ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 505/2018

Ședința publică din data de 22 februarie 2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 30.03.2016 reclamanta S.C. A. S.R.L., reprezentată prin lichidator judiciar B. I.P.U.R.L., în contradictoriu cu pârâta C.., a solicitat obligarea debitoarei la plata sumei de 1.883.511,00 RON reprezentând debit principal neachitat, a dobânzii legale penalizatoare calculate de la data scadenței fiecărei facturi emise, și până la plata integrală a sumei datorate și a cheltuielilor de judecată efectuate în prezenta cauză.

Reclamanta a apreciat că în prezenta speță sunt incidente dispozițiile Regulamentului UE nr. 1215/2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială.

Prin sentința civilă nr. 627 din 5 septembrie 2016, Tribunalul Arad, secția a II-a civilă a respins acțiunea civilă având ca obiect pretenții formulată de reclamantă.

Împotriva sentinței civile nr. 627 din 5 septembrie 2016, pronunțate de Tribunalul Arad, secția a II-a civilă a formulat apel reclamanta S.C. A. S.R.L., societate în faliment, reprezentată prin lichidator judiciar B. I.P.U.R.L. Cluj Napoca.

Prin decizia nr. 257/A din 4 aprilie 2017, Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă a admis apelul reclamantei A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. IPURL, împotriva sentinței civile nr. 627/05.09.2016 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr. x/2016.

A schimbat în parte hotărârea atacată, în sensul că a admis în parte acțiunea reclamantei și a obligat pârâta C., Ungaria, la plata sumei de 437.517 RON, cu dobânzi legale de la data scadenței facturilor până la plata sumei datorate, către reclamantă. A menținut în rest dispozițiile sentinței atacate și a obligat pârâta intimată să plătească reclamantei apelante suma de 3.500 RON cheltuieli de judecată parțiale, reprezentând onorar avocat.

Prin încheierea din 27 aprilie 2017, Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă a admis sesizarea din oficiu privind îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei 257/A/04.04.2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr. x/2016. A dispus menționarea în dispozitiv a căii de atac și a termenului de exercitare a acesteia, respectiv cu recurs în 30 de zile de la comunicare, dispunând îndreptarea erorii materiale, pe ambele exemplare ale deciziei.

Recurenta-pârâtă C. a formulat recurs împotriva deciziei nr. 257/A din 4 aprilie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând, în esență, admiterea recursului, casarea deciziei atacate și păstrarea sentinței Tribunalului Arad.

În dezvoltarea recursului, recurenta-pârâtă susține, în esență, că, potrivit considerentelor instanței de apel, Acordul și contractul de vânzare-cumpărare din data de 06.06.2014 nu ar fi stins debitul constatat prin facturile cu numerele 2108E/06.02.2014 și 2110E/20.02.2014, pentru că, raportat la felul mărfii, cantitatea convenită de părți, prețul în Euro/tonă și prețul de achiziție, acest acord are în vedere raporturi de livrare viitoare și în consecință acest acord al părților nu se referă la cele două facturi antemenționate, fiind încheiat ulterior datei de facturare.

Este adevărat că, potrivit contractului menționat, părțile au convenit că "Transportarea mărfurilor se va efectua de începerea recoltării (previzibil sfârșitul lunii iunie 2014), în formă continuă, se va finaliza cel târziu la data de 20 iulie 2014", dar tot în continuarea prevederilor contractuale părțile au convenit și asupra faptului că "Vânzătorul, la începerea transportului, emite factura pentru marfa achiziționată de către cumpărător, anexează la factură chitanța cu suma totală de achiziție ", mai susține recurenta-pârâtă.

Ori, pe de o parte, recurenta-pârâtă arată că se pune întrebarea care ar fi acele facturi și chitanțe aferente acestui contract, din moment ce aceasta a achitat în avans în totalitate prețul de 135.000 euro pentru cele 450 tone de rapiță care urma sa fie livrată, când și dacă a mai avut loc livrarea mărfurilor, din moment ce toate celelalte facturi emise, exceptând pe cele două în discuție (2108E/06.02.2014. și 2110E/20.02.2014), au corespondent în acele Acorduri și contracte de vânzare-cumpărare care reprezintă și chitanțe liberatorii pentru exact sumele cuprinse în facturi.

In concluzie, recurenta-pârâtă opinează că, din moment ce nu există facturi și documente care să ateste livrări efectuate în baza Acordului și contractului de vânzare-cumpărare din data de 06.06.2014, confirmarea plății de 135.000 nu poate avea corespondent decât în facturile cu numerele 2108E/06.02.2014 și 2110E/20.02.2014.

Pe de altă parte, Acordul și contractul de vânzare cumpărare din data de 06.06.2014, arată că plata a avut loc la data de 01 mai 2014, deci cu mult anterior datei de 04 iunie 2014, data deschiderii procedurii insolvenței reclamantei-apelante, context în care nu se pune problema compensării în cadrul procedurii insolvenței, ceea ce înseamnă că plata făcută nu poate fi imputată decât asupra celor două facturi menționate, mai susține recurenta-pârâtă.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosar la data de 31 august 2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. I.P.U.R.L. a invocat, în esență, excepția netimbrării recursului, excepția nulității recursului, pentru neîncadrarea motivelor invocate în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., precum și inadmisibilitatea solicitării de menținere a soluției primei instanțe, raportat la prevederile art. 497 C. proc. civ.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în etapa recursului.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 23 noiembrie 2017 s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului către părți, conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosar raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților, față de care intimata-reclamantă a depus punct de vedere, prin care a arătat că achiesează la aspectele reținute în raport, solicitând instanței să pronunțe o soluție de anulare a recursului.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., chestiunea prealabilă a timbrajului, soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează a anula recursul ca netimbrat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin art. 1 din O.U.G nr. 80/2013 privind taxele de timbru, a fost statuat principiul, potrivit căruia, acțiunile și cererile adresate instanțelor judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de actul normativ menționat, taxe datorate, atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat, sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată.

Potrivit art. 486 alin. (2) și (3) C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii, sub sancțiunea nulității.

Conform dispozițiilor art. 33 alin. (2) din O.U.G nr. 80/2013 dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se va pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligația de a timbra cererea și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.

Înalta Curte, constată că recursul nu a fost timbrat anticipat și că recurenta nu s-a conformat obligației ce-i revenea, deși i s-a pus în vedere să depună la dosar dovada achitării taxei de timbru în valoare de 3990,09 RON, așa cum rezultă din dovezile aflate la dosar recurs.

Reținând că în speță, nu operează scutirea legală - personală sau ca obiect - de la obligația timbrării, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 32, art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013.

Prin urmare, față de cele ce preced, precum și pentru a da eficiență principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților, instanța este obligată a examina cererile cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesuală.

Or, în cauză, aceste cerințe se constată a nu fi îndeplinite, așa încât Înalta Curte urmează să facă aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 486 alin. (3) C. proc. civ., motiv pentru care va anula recursul declarat de pârâta C., ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de pârâta C. împotriva deciziei nr. 257/A din 4 aprilie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 februarie 2018.