ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.04.2018

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1194/2018

HOTĂRÂRE
18.04.2018
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1194/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 18 aprilie 2018

Asupra recursului de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra Neamț la data de 18.12.2012 sub nr. x/2012, contestatoarea A. a solicitat în contradictoriu cu intimatele B. S.A. și S.C. C. S.R.L. prin lichidator judiciar C.I.I. D. să se constate nulitatea absolută a trei bilete la ordin emise de S.C. C. pe care le-a anexat, întocmite cu ocazia acordării unui credit de către pârâtă în anul 2006, conform convenției nr. 14/4.05.2006, în sumă de 25.000 euro, credit acordat pentru o perioadă de 5 ani.

Contestatoarea a formulat la data de 14.06.2013 o completare a acțiunii învederând că solicită eliminarea prevederilor din convenția de creditare nr. 14/IT/4.05.2006 privind persoana fizică A. stipulate la pag. 3/12 pct. 7,a) deoarece aceasta în calitate de persoană fizică nu figurează ca parte în contract, fiind înșelată de instituția bancară și, în consecință, anularea din contractul de credit a mențiunii de la pct. 7 lit. a) la pag. 3/12, respectiv "împrumutatul va emite în favoarea băncii 3 bilete la ordin în alb stipulate "fără protest" și avalizate de dna A.".

Prin sentința civilă nr. 4384 din 18.12.2015 Judecătoria Piatra Neamț a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta B. S.A, având ca obiect constatare clauze abuzive.

Tribunalul Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal prin sentința civilă nr. 32/AC din 22.01.2018 a respins ca nefondată cererea de repunere în termen; a admis excepția tardivității formulării apelului și a respins ca tardiv formulat apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 4384 din 18.12.2015 pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț, în contradictoriu cu intimatele-pârâte E. S.A. (fosta B. S.A.), și S.C. C. S.R.L., prin lichidator judiciar C.I.I. D..

Împotriva acestei sentințe reclamanta A. a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Neamț la 05 martie 2018, iar prin adresa din 08 martie 2018 dosarul de recurs a fost înaintat către Înalta Curte de Casație și Justiție, unde a fost înregistrat la 12 martie 2018.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 13 aprilie 2018 intimata-pârâtă E. S.A. a invocat excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului și a solicitat să se dispună declinarea cauzei, spre competentă soluționare Curții de Apel Bacău.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 137 alin. (1) raportat la art. 158 alin. (1) C. proc. civ. din 1865, excepția necompetenței materiale invocată de intimata-pârâtă E. S.A., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 4 pct. 1 C. proc. civ. din 1865, "Înalta Curte de Casație și Justiție judecă: recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel și a altor hotărâri, în cazurile anume prevăzute de lege".

În temeiul acestui text de lege, Înalta Curte de Casație și Justiție este instanța competentă să soluționeze recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel.

Potrivit dispozițiilor art. 3 pct. 3 C. proc. civ. din 1865, "curțile de apel judecă: ca instanțe de recurs, recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel sau împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de tribunale, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului, precum și în orice alte cazuri expres prevăzute de lege".

Prevederile legale anterior menționate consacră exclusivitatea de competență a curților de apel în soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel și a hotărârilor pronunțate în primă instanță de tribunale.

Totodată, conform art. 299 alin. (2) C. proc. civ. din 1865, "recursul se soluționează de instanța imediat superioară celei care a pronunțat hotărârea în apel".

Acest text de lege dă expresie principiului organizării judecătorești în sistem ierarhic de tip piramidal, conform căruia învestirea instanțelor de control judiciar se face din treaptă în treaptă.

În cauză se constată că obiectul prezentului recurs îl reprezintă sentința civilă nr. 32/AC din 22 ianuarie 2018 pronunțată de Tribunalul Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în calea de atac a apelului.

Fiind atacată o hotărâre pronunțată în apel de tribunal rezultă că recursul declarat împotriva acestei hotărâri este de competența materială a curții de apel, ca instanță imediat superioară tribunalului.

Având în vedere că instanța imediat superioară Tribunalului Neamț este Curtea de Apel Bacău rezultă că soluționarea recursului declarat în prezenta cauză este de competența materială a acestei din urmă instanțe.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 137 alin. (1) raportat la art. 3 pct. 3 și art. 4 pct. 1 C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte de Casație și Justiție va admite excepția necompetenței materiale invocată de intimata-pârâtă E. S.A. și va declina competența materială de soluționare a recursului declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 32/AC din 22 ianuarie 2018 pronunțată de Tribunalul Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în favoarea Curții de Apel Bacău.

Admite excepția necompetenței materiale.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 32/AC din 22 ianuarie 2018 pronunțată de Tribunalul Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în favoarea Curții de Apel Bacău.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 aprilie 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-05-08
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1564/2018
Ședința publică din data de 8 mai 2018 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 18 martie 2015 pe rolul Judecătoriei Piatra- Neamț sub nr. x/2015, reclamantul A. a chemat-o în judecată pe pârâta B. - Suc
ÎCCJ 2018-10-18
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4446/2018
Ședința publică din data de 18 octombrie 2018 Asupra recursului de față; A. Obiectul cererii introductive. 1. Prin cererea înregistrată la data de 26 octombrie 2015, sub nr. 6818/212/2015 pe rolul Judecătoriei Constanța, reclamanta A. a che
ÎCCJ 2018-09-20
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3469/2018
achitării ratelor lunare la un curs diferit de cel din data semnării contractelor de credit; după corelarea noului grafic de rambursare cu sumele achitate până în prezent de către C.., să se dispună restituirea sumelor plătite nedatorat în
ÎCCJ 2018-04-25
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1430/2018
Ședința publică din data de 25 aprilie 2018 Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia Mare, secția Civilă la data de 07 octombrie 2015, sub dosar nr. x/2015, reclamantul A
ÎCCJ 2018-05-29
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2348/2018
Ședința publică din data de 29 mai 2018 Asupra cererii de recurs de față Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 3825/23.03.2017, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosar nr. x/2016, a fost r
Sursă