concluzia că aceste hotărâri nu pot fi atacate cu revizuire sau contestație în anulare, iar căile de atac împotriva hotărârilor care constată o atare inadmisibilitate devin, la rândul lor, inadmisibile.
Astfel fiind, în condițiile în care decizia nr. 1944 din 5 noiembrie 2019 a a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, ce a declanșat exercitarea primei cereri de revizuire, nu are deschisă această cale de atac, întrucât este pronunțată în procedura de filtrare a recursului în condițiile art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., rezultă că nici decizia ulterioară prin care s-a soluționat respectiva cale extraordinară de atac, anume decizia nr. 424 din 13 februarie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, nu este supusă unei atare căi de atac.
În consecință, având în vedere dispozițiile art. 513 alin. (3) și (5) din C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) din același cod, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 82 din 16 ianuarie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2019.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 82 din 16 ianuarie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2019.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 iulie 2020.