Decizia nr. 16 din 10 mai 2017

Decizia nr. 16 din 10 mai 2017

10 mai 2017

27 septembrie 2021

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Decizia nr. 16/2017 Dosar nr. 739/1/2017

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 mai 2017.

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 439 din 13/06/2017

Mirela Sorina Popescu – preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – preşedintele completului

Simona Cristina Neniţă – judecător la Secţia penală

Geanina Cristina Arghir – judecător la Secţia penală

Silvia Cerbu – judecător la Secţia penală

Ana Maria Dascălu – judecător la Secţia penală

Angela Dragne – judecător la Secţia penală

Lavinia Valeria Lefterache – judecător la Secţia penală

Ioana Alina Ilie – judecător la Secţia penală

Ionuţ Mihai Matei – judecător la Secţia penală

S-a luat în examinare sesizarea prin care judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Arad – Secţia penală solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarelor chestiuni de drept:

„1. Dacă prevederile art. 25 alin. (3) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, aşa cum au fost modificate prin Legea nr. 319/2015, prin care s-a instituit obligaţia de notificare a titularului permisului de portarmă cu 6 luni înainte de expirarea valabilităţii permisului, constituie o normă de dezincriminare, instituind o condiţie preexistentă pentru realizarea conţinutului constitutiv al infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, prevăzută de art. 342 alin. (6) din Codul penal sau, dimpotrivă, fapta rămâne infracţiune independent de îndeplinirea sau neîndeplinirea obligaţiei de notificare.

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi art. 274 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Şedinţa a fost prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Mirela Sorina Popescu.

La şedinţa de judecată a participat doamna Mihaela Ivănuş, magistrat-asistent în cadrul Secţiei penale, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 276 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de domnul procuror Cosmin Grancea.

Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, învederând obiectul Dosarului nr. 739/1/2017 aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. A menţionat că la dosar au transmis puncte de vedere curţile de apel Bacău, Braşov, Bucureşti, Cluj, Galaţi, Iaşi, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Târgu Mureş şi Timişoara, instanţele arondate acestora, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu – Facultatea de Drept şi Universitatea din Craiova – Facultatea de Drept. În continuare s-a învederat că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, care a fost înaintat părţilor la data de 20 aprilie 2017, potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală.

La data de 28 aprilie 2017, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a depus Adresa nr. 752/C/716/III-5/2017 prin care s-a comunicat că nu există în lucru nicio sesizare având ca obiect promovarea unui recurs în interesul legii cu privire la problema de drept cu care a fost sesizată instanţa, fiind depuse şi concluzii scrise în sensul respingerii sesizării ca inadmisibilă. Totodată, la data de 2 mai 2017 petentul Abate Diego a depus concluzii scrise.

Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, constatând că nu sunt cereri sau excepţii de formulat, a solicitat reprezentantului Ministerului Public să susţină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema de drept supusă dezlegării în Dosarul nr. 739/1/2017.

Reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea sesizării, ca inadmisibilă, apreciind că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege.

Este adevărat că sesizarea a fost formulată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Arad, care soluţionează cauza în ultimă instanţă (contestaţie întemeiată pe dispoziţiile art. 549

1

din Codul de procedură penală) şi, anterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii cu privire la chestiunea de drept invocată. Cu toate acestea, referitor la prima întrebare, respectiv dacă prevederile art. 25 alin. (3) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, aşa cum au fost modificate prin Legea nr. 319/2015, constituie o normă de dezincriminare, a apreciat că aceasta nu are nicio legătură cu soluţionarea cauzei.

A arătat că plângerea împotriva soluţiei procurorului a fost soluţionată de către judecătorul de cameră preliminară, cu caracter definitiv, soluţie dispusă în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul de procedură penală, întrucât fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege. Prin urmare, în procedura subsecventă, prevăzută de art. 549

1

din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară nu poate nici să pună în discuţie sau să schimbe temeiul soluţiei care a fost dată în plângerea pronunţată în procedura prevăzută de art. 340 – art. 341 din Codul de procedură penală, nici nu se poate pronunţa asupra incriminării, dezincriminării sau trăsăturilor esenţiale ale infracţiunii.

Pentru aceste considerente a apreciat că prima întrebare nu are legătură cu fondul cauzei.

Întrucât din modul în care sunt formulate întrebările reiese că răspunsul la a doua întrebare este condiţionat de un răspuns pe fond la prima întrebare, a considerat că şi a doua întrebare este inadmisibilă.

Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, reţinându-se dosarul în pronunţare.

ÎNALTA CURTE,

asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I. Titularul şi obiectul sesizării

Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Arad – Secţia penală a dispus, prin Încheierea din 14 noiembrie 2016 pronunţată în Dosarul nr. 10.869/55/2016, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 475 din Codul de procedură penală, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarelor chestiuni de drept:

„1. Dacă prevederile art. 25 alin. (3) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, aşa cum au fost modificate prin Legea nr. 319/2015, prin care s-a instituit obligaţia de notificare a titularului permisului de portarmă cu 6 luni înainte de expirarea valabilităţii permisului, constituie o normă de dezincriminare, instituind o condiţie preexistentă pentru realizarea conţinutului constitutiv al infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, prevăzută de art. 342 alin. (6) din Codul penal sau, dimpotrivă, fapta rămâne infracţiune independent de îndeplinirea sau neîndeplinirea obligaţiei de notificare.

1

din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară poate pronunţa oricare dintre soluţiile prevăzute de lege sau, dimpotrivă, încheierea prin care s-a decis cu privire la temeiul clasării este intrată în puterea lucrului judecat.”

II. Expunerea succintă a cauzei

Prin Ordonanţa nr. 321/P/2016 din 26.02.2016, Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a dispus clasarea cauzei privind pe petentul A.D. sub aspectul infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor prevăzute de art. 342 alin. (6) din Codul penal, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul de procedură penală (fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege).

Prin aceeaşi ordonanţă, în temeiul dispoziţiilor art. 315 alin. (2) lit. c) din Codul de procedură penală şi art. 112 alin. (1) lit. f) din Codul penal, s-a dispus sesizarea judecătorului de cameră preliminară cu propunerea de luare a măsurii de siguranţă a confiscării speciale.

În fapt, s-a reţinut că, la data de 18.01.2016, organele de poliţie au constatat că numitul A.D. este deţinător al permisului de armă – tip B eliberat de către I.P.J. Arad, Serviciul arme, la data de 14.10.2010, în care are înscrise 11 arme letale de vânătoare, două arme neletale şi muniţia aferentă, iar valabilitatea permisului de armă a expirat la data de 15.10.2015. S-a constatat că petentul nu s-a prezentat pentru prelungirea valabilităţii permisului de armă şi nu a depus armele şi muniţia, în termenul legal de 10 zile de la expirarea valabilităţii permisului de armă, la un armurier autorizat.

Petentul A.D. a formulat plângere împotriva ordonanţei de clasare, solicitând, în temeiul art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală, schimbarea temeiului de drept al soluţiei de clasare din art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a (fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege) în art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală (fapta nu este prevăzută de legea penală), întrucât a operat o dezincriminare a faptei prevăzute de art. 342 alin. (6) din Codul penal odată cu modificarea art. 25 alin. (3) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor prin Legea nr. 319/2015.

Prin Încheierea penală nr. 416 din 1.06.2016 judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Arad a respins, ca nefondată, plângerea petentului A.D. împotriva ordonanţei de clasare.

S-a reţinut, în esenţă, că nu a intervenit o dezincriminare a faptei în situaţia în care posesorul permisului de armă nu a fost notificat, această obligaţie suplimentară introdusă prin legea specială neavând vreun efect asupra tipicităţii faptei incriminate de dispoziţiile art. 342 alin. (6) din Codul penal. Dispoziţiile art. 25 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor urmăresc o inversare a sarcinii probei raportat la latura subiectivă a infracţiunii şi nu pot avea ca efect dezincriminarea acesteia.

Prin Încheierea nr. 2.072 din 29.09.2016, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Arad a admis propunerea parchetului formulată prin Ordonanţa de clasare nr. 321/P/2016 din data de 26.02.2016 şi, în consecinţă, în baza art. 549

1

alin. (3) lit. b) din Codul de procedură penală şi art. 112 alin. (1) lit. f) din Codul penal, a dispus luarea măsurii confiscării speciale a bunurilor ridicate de la petentul A.D. – 11 arme letale de vânătoare, 2 arme neletale şi muniţii aferente acestora.

S-a reţinut, în esenţă, că arma poate fi deţinută doar în condiţii de autorizare specială, iar petentul A.D. nu le îndeplineşte, permisul de armă fiind expirat din data de 15.10.2015, iar pentru înlăturarea stării de pericol pentru ordinea publică se impune confiscarea bunurilor.

Împotriva Încheierii nr. 2.072 din 29.09.2016 a judecătorului de cameră preliminară A.D. a formulat contestaţie.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Arad cu nr. 10.869/55/2016, iar la termenul din 14.11.2016, în baza art. 475 şi următoarele din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Arad a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

III. Opinia instanţei care a formulat sesizarea

Principiul activităţii legii penale poate avea şi excepţii. Singurele derogări posibile sunt retroactivitatea legii penale şi ultraactivitatea legii penale. De lege lata, propriu-zis, ultraactivitatea legii penale nu are incidenţă practică, deoarece strict tehnic ar însemna ca o lege veche, anterioară comiterii unei infracţiuni, să se aplice unor fapte săvârşite după ieşirea sa din vigoare. Conform art. 15 alin. (2) din Constituţia României, legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.

Din prevederile constituţionale anterior menţionate se desprind următoarele idei: în principiu, legea nu poate retroactiva; singurele legi care pot retroactiva sunt legea penală şi legea contravenţională, dacă sunt mai favorabile; legiuitorul poate adopta legi ultraactive; retroactivitatea legii penale sau contravenţionale mai favorabile este o excepţie, care poate fi limitată de legiuitor.

Legiuitorul poate restrânge retroactivitatea legii penale sau contravenţionale mai favorabile, de pildă, în materia normelor materiale procesuale funcţionând regula aplicării imediate a acestora. De asemenea, în ceea ce priveşte persoanele condamnate definitiv, legea retroactivează numai în anumite condiţii. În raport cu prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţia României, legea penală mai favorabilă este, de regulă, retroactivă, cu excepţia cazurilor în care legiuitorul a restrâns în mod expres incidenţa acesteia. În acest sens este şi practica instanţei de contencios constituţional (Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.470/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2011).

Prin înscrierea neretroactivităţii legii în Constituţia României s-a realizat o garanţie împotriva oricăror încercări de adoptare a unor legi penale retroactive. Acest principiu admite numai o singură excepţie, şi anume retroactivitatea legii mai favorabile (mai blândă). În sfera legii penale mai favorabile intră legile interpretative mai favorabile, legile privind dezincriminarea şi legile mai favorabile stricto sensu (nici legile privind regimul executărilor sancţiunilor penale nu pot avea caracter retroactiv – Decizia Curţii Constituţionale nr. 214/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 234 din 8 septembrie 1997).

În consecinţă, legea penală poate retroactiva numai dacă: este o lege care dezincriminează; este o lege penală nouă mai favorabilă (inclusiv legea interpretativă); este o lege de procedură (care se aplică imediat, indiferent de data comiterii faptei).

Având în vedere aceste considerente, s-a apreciat că, în speţă, există dezincriminare, chiar dacă printr-o lege nouă se restrânge doar sfera de incidenţă a unui anumit text, astfel încât fapta concretă comisă nu mai întruneşte condiţiile impuse de lege. În acest sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 4 din 4.03.2015, referitoare la pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 9 aprilie 2015.

S-a reţinut în acest sens, raportat la condiţiile speţei, că infracţiunea de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor prevăzută de art. 342 alin. (6) din Codul penal este o infracţiune continuă, comisă prin omisiune, care s-a consumat la data de 25.10.2015, când a expirat termenul de 10 zile socotit de la data expirării valabilităţii permisului de portarmă, şi s-a epuizat la data de 18.01.2016, data ridicării armelor şi muniţiilor, adică după intrarea în vigoare a Legii nr. 319/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, care este 14.01.2016, prin care au fost modificate prevederile art. 25 alin. (3) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor.

În consecinţă, raportat la considerentele de mai sus, s-a apreciat că, în procedura prevăzută de art. 549

1

din Codul de procedură penală, se poate pronunţa oricare dintre soluţiile prevăzute de lege, având în vedere faptul că în această procedură are loc o nouă judecată, cu un alt obiect. O susţinere contrară ar goli de conţinut această procedură distinctă prevăzută de Codul procedură penală.

IV. Punctele de vedere exprimate de către curţile de apel şi instanţele de judecată arondate

IV.1. Referitor la prima chestiune de drept, „Dacă prevederile art. 25 alin. (3) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, aşa cum au fost modificate prin Legea nr. 319/2015, prin care s-a instituit obligaţia de notificare a titularului permisului de portarmă cu 6 luni înainte de expirarea valabilităţii permisului, constituie o normă de dezincriminare, instituind o condiţie preexistentă pentru realizarea conţinutului constitutiv al infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, prevăzută de art. 342 alin. (6) din Codul penal sau, dimpotrivă, fapta rămâne infracţiune independent de îndeplinirea sau neîndeplinirea obligaţiei de notificare”, într-o opinie majoritară s-a susţinut că prevederile art. 25 alin. (3) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, aşa cum au fost modificate prin Legea nr. 319/2015, nu constituie o normă de dezincriminare a infracţiunii prevăzute de art. 342 alin. (6) din Codul penal.

S-a apreciat că dispoziţiile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, modificată şi completată prin Legea nr. 319/2015, prevăd că titularul unui permis de armă este obligat să se prezinte la structura de poliţie competentă înainte de expirarea termenului de 5 ani, fără ca această obligaţie să depindă de notificarea instituită prin alin. (3) teza finală a art. 25 din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 319/2015. Obligaţia instituită în sarcina titularului unui permis de armă prin art. 25 alin. (2) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor este independentă de obligaţia instituită în sarcina organelor de poliţie prin teza finală a art. 25 alin. (3) din aceeaşi lege. Dacă legiuitorul ar fi înţeles ca obligaţia de prezentare să fie subsecventă notificării şi să depindă de aceasta, ar fi stabilit ca termenul de prezentare să curgă de la data notificării până la expirarea termenului de valabilitate.

În atare situaţie, prin încălcarea obligaţiei instituite în sarcina titularului unui permis de armă, la expirarea termenelor prevăzute de lege, cu îndeplinirea sau nu a obligaţiei de notificare instituite prin alin. (3) teza finală a art. 25 din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 319/2015, deţinerea armei devine fără drept şi cade sub incidenţa dispoziţiilor art. 342 din Codul penal.

Conform art. 342 din Codul penal,

„(1) Deţinerea, portul, confecţionarea, precum şi orice operaţiune privind circulaţia armelor letale, a muniţiilor, mecanismelor sau dispozitivelor acestora sau funcţionarea atelierelor de reparare a armelor letale, fără drept, se pedepsesc cu închisoarea de la unu la 5 ani.

[…]

(6) Nedepunerea armei şi a muniţiei la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. […].”

Din această dispoziţie legală rezultă că titularul unui permis de armă, a cărui valabilitate nu a fost prelungită conform art. 25 din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, este obligat să depună arma şi muniţia la un armurier autorizat, în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă, în caz contrar cade sub incidenţa dispoziţiilor art. 342 alin. (6) din Codul penal.

În acest sens s-au exprimat următoarele instanţe: Curtea de Apel Bacău (Judecătoria Roman), Curtea de Apel Braşov (Tribunalul Covasna, Judecătoria Târgu Secuiesc), Curtea de Apel Bucureşti [Tribunalul Bucureşti şi judecătoriile arondate (opinie majoritară), Tribunalul Ialomiţa, Judecătoria Alexandria], Curtea de Apel Cluj (Tribunalul Cluj, Judecătoria Turda), Curtea de Apel Galaţi (Judecătoria Brăila), Curtea de Apel Iaşi (Judecătoria Vaslui), Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Ploieşti (Judecătoria Câmpina), Curtea de Apel Târgu Mureş (Tribunalul Mureş, Judecătoria Miercurea-Ciuc) şi Curtea de Apel Timişoara (Tribunalul Arad, Tribunalul Timiş, Judecătoria Reşiţa).

În opinia minoritară s-a apreciat că prevederile art. 25 alin. (3) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, modificate prin Legea nr. 319/2015, prin care s-a instituit obligaţia de notificare a titularului permisului de portarmă cu 6 luni înainte de expirarea valabilităţii permisului, constituie o normă de dezincriminare, instituind o condiţie preexistentă pentru realizarea conţinutului constitutiv al infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, prevăzute de art. 342 alin. (6) din Codul penal, deoarece legea penală mai favorabilă este, de regulă, retroactivă, cu excepţia cazurilor în care legiuitorul a restrâns în mod expres incidenţa acesteia.

În acest sens s-au pronunţat: Curtea de Apel Bacău (Judecătoria Moineşti), Curtea de Apel Braşov – opinie minoritară (Tribunalul Braşov, Judecătoria Rupea), Curtea de Apel Bucureşti (Judecătoria Turnu Măgurele, Judecătoria Urziceni), Curtea de Apel Cluj (Judecătoria Năsăud), Curtea de Apel Piteşti, Curtea de Apel Ploieşti (Tribunalul Prahova, Judecătoria Sinaia, Judecătoria Mizil), Curtea de Apel Târgu Mureş (Judecătoria Luduş, Judecătoria Odorheiu Secuiesc), Curtea de Apel Timişoara (Tribunalul Caraş-Severin).

IV.2. Referitor la cea de-a doua chestiune de drept, „În caz de dezincriminare, având în vedere prevederile art. 2 din Codul penal privind legalitatea sancţiunilor de drept penal, dacă prin încheiere, în procedura prevăzută de art. 340, art. 341 din Codul de procedură penală s-a dispus respingerea plângerii împotriva ordonanţei de clasare, clasarea fiind întemeiată pe prevederile art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul de procedură penală (fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege), în procedura prevăzută de art. 549 ind. 1 din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară poate pronunţa oricare dintre soluţiile prevăzute de lege sau, dimpotrivă, încheierea prin care s-a decis cu privire la temeiul clasării este intrată în puterea lucrului judecat”, într-o opinie majoritară s-a apreciat că, în caz de dezincriminare, dacă printr-o încheiere pronunţată în procedura prevăzută de art. 340-art. 341 din Codul de procedură penală s-a dispus respingerea plângerii împotriva ordonanţei de clasare, în procedura prevăzută de art. 549

1

din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară poate pronunţa oricare dintre soluţiile prevăzute de lege, întrucât în această procedură are loc o nouă judecată, cu un obiect distinct.

În acest sens s-au exprimat următoarele instanţe: Curtea de Apel Bacău (Judecătoria Moineşti), Curtea de Apel Braşov – opinia minoritară (Judecătoria Rupea), Curtea de Apel Bucureşti (Tribunalul Bucureşti, Judecătoria Alexandria, Judecătoria Turnu Măgurele, Judecătoria Urziceni), Curtea de Apel Cluj (Judecătoria Năsăud), Curtea de Apel Iaşi (Judecătoria Vaslui), Curtea de Apel Piteşti, Curtea de Apel Ploieşti (Tribunalul Prahova, Judecătoria Sinaia, Judecătoria Mizil), Curtea de Apel Timişoara (Tribunalul Timiş, Tribunalul Caraş-Severin).

În opinia minoritară s-a apreciat că, în caz de dezincriminare, dacă prin încheierea pronunţată în procedura prevăzută de art. 340-art. 341 din Codul de procedură penală s-a dispus respingerea plângerii împotriva ordonanţei de clasare, în procedura prevăzută de art. 549

1

din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară nu poate pronunţa oricare dintre soluţiile prevăzute de lege, încheierea prin care s-a decis cu privire la temeiul clasării fiind intrată în puterea lucrului judecat.

În acest sens s-au pronunţat: Curtea de Apel Braşov (Tribunalul Braşov, Tribunalul Covasna, Judecătoria Târgu Secuiesc), Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Cluj (Tribunalul Cluj, Judecătoria Turda), Curtea de Apel Târgu Mureş (Judecătoria Luduş, Judecătoria Odorheiu Secuiesc), Curtea de Apel Timişoara (Tribunalul Arad).

V. Examenul jurisprudenţei

V.1. Jurisprudenţa naţională relevantă

Au fost identificate hotărâri judecătoreşti în această materie la: Tribunalul Arad – Încheierea nr. 53 din 10 februarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 19.884/55/2014, Încheierea nr. 74 din 23 august 2016, pronunţată în Dosarul nr. 5.897/55/2016, Judecătoria Sinaia – Încheierea din 24 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 2.045/310/2016, Judecătoria Roman – Încheierea nr. 101 din 27 ianuarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 6.385/291/2016.

V.2. Jurisprudenţa relevantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Au fost identificate următoarele hotărâri: Încheierea nr. 1.579 din 19 noiembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 826/33/2015; Încheierea nr. 244 din 7 martie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 7.792/2/2016.

V.3. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale

Prin Decizia nr. 166/2015 a Curţii Constituţionale (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 21 aprilie 2015), printre altele, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 549

1

alin. (2) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale.

S-a admis excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 549

1

alin. (3) din Codul de procedură penală, potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunţă „în camera de consiliu, fără participarea procurorului ori a persoanelor prevăzute la alin. (2)”, este neconstituţională.

S-a admis excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 549

1

alin. (5) din Codul de procedură penală, potrivit căreia instanţa ierarhic superioară ori completul competent se pronunţă „fără participarea procurorului şi a persoanelor prevăzute la alin. (2)”, este neconstituţională.

În considerentele acestei decizii s-a reţinut că procedura specială reglementată de art. 549

1

din Codul de procedură penală vizează o atribuţie a judecătorului de cameră preliminară în care acesta decide asupra fondului cauzei, respectiv dispune cu privire la desfiinţarea unui înscris sau cu privire la confiscarea specială a unor bunuri. Aceasta, în condiţiile în care nici ordonanţa procurorului de clasare sau de renunţare la urmărire penală prin care decide cu privire la raportul de drept penal analizat şi nici încheierea judecătorului prin care se soluţionează plângerea împotriva acestor soluţii ale procurorului, în baza art. 341 din Codul de procedură penală, nu au autoritate de lucru judecat în faţa judecătorului de cameră preliminară, care urmează a se pronunţa în conformitate cu prevederile art. 549

1

din Codul de procedură penală.

V.4. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene

Nu au fost identificate decizii relevante în problema de drept analizată.

VI. Opinia specialiştilor consultaţi

Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu – Facultatea de Drept a comunicat că între elementele de tipicitate principale ale unei infracţiuni, respectiv acţiune/inacţiune, urmare şi raport de cauzalitate, mai pot exista şi alte împrejurări de care depinde tipicitatea faptei din perspectiva laturii obiective.

Infracţiunea prevăzută de art. 342 alin. (6) din Codul penal este omisivă, ceea ce înseamnă că ea se evidenţiază întotdeauna prin raportare la o acţiune determinată, care îi este cerută subiectului.

În situaţia a cărei dezlegare se solicită, acţiunea de a depune armele sau muniţiile în termenul prevăzut de art. 342 alin. (6) din Codul penal este indisolubil legată de obligaţia legală instituită prin art. 25 alin. (3) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aspect care determină reţinerea celei din urmă obligaţii ca fiind o condiţie de tipicitate a infracţiunii prevăzute de art. 342 alin. (6) din Codul penal. De altfel, s-a considerat că raţiunea acestei modificări legislative a fost aceea de a restrânge sfera conduitelor care intră sub incidenţa legislaţiei penale doar la acele situaţii în care, deşi persoana a fost notificată să se prezinte în vederea vizării permisului de armă, nu a îndeplinit această obligaţie.

În doctrină s-a arătat că suntem în prezenţa legii de dezincriminare nu doar atunci când legea nouă suprimă o incriminare, ci şi în ipoteza în care prin prevederile noii legi se restrânge sfera de incidenţă a unui anumit text astfel încât fapta concret comisă de inculpat nu mai întruneşte condiţiile impuse de acesta [F. Streteanu, Tratat de drept penal. Partea generală, vol. 1, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, pag. 265-266].

Concluzionându-se, s-a apreciat că această modificare legislativă determină, în mod evident, o dezincriminare de facto a infracţiunii prevăzute de art. 342 alin. (6) din Codul penal.

Sub aspectul celei de-a doua întrebări a cărei dezlegare se solicită s-a considerat că procedura plângerii împotriva soluţiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată este una distinctă de procedura confiscării prevăzută de art. 549

1

din Codul de procedură penală. Aşadar, judecătorul de cameră preliminară chemat să soluţioneze cererea de confiscare specială trebuie să aprecieze asupra îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege pentru dispunerea confiscării speciale, putând dispune oricare dintre soluţiile prevăzute de lege.

În măsura în care s-ar accepta ideea că soluţia definitivă, pronunţată în procedura plângerii împotriva soluţiilor procurorului de neurmărire sau netrimitere în judecată de către judecătorul de cameră preliminară, are autoritate de lucru judecat în procedura prevăzută de art. 549

1

din Codul de procedură penală, ar însemna ca aceasta să fie golită de conţinut ori lipsită de obiect, aspect inadmisibil.

Universitatea din Craiova – Facultatea de Drept a comunicat că situaţia premisă reprezintă preexistenţa unei realităţi, a unei stări de fapt ori a unei situaţii pe care se grefează infracţiunea şi în lipsa căreia aceasta nu ar putea subzista. Alături de latura obiectivă şi latura subiectivă, situaţia premisă face parte din conţinutul constitutiv al infracţiunii.

VII. Punctul de vedere exprimat de Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Cu privire la prima chestiune de drept care formează obiectul sesizării s-a apreciat că dispoziţiile art. 25 alin. (3) teza finală din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, modificate prin Legea nr. 319/2015, prin care se instituie obligaţia de notificare a titularului permisului de armă cu 6 luni înainte de expirarea valabilităţii permisului de armă, nu au ca efect dezincriminarea faptei de nerespectare a regimului armelor şi al muniţiilor prevăzute în art. 342 alin. (6) din Codul penal, în ipoteza neîndeplinirii obligaţiei de notificare.

S-a considerat că a doua chestiune de drept care formează obiectul sesizării este subsidiară în raport cu prima chestiune de drept şi, în consecinţă, opinia exprimată cu privire la prima chestiune de drept, în sensul că fapta prevăzută în art. 342 alin. (6) din Codul penal nu este dezincriminată în ipoteza neîndeplinirii obligaţiei de notificare, determină inadmisibilitatea, întrucât nu este întrunită condiţia de admisibilitate constând în existenţa unei legături de dependenţă între lămurirea chestiunii de drept şi soluţionarea pe fond a cauzei.

În subsidiar, în măsura în care se apreciază că a doua chestiune de drept este admisibilă, s-a considerat că în procedura de confiscare, în cazul clasării, judecătorul de cameră preliminară poate pronunţa oricare dintre soluţiile prevăzute în art. 549

1

alin. (5) din Codul de procedură penală.

VIII. Punctul de vedere al părţii cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

În urma comunicării raportului întocmit de judecătorul- raportor, petentul A.D. a comunicat, conform dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală, punctul său de vedere privind chestiunea de drept supusă judecăţii.

Petentul a apreciat că sesizarea este admisibilă. Drept urmare, cu privire la prima chestiune, a solicitat să se constate că prin Legea nr. 319/2015, care a modificat dispoziţiile art. 25 alin. (3) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, s-a instituit obligativitatea notificării titularului la adresa din permisul de armă, începând cu 6 luni înainte de expirarea valabilităţii permisului de armă, dar nu mai târziu de 30 de zile înainte de data expirării valabilităţii permisului de armă, introducându-se în conţinutul constitutiv al infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor prevăzute de art. 342 alin. (6) din Codul penal o condiţie preexistentă necesară pentru existenţa infracţiunii, situaţie premisă în lipsa căreia fapta nu constituie infracţiune.

Petentul nu a primit această notificare în termenul prevăzut de lege, iar neîndeplinirea acestei obligaţii de către organele de poliţie în a căror rază teritorială acesta îşi are domiciliul conduce la inexistenţa infracţiunii pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale, întrucât lipseşte una dintre trăsăturile esenţiale ale acesteia, respectiv tipicitatea.

În ceea ce priveşte cea de-a doua chestiune s-a solicitat să se constate că, în procedura prevăzută de dispoziţiile art. 549

1

din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară poate pronunţa oricare dintre soluţiile prevăzute de lege, aşa cum s-a apreciat în opinie majoritară de către instanţe, respectiv de către specialiştii consultaţi.

IX. Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Prin concluziile scrise, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – a susţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, motiv pentru care se impune respingerea sesizării, ca inadmisibilă.

Referitor la prima întrebare a chestiunii de drept care face obiectul sesizării s-a susţinut că aceasta nu îndeplineşte condiţia de a se afla în dependenţă cu soluţionarea cauzei pe fond. În ceea ce priveşte a doua întrebare, având în vedere că este subsidiară celei dintâi, s-a apreciat că şi această întrebare este inadmisibilă.

X. Dispoziţii legale incidente

Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, modificată şi completată prin Legea nr. 319/2015

„Art. 25. – Valabilitatea permisului de armă

(1) Permisul de armă are o valabilitate de 5 ani, termen care se calculează de la data eliberării sau, după caz, de la data ultimei prelungiri, exceptând perioada de suspendare.

(2) În vederea prelungirii valabilităţii permisului de armă, titularul acestuia este obligat să se prezinte înainte de împlinirea termenului prevăzut la alin. (1) la structura de poliţie competentă în a cărei rază de competenţă teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa cu armele înscrise în permis, precum şi cu documentele stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

(3) Valabilitatea permisului de armă se prelungeşte de către autoritatea competentă pentru o perioadă de 5 ani, dacă titularul îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. c)-f), h) şi i) şi prezintă dovada efectuării unei şedinţe de tragere anual, într-un poligon autorizat, cu excepţia posesorilor de arme de vânătoare. Începând cu 6 luni înainte de expirarea valabilităţii permisului de armă este obligatorie notificarea titularului la adresa din permisul de armă, dar nu mai târziu de 30 de zile înainte de data expirării valabilităţii permisului de armă.

(4) Permisul de armă conferă titularului drepturile prevăzute de lege şi după radierea din acesta a armelor înstrăinate prin vânzare, donaţie, închiriere sau comodat, până la expirarea termenului de valabilitate.”

Codul penal

„Art. 342. – Nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor

(1) Deţinerea, portul, confecţionarea, precum şi orice operaţiune privind circulaţia armelor letale, a muniţiilor, mecanismelor sau dispozitivelor acestora sau funcţionarea atelierelor de reparare a armelor letale, fără drept, se pedepsesc cu închisoarea de la unu la 5 ani.

(2) Deţinerea sau portul fără drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizării se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

(3) Sustragerea armelor sau muniţiilor prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(4) Portul armelor prevăzute în alin. (1) şi alin. (2), fără drept, în sediul autorităţilor publice, instituţiilor publice sau al altor persoane juridice de interes public ori în spaţiile rezervate desfăşurării procesului electoral, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea unor drepturi.

(5) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (3) au ca obiect arme interzise sau muniţii, mecanisme ori dispozitive ale acestora, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.

(6) Nedepunerea armei şi a muniţiei la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

(7) Fabricarea sau asamblarea de arme letale, de piese sau de muniţie pentru acestea:

a) din orice componente esenţiale traficate ilicit;

b) fără o autorizaţie eliberată de către o autoritate competentă a statului membru în care are loc fabricarea sau asamblarea;

c) fără marcarea armelor letale asamblate la data producerii lor, în conformitate cu prevederile legale, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.”

Codul de procedură penală

„Art. 16. – Cazurile care împiedică punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale

(1) Acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă:

a) fapta nu există;

b) fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege;

c) nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea;

d) există o cauză justificativă sau de neimputabilitate;

e) lipseşte plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale;

f) a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică;

g) a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii;

h) există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege;

i) există autoritate de lucru judecat;

j) a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.

(2) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. e) şi j), acţiunea penală poate fi pusă în mişcare ulterior, în condiţiile prevăzute de lege.”

„Art. 340. – Plângerea împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată

(1) Persoana a cărei plângere împotriva soluţiei de clasare, dispusă prin ordonanţă sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339 poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.

(2) Dacă plângerea nu a fost rezolvată în termenul prevăzut la art. 338, dreptul de a face plângere poate fi exercitat oricând după împlinirea termenului de 20 de zile în care trebuia soluţionată plângerea, dar nu mai târziu de 20 de zile de la data comunicării modului de rezolvare.

(3) Plângerea trebuie să cuprindă: numele, prenumele, codul numeric personal, calitatea şi domiciliul petiţionarului ori, pentru persoana juridică, denumirea, sediul, indicarea reprezentantului legal ori convenţional, data ordonanţei sau a rechizitoriului atacat, numărul de dosar şi denumirea parchetului, indicarea motivelor plângerii.

(4) Dispoziţiile art. 289 alin. (3)-(5) se aplică în mod corespunzător.

(5) În cazul în care nu cuprinde data ordonanţei sau a rechizitoriului atacate, numărul de dosar şi denumirea parchetului, plângerea se restituie pe cale administrativă, situaţie în care completarea plângerii poate fi efectuată nu mai târziu de 20 de zile de la data restituirii.”

„Art. 341. – Soluţionarea plângerii de către judecătorul de cameră preliminară

(1) După înregistrarea plângerii la instanţa competentă, aceasta se trimite în aceeaşi zi judecătorului de cameră preliminară. Plângerea greşit îndreptată se trimite pe cale administrativă organului judiciar competent.

(2) Judecătorul de cameră preliminară stabileşte termenul de soluţionare şi dispune citarea petentului şi a intimaţilor şi încunoştinţarea procurorului, cu menţiunea că pot depune note scrise cu privire la admisibilitatea ori temeinicia plângerii. Dacă în cauză a fost pusă în mişcare acţiunea penală, petentul şi intimaţii pot formula cereri şi ridica excepţii şi cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale.

(3) Procurorul, în termen de cel mult 3 zile de la primirea comunicării prevăzute la alin. (2), transmite judecătorului de cameră preliminară dosarul cauzei.

(4) În situaţia în care plângerea a fost depusă la procuror, acesta o va înainta, împreună cu dosarul cauzei, instanţei competente.

(5) Plângerea se soluţionează în camera de consiliu, cu participarea procurorului, prin încheiere motivată, pronunţată în camera de consiliu. Neprezentarea persoanelor citate conform alin. (2) nu împiedică soluţionarea plângerii.

(51) Judecătorul de cameră preliminară, soluţionând plângerea, verifică soluţia atacată pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul de urmărire penală şi a oricăror înscrisuri noi prezentate.

(6) În cauzele în care nu s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, judecătorul de cameră preliminară poate dispune una dintre următoarele soluţii:

a) respinge plângerea, ca tardivă sau inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată;

b) admite plângerea, desfiinţează soluţia atacată şi trimite motivat cauza la procuror pentru a începe sau pentru a completa urmărirea penală ori, după caz, pentru a pune în mişcare acţiunea penală şi a completa urmărirea penală;

c) admite plângerea şi schimbă temeiul de drept al soluţiei de clasare atacate, dacă prin aceasta nu se creează o situaţie mai grea pentru persoana care a făcut plângerea.

(7) În cauzele în care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, judecătorul de cameră preliminară:

a) respinge plângerea ca nefondată;

b) admite plângerea, desfiinţează soluţia atacată şi trimite motivat cauza la procuror pentru a completa urmărirea penală;

c) admite plângerea, desfiinţează soluţia atacată şi dispune începerea judecăţii cu privire la faptele şi persoanele pentru care, în cursul cercetării penale, a fost pusă în mişcare acţiunea penală, când probele legal administrate sunt suficiente, trimiţând dosarul spre repartizare aleatorie;

d) admite plângerea şi schimbă temeiul de drept al soluţiei de clasare atacate, dacă prin aceasta nu se creează o situaţie mai grea pentru persoana care a făcut plângerea.

(71) În cazul în care, ulterior sesizării judecătorului de cameră preliminară, procurorul ierarhic superior admite plângerea şi dispune infirmarea soluţiei atacate, plângerea va fi respinsă ca rămasă fără obiect. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

(8) Încheierea prin care s-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute la alin. (6), alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) şi d) şi alin. (71) este definitivă.

(9) În cazul prevăzut la alin. (7) pct. 2 lit. c), în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii procurorul, petentul şi intimaţii pot face, motivat, contestaţie cu privire la modul de soluţionare a excepţiilor privind legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale. Contestaţia nemotivată este inadmisibilă.

(10) Contestaţia se depune la judecătorul care a soluţionat plângerea şi se înaintează spre soluţionare judecătorului de cameră preliminară de la instanţa ierarhic superioară ori, când instanţa sesizată cu plângere este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completului competent potrivit legii, care o soluţionează în camera de consiliu, cu citarea petentului şi a intimaţilor şi cu participarea procurorului, prin încheiere motivată, pronunţată în camera de consiliu, putând dispune una dintre următoarele soluţii:

a) respinge contestaţia ca tardivă, inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată, şi menţine dispoziţia de începere a judecăţii;

b) admite contestaţia, desfiinţează încheierea şi rejudecă plângerea potrivit alin. (7) pct. 2, dacă excepţiile cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale au fost greşit soluţionate.

(11) Probele care au fost excluse nu pot fi avute în vedere la judecarea în fond a cauzei.”

„Art. 549

1

. – Procedura de confiscare sau de desfiinţare a unui înscris în cazul clasării

(1) În cazul în care procurorul a dispus clasarea sau renunţarea la urmărirea penală, confirmată de judecătorul de cameră preliminară, şi sesizarea judecătorului de cameră preliminară în vederea luării măsurii de siguranţă a confiscării speciale sau a desfiinţării unui înscris, ordonanţa de clasare sau, după caz, ordonanţa prin care s-a dispus renunţarea la urmărire penală confirmată de judecătorul de cameră preliminară, însoţită de dosarul cauzei, se înaintează instanţei căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă, după expirarea termenului prevăzut la art. 339 alin. (4) ori, după caz, la art. 340 sau după pronunţarea hotărârii prin care plângerea a fost respinsă ori prin care a fost confirmată ordonanţa de renunţare la urmărire penală.

(2) Judecătorul de cameră preliminară stabileşte termenul de soluţionare, în funcţie de complexitatea şi particularităţile cauzei, care nu poate fi mai scurt de 30 de zile.

(3) Pentru termenul fixat se dispune încunoştinţarea procurorului şi se citează persoanele ale căror drepturi sau interese legitime pot fi afectate, cărora li se comunică o copie a ordonanţei, punându-le în vedere că în termen de 20 de zile de la primirea comunicării pot depune note scrise.

(4) Judecătorul de cameră preliminară se pronunţă prin încheiere, în şedinţă publică, după ascultarea procurorului şi a persoanelor ale căror drepturi sau interese legitime pot fi afectate, dacă sunt prezente. Dispoziţiile cuprinse în titlul III al părţii speciale privind judecata care nu sunt contrare dispoziţiil